Staţiile de metrou au fost incluse în categoria construcţiilor dotate obligatoriu cu adăposturi de protecţie civilă

Stațiile de metrou au fost incluse în categoria construcțiilor dotate obligatoriu cu adăposturi de protecție civilă, printr-o Hotărâre de Guvern adoptată miercuri.
Filip Stan
16 nov. 2016, 18:00
Staţiile de metrou au fost incluse în categoria construcţiilor dotate obligatoriu cu adăposturi de protecţie civilă

Potrivit unui comunicat al Executivului, reglementările în materie de protecție civilă au fost completate prin această HG care detaliază categoriile de construcții la care este obligatorie amenajarea adăposturilor și a punctelor de comandă de protecție civilă. Actul normativ elimină astfel impedimentele sesizate în timp în aplicarea HG 560/2005, în care aceste categorii de construcții erau enumerate la modul general, individualizarea lor practică fiind anevoioasă.

Guvernul precizează că stațiile de metrou sunt acum menționate expres în categoria construcțiilor la care este obligatorie realizarea adăposturilor de protecție civilă. Acest aspect nu era clar prevăzut în actualele reglementări, motiv pentru care nu toate stațiile de metrou construite după intrarea în vigoare a HG 560/2005 au fost realizate cu adăposturi de protecție civilă.

„Noul act normativ specifică suprafețele necesare pentru fiecare categorie de clădiri noi care trebuie prevăzute cu adăposturi de protecție civilă și introduce categorii noi de clădiri cu subsol la care amenajarea adăposturilor de protecție civilă este obligatorie, între care, lăcașurile de cult și spațiile de cazare aferente cu aria desfășurată mai mare sau egală cu 600 mp și amenajările sportive închise cu un număr maxim de 400 de locuri pe scaune, indiferent de aria desfășurată. Nu pot fi amenajate adăposturi de protecție civilă în extinderile de clădiri cu destinație pentru cultură clasificate, potrivit legii, ca monumente istorice”, se spune în comunicat.

De asemenea, Guvernul a eliminat obligativitatea amenajării unor astfel de spații pentru clădirile proiectate cu subsol cu o suprafață mai mică de 600 mp, din cauza costurilor mari pe care le implică. În luarea acestei decizii s-a ținut cont de faptul că o suprafață mai mică de 600 mp implică clădiri mici utilizate în special de întreprinderile mici și mijlocii, se arată în comunicat.

Executivul precizează că eliminarea obligativității amenajării adăposturilor de protecție civilă pentru clădirile cu subsol cu o suprafață mai mică de 600 mp nu afectează asigurarea necesarului, deoarece fondul astfel constituit pe timp de pace se completează în alte două etape prevăzute în caz de o eventuală situație de conflict armat, conform concepției naționale de protecție civilă stabilită prin Hotărârea CSAT 107/2015.

În ceea ce privește punctele de comandă de protecție civilă, actul normativ aprobat miercuri de Guvern prevede amenajarea acestora în sedii ale autorităților administrației publice centrale, sedii ale prefecturilor/consiliilor județene și ale Consiliului General al Municipiului București, precum și în sedii ale consiliilor locale ale municipiilor reședință de județ și ale consiliilor locale ale sectoarelor Municipiului București.

Dacă amplasamentul acestora nu permite îndeplinirea acestei obligații, punctele de comandă pentru protecție civilă pot fi amenajate în subsolul altor construcții aflate în administrarea autorității respective, se mai arată în comunicat.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Imagini romantice cu Mirabela Grădinaru și Nicușor Dan! Președintele României și Prima Doamnă s-au sărutat pe pista aeroportului
Fanatik.ro
Daniel Pancu explică de ce Alex Dobre nu mai are banderola de căpitan la Rapid. „Gesturi care nu fac cinste unui căpitan!”
Capital.ro
Ajutor de peste 300 de lei pentru fermieri. Cererile pot fi depuse la APIA până joi, 24 septembrie
Playtech.ro
Care este diferența dintre eutanasie și sinuciderea asistată. În ce țări din Europa sunt permise
Adevarul
Peste 3,2 milioane de euro, găsiți de carabinieri în pereții unei case din Napoli. Banii, scoși cu gălețile din locuință. 34 de membri ai mafiei italiene au fost arestați
wowbiz.ro
Imagini sfâșietoare în Filiași! Sicriul cu trupul neînsuflețit al Valentinei a fost adus la casa părintească
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ce a apărut pe profilul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză. Apropiații sunt în stare de șoc: „Off, suflet frumos!”
iamsport.ro
A șters pe jos cu componentul Generației de Aur de față cu toți colegii: ”Ești slab rău de tot!”
MediaFlux
Cresc pensiile și salariile. Anunțul premierului Mureșan
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte