Sonda americană Voyager 1 a ajuns la marginea Sistemului Solar

Sonda spaţială americană Voyager 1 a ajuns la marginea Sistemului Solar şi a stabilit astfel un nou record, devenind dispozitivul creat de om aflat la cea mai mare distanţă de Terra, informează Reuters.
Romania TV
16 iun. 2012, 13:26
Sonda americană Voyager 1 a ajuns la marginea Sistemului Solar

Potrivit unui comunicat emis de cercetătorii de la Jet Propulsion Laboratory, un centru pe care NASA îl deţine în oraşul Pasadena din California, sonda Voyager 1 a trimis spre Terra o serie de date care arată o creştere semnificativă a fluxului de particule încărcate electric, emise din afara sistemului nostru solar.

„Oamenii de ştiinţă implicaţi în proiectul Voyager au analizat această creştere rapidă (a fluxului de particule, n.r.) şi au ajuns la o concluzie inevitabilă şi istorică – primul emisar interstelar al omenirii se află la marginea sistemului nostru solar”, se afirmă în cominicatul emis de NASA.

Sonda Voyager 1, alături de sora ei Voyager 2, a fost lansată în 1977 şi se află acum la o distanţă de 18 miliarde de kilometri de Soare. Sonda călătoreşte în spaţiu cu o viteză de 17 kilometri pe secundă şi, în prezent, este nevoie de 16 ore şi 38 de minute pentru ca datele pe care ea le transmite să ajungă la reţeaua de laboratoare NASA de pe Terra. Sonda Voyager 2 se află la o distanţă de aproximativ 15 miliarde de kilometri de Soare.

Cele două sonde au explorat toate planetele uriaşe din sistemul nostru solar: Jupiter, Saturn, Uranus şi Neptun, dar şi 48 dintre sateliţii acestora.

Ambele sonde au la bord mesaje de întâmpinare pentru eventualele forme de viaţă extraterestră cu care ar putea să se întâlnească în călătoria lor interspaţială. Printre dispozitivele de la bordul lor se află un fonograf ce conţine un disc din aur de 12 inch pe care se află sunete şi imagini ce caracterizează cultura terestră, selecţionate în 1977 de un comitet de experţi coordonat de cunoscutul om de ştiinţă Carl Sagan.

Particulele încărcate electric care se izbesc acum de Voyager 1 sunt generate de stele care au explodat în galaxia noastră, dar în afara Sistemului Solar. Acest flux se intensifică constant şi rapid, pe măsură ce sonda americană se apropie de spaţiul interstelar, iar această intensificare a devenit considerabilă în ultimele luni.

Locul exact în care se află marginea Sistemului Solar nu este determinat cu precizie, dar un alt indicator care va certifica faptul că Voyager 1 a intrat în spaţiul interstelar, şi care este aşteptat să se producă în viitorul apropiat, constă în modificarea de direcţie a câmpului magnetic din jurul sondei. Savanţii de la NASA analizează în aceste zile cele mai recente date transmise de Voyager 1 pentru a vedea dacă această modificare s-a produs.

Sursele de propulsie, alimentate cu plutoniu, ale celor două sonde Voyager au fost proiectate pentru a funcţiona cel puţin până în anul 2025. După ce aceste surse nu vor mai funcţiona, cele două sonde vor continua să călătorească prin spaţiu, plutind spre alte stele din galaxia Calea Lactee, însă nu vor mai putea să transmită date spre Terra.

DailyBusiness
Evaluare Națională. Luni, 23 iunie, peste 159.000 de elevi de clasa a VIII-a susțin proba scrisă la limba și literatura română
Spynews
Tinerii care i-ar fi furnizat droguri lui Rareș Ion au fost trimiși în judecată. Maru și Pika se află în continuare în arest preventiv
Bzi.ro
Andreea Esca, cu un decolteu amețitor pe covorul roșu la TIFF! Știrista de la PRO TV a făcut furori!
Fanatik.ro
Barem limba română Evaluare Națională 2025. Cum se rezolvau subiectele și ce notă poți obține. Update
Capital.ro
Programul Guvernului Bolojan. Decizie pentru români. TAXELE care se introduc în România
Playtech.ro
Cât a ajuns să coste un mic la Eforie Nord. Prețul i-a lăsat fără cuvinte pe turiști
DailyBusiness
Pescobar umblă cu caracatița vopsită prin Londra. Britanicii s-au arătat dezgustați de preparatele afaceristului: „Prima mușcătură a fost îngrozitoare. Are un gust oribil”
Adevarul
China dezvoltă prima tehnologie de război electronic cu 6G: Sistemul ar fi capabil să anihileze radarele avioanelor F-35 în câteva secunde
wowbiz.ro
Ți se face pielea de găină! Mama Teodorei Marcu, distrusă de durere la aproape 3 săptămâni de când și-a pierdut fiica. Ipostaza sfâșietoare în care a fost surprinsă femeia
Spynews
Cum își răsfață Alex Bodi iubita, la Monaco! Afaceristul și Anca au atras din nou toate privirile / VIDEO
Spynews
Monica Tatoiu, jefuită în vacanță. Era în locuință când hoții au intrat peste ea. Femeia de afaceri a apelat la autorități
Evz.ro
În ce stare se află Ion Iliescu. Anunț de ultim moment din partea spitalului
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
Gimnasta cu aur pentru România la Jocurile Olimpice, luptă dură cu depresia: „Am ajuns aproape în comă”
kanald.ro
Când se vor livra alocațiile copiilor în luna iulie 2025
Cancan.ro
ANM anunță cupolă de foc peste România! Zonele unde temperatura va depăși 38 de grade Celsius
Playsport.ro
Un român prins în mijlocul protestelor anti Trump din SUA. „E momentul să plecăm. Miroase a tamâie!”
Capital.ro
România a pierdut o legendă. Marele maestru a fost iubit de toți românii. Amintirea sa rămâne vie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată Diana Munteanu la 46 de ani. Imaginile cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu au devenit virale
stirilekanald.ro
VIDEO Donald Trump laudă atacul asupra instalaţiilor nucleare din Iran: „Distrugere totală! Ţinta a fost lovită în plin”
Omul de încredere al lui Nicușor Dan dă din casă: „Ne concentrăm pe reducerea cheltuielilor bugetare și abia apoi ne uităm la taxe”
MediaFlux
IRAN a atacat o ȚARĂ EUROPEANĂ! Vizată a fost capitala
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cea mai mică stațiune din Spania, atât de îndrăgită de turiști, se prăbușește: care este motivul?