O persoană a fost reţinută în dosarul privind indemnizaţii ilegale pentru revoluţionari

Procurorii au reţinut o persoană, pe Andreea Dragomir, în cazul altor doi suspecţi, Ştefan Păduraru şi Cristian Adam, fiind luată măsura controlului judiciar, în dosarul privind suspiciuni în legătură cu indemnizaţii ilegale pentru revoluţionari, susţin surse apropiate anchetorilor.
Filip Stan
16 nov. 2016, 18:58
O persoană a fost reţinută în dosarul privind indemnizaţii ilegale pentru revoluţionari

Surse apropiate anchetei susţin că la Andreea Dragomir, reţinută în dosar, ar fi apelat mai multe persoane pentru promovarea contestaţiilor depuse la Comisia Parlamentară a Revoluţionarilor, la dosar existând intercetări telefonice în acest sens. Aceleaşi surse susţin că femeia i-ar fi cerut două mii de euro lui Ştefan Păduraru pentru a îşi trafica influenţa asupra factorilor de decizie din cadrul Comisiei Parlamentare a Revoluţionarilor, primind în final, prin intermediul lui Cristian Adam, 4.000 lei. Banii i-ar fi primit, susţin sursele citate, la data de 9 octombrie 2015, la intrarea principală a Parlamentului.

Potrivit unor surse, 290 de persoane iau ilegal o indemnizaţie lunară de revoluţionar în valoare de 2.020 de lei după ce cinci oraşe, respectiv Deva, Buzău, Brăila, Târgovişte şi Herculane, au fost trecute în categoria localităţilor în care au murit oameni până la fuga dictatorului.

Citeşte şi: Percheziţii într-un dosar privind titluri de revoluţionar pe bani. Secretarul de stat Adrian Sanda, demis de premierul Cioloş UPDATE

Surse meţionate spun că membrii comisiei din cadrul Secretariatului de Stat pentru Revoluţionari, formată din secretarul de stat Adrian Sanda, Denisa Tănase şi Cristina Cechi, ar fi prejudiciat statul român cu aproape 13 milioane de lei, prin plata indemnizaţiilor acordate revoluţionarilor care au încasat beneficii materiale plătite de către casele judeţene de pensii, transmite Mediafax.

Astfel, Comisia de analiză din cadrul Secretariatului de Stat pentru Revoluţionari a decis ca oraşele Deva, Buzău, Brăila, Târgovişte şi Herculane să fie trecute în categoria localităţilor în care au fost persoane ucise, rănite sau reţinute până la fuga dictatorului, deşi aceste oraşe nu îndeplineau condiţiile necesare pentru includere, încălcând astfel legea, potrivit sursei citate.

Prin urmare, un număr de 290 de persoane beneficiază în mod ilegal, de la 1 ianuarie 2015, de o indemnizaţie lunară de 2.020 de lei. Prejudiciul adus bugetului de stat a fost estimat la suma de 12.887.600 lei.

Potrivit aceloraşi surse, Denisa Tănase şi Cristina Cechi deţin şi calitatea de avocat în Baroul Bucureşti.

Şeful Secretariatului de Stat pentru Revoluţionari, Adrian Sanda, a fost ridicat de procurori şi dus la audieri.

De altfel, la sediul Secretariatului de Stat pentru Revoluţionari au avut loc şi percheziţii, potrivit surselor citate. 21 de percheziţii domiciliare au avut loc în total în acest dosar în care mai multe persoane sunt acuzate de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, trafic de influenţă, cumpărare de influenţă şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Anchetatorii susţin că prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 95/2014 a fost modificată şi completată Legea nr. 341/2004 a recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 şi a fost introdusă o nouă categorie de revoluţionari, respectiv cea de «Luptător cu Rol Determinant» – atribuit celor care în perioada 14 – 22 decembrie 1989 au avut un rol determinant la declanşarea şi victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989.

„Această modificare legislativă a favorizat apariţia, atât la nivelul asociaţiilor judeţene de revoluţionari cât şi la nivelul celor două instituţii publice cu atribuţii în acordarea acestor titluri (Comisia Parlamentară a Revoluţionarilor din Decembrie 1989 – CPRD şi Secretariatul de Stat pentru Recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989 – SSPR) a unor persoane interesate să promoveze acţiunile revoluţionarilor din ţară, solicitându-le acestora în schimb diferite sume de bani pentru obţinerea în mod fraudulos a titlurilor de «Luptător cu rol determinant» în cadrul Revoluţiei şi, implicit, obţinerea ilegală a drepturilor băneşti aferente”, potrivit unui comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Astfel, mai multe persoane care au vrut să obţină calitatea de “Luptător cu rol determinant în Revoluţie” au dat bani ori alte foloase pentru ei sau pentru alţii unor persoane din cadrul celor două instituţii, care aveau influenţă sau au lăsat să se creadă că au influenţă, pentru a-i ajuta să obţină aceste titluri.

„Persoanele din categoria «Luptător cu rol determinant în Revoluţie» beneficiază de drepturi băneşti majorate faţă de ceilalţi revoluţionari, în sensul că au primit, începând cu data de 1 ianuarie 2015, pe lângă drepturile acordate celorlalte categorii de revoluţionari, o indemnizaţie de gratitudine în valoare de 2.020 de lei/lunar, conform art. 8 alin. 3 din Legea nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare. De asemenea, există date că o mare parte din totalul de 3.505 persoane care au obţinut până în prezent titlul de “Luptător cu rol determinant în Revoluţie” nu îndeplineau condiţiile cerute de lege”, potrivit sursei citate.

Procurorii Parchetului General spun că avizarea pozitivă celor care au vrut să obţină astfel de certificate s-a făcut la nivelul Secretariatului de Stat pentru Recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989 sau în urma contestaţiilor depuse la Comisia Parlamentară a Revoluţionarilor din Decembrie 1989 – CPRD după ce persoane cu influenţă asupra funcţionarilor din cele două instituţii au primit bani.

DailyBusiness
Incendiu la un depozit de muniție în Dâmbovița. 25 de persoane evacuate
Spynews
De la cat pornesc ofertele de Revelion 2025-2026. Prețurile nu sunt deloc mici
Fanatik.ro
„Va mai juca Ngezana?”. Decizia lui Gigi Becali, după ce fundașul a refuzat să intre în Farul – FCSB 1-2
Capital.ro
Lege la bloc. Proprietarii de mașini care au nevoie de acord de la asociația de proprietari, plus aviz de la specialiști. Cheltuielile nu se împart
Playtech.ro
Gref, grepfrut, grefrut sau grep: ce forme sunt corecte în limba română
Adevarul
Tesla Cybertruck, mașina interzisă în Europa, văzută pe străzile din Craiova. Internauții au ironizat autoturismul care costă o avere
wowbiz.ro
Andreea Bălan a dat vestea bombă! Este știrea momentului în showbiz. Ea și Victor Cornea sunt în culmea fericirii
Economica.net
Cât va creşte euro, ce se va întâmpla cu preţurile, în decembrie şi în 2026
kanald.ro
Un tată de 36 de ani și-a pierdut viața în Borșa, după ce a derapat și s-a rostogolit de mai multe ori cu mașina. Autoturismul a fost propulsat în balconul unei case
iamsport.ro
Legenda lui Dinamo știe pe cine votează la alegerile pentru Primăria București: ”Un om puternic și de cuvânt”
MediaFlux
Noua fraudă care îi vizează pe cei care locuiesc la bloc! Românii pot pierde într-o secundă toți banii din casă
stirilekanald.ro
Anunț foarte important pentru români! E știrea momentului
substantial.ro
AS Monaco – PSG, AC Milan – Lazio, Chelsea – Arsenal: prezentare și cote la pariuri