Cum te poate îmbolnăvi somnul insuficient

Somnul este foarte important pentru menţinerea sănătăţii. Ai observat cât de bine te simţi după o noapte de odihnă şi cât de greu este să-ţi duci la îndeplinire sarcinile zilnice când nu ai dormit suficient? Când ai probleme cu somnul în mod constant, îţi poate fi afectată sănătatea. Potrivit unor studii în domeniu, circa 90% dintre cei afectaţi de insomnii se confruntă şi cu alte probleme de sănătate.
Romania TV
23 nov. 2016, 12:10
Cum te poate îmbolnăvi somnul insuficient

Afecţiuni ale inimii

O problemă destul de des întâlnită la cei care nu dorm suficient este hipertensiunea arterială. Un studiu a arătat că bărbaţii care nu se odihnesc suficient au un risc cu 80% mai crescut de a suferi de hipertensiune arterială, spre deosebire de ceilalţi.

La cercetarea făcută de Şcoala de Medicină Harvard au luat parte aproape 800 de voluntari trecuţi de 65 de ani. Acestora le-a fost monitorizat somnul pe o perioadă de trei ani şi jumătate.

Obezitate

Dacă ai obiceiul să dormi mai puţin de 6 ore pe noapte, ai un risc mai mare de obezitate, din cauza secreţiei ridicate de cortizol, hormonul stresului. Persoanele afectate au o poftă de mâncare mai mare, astfel încât ajung să le fie foame mai des, să consume aliemente hipercalorice şi să se îngraşe.

Citeşte şi  5 greşeli care îţi tulbură somnul şi soluţii pentru remedierea lor

Infecţii respiratorii

Insomniile repetate te pot face vulnerabil în fața infecțiilor, deoarece scad imunitatea. Potrivit unui studiu recent, dacă dormi frecvent mai puțin de 6 ore pe noapte, eşti de 4 ori mai predispus la răceli şi gripă, cât şi la alte infecţii.

Diabet

Persoanele care au probleme cu somnul frecvent sunt de 6 ori mai predispuse diabetului de tipul 2 , arată un studiu britanic recent, la care au luat parte aproximativ 20.000 de persoane. Cercetătorii au constatat că odihna insuficientă poate duce la eliberarea de insulină, respectiv la creşterea nivelului acesteia în sânge, favorizând apariţia diabetului.

Depresie

O altă problemă cu care se pot confrunta persoanele insomniace este depresia. Un studiu efectuat în 2005 în SUA a arătat că persoanele care sufereau de depresie şi anxietate dormeau mai puţin de 6 ore pe noapte.

Ten cu probleme

Lipsa somnului poate duce şi la apariţia îmbătrânirii premature, de aceea te poţi confrunta cu riduri. Când nu dormi suficient, este afectată producţia de colagen, responsabil de elasticitatea pielii.

Descoperă ceaiurile care te ajută să dormi mai bine

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Soacra Mirelei Vaida, declarații savuroase despre nora ei! Cum se înțelege concurenta de la Asia Express cu mama soțului
Fanatik.ro
Marcel Pușcaș a dat tot din casa FRF! De ce Anghel Iordănescu s-a opus să vină Edi selecționer și cine-l striga „cașchetă” pe Tata Puiu la Euro
Capital.ro
Ajutor de încălzire 2026-2027. Pensionarii pot primi bani pentru lemne, gaze și curent. Până când se depune cererea
Playtech.ro
A cumpărat o casă, dar nu știa ce se ascunde în pod. Descoperirea făcută după șase luni: „O capsulă a timpului”
Adevarul
„Mașinile de sex” ale istoriei. Bărbații care au avut sute de copii și au lăsat urme în ADN-ul lumii
wowbiz.ro
Cățelușul Valentinei este încă dispărut. Sora tinerei face apel la oameni pentru a-l găsi: „Înainte de…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Panică la metrou! Circulația este oprită după ce o femeie a leșinat pe peron
iamsport.ro
Radu Banciu propune un antrenor legendar la naționala României: ”Nu mai avem nimic de pierdut!”
MediaFlux
Horoscop 7 octombrie 2026. Mijlocul săptămânii aduce o veste neașteptată! Unele zodii fac rost de bani, altele schimbă complet o decizie
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte