Taximetriştii care sechestrau clienţi, condamnaţi la închisoare. Cea mai mare pedeapsă este de 18 ani VIDEO

Condamnări record pentru taximetriştii care tîlhăreau turişti străini. Judecătorii de la Curtea de Apel au decis să îi condamne la 18 ani, respectiv 14 şi 10 ani de închisoare, după ce au obligat clienţi străini, prin ameninţări, să le plătească pentru o cursă chiar de 10 ori mai mult, informează România TV.
Iulian Tudor
24 nov. 2016, 13:54
Taximetriştii care sechestrau clienţi, condamnaţi la închisoare. Cea mai mare pedeapsă este de 18 ani VIDEO

Este vorba despre fapte care au avut loc în urmă cu aproximativ 3-4 ani. Totul s-a întâmplat la Aeroportul Otopeni. Erau mai mulţi taximetrişti, ajutaţi şi de alte persoane care racolau cetăţeni străini şi profitau de faptul că nu ştiau exact care este schimbul valutar şi le cereau sume de bani până la 600 lei.

Şoferii nu îi lăsau să plece până nu plăteau, îi sechestrau, blocau uşile şi le spuneau că se vor debloca uşile doar dacă vor achita acea taxă. Taximetriştii au fost prinşi de procurori şi au primit şi condamnări cu executare, cea mai mare fiind de 18 ani.

Citeşte şi Amenzi de 20.000 de lei pentru taximetriştii care refuză o cursă