Mircea Băsescu nu poate fi eliberat condiţionat pentru că nu a dovedit că pedeapsa dată şi-a atins scopul preventiv

Mircea Băsescu nu a fost eliberat din închisoare pentru că, în opinia magistraţilor, deşi prezintă referinţe favorabile, nu a putut dovedi şi "nici nu a avut timpul necesar pentru a o face” că pedeapsa aplicată de patru ani închisoare şi-a atins scopul preventiv.
Iulian Tudor
24 nov. 2016, 14:41
Mircea Băsescu nu poate fi eliberat condiţionat pentru că nu a dovedit că pedeapsa dată şi-a atins scopul preventiv

Mircea Băsescu nu a putut dovedi că pedeapsa aplicată de 4 ani închisoare şi-a atins scopul preventiv, în condiţiile în care şapte luni din pedeapsa executată le-a petrecut în arest la domiciliu, se arată în motivarea judecătorilor de la Tribunalul Constanţa, potrivit Mediafax.

Tribunalul Constanţa a admis, la începutul acestei luni, contestaţia DNA la decizia Judecătoriei Medgidia de eliberare condiţionată a lui Mircea Băsescu, astfel că fratele lui Traian Băsescu nu a fost eliberat din închisoare deşi, conform legii, întrunea condiţiile necesare.

În motivarea deciziei se arată că instituţia liberării condiţionate constituie un beneficiu pentru condamnat, care îi poate fi acordat de către instanţă în situaţia în care acesta prezintă „credibilitate şi garanţia” că scopul preventiv al pedepsei precum şi funcţiile acesteia de constrângere şi reeducare s-au realizat prin eforturile acestuia, înainte de executarea integrală a pedepsei, astfel încât el să poată fi integrat în societate.

„Se constată că persoana privată de libertate, deşi prezintă referinţe favorabile, constatate şi de comisie – vârstă peste 60 de ani, pregătirea profesională, lipsa antecedentelor penale, comportamentul din timpul executării pedepsei, lipsa sancţiunilor disciplinare, iar fracţia prevăzută de lege a fost îndeplinită, nu ar putea fi liberată condiţionat având în vedere că aceasta nu a dovedit, şi nici nu a avut timpul necesar pentru a o face, că pedeapsa aplicată de 4 ani închisoare şi-a atins până la acest moment scopul preventiv. Împlinirea fracţiei prevăzută de lege creează exclusiv o vocaţie persoanei private de libertate şi nu un drept de a fi liberată din starea de deţinere înainte de executarea integrală a pedepsei”, se precizează în motivarea instanţei de judecată.

Instanţa a considerat astfel că perioada pe care Mircea Băsescu a petrecut-o efectiv în închisoare a fost prea mică, pentru că aproape jumătate din cele 17 luni petrecute după gratii s-a aflat în arest la domiciliu.

„Este adevărat că legiuitorul a prevăzut că atât arestul preventiv, cât şi arestul la domiciliu se deduc în mod similar din pedeapsă, însă nu se poate ignora faptul că intimatul condamnat a executat în arest la domiciliu o perioadă de 7 luni, din perioada de 1 an şi 5 luni considerată executată din întreaga pedeapsă de 4 ani închisoare. Această perioadă petrecută în arest la domiciliu este luată în considerare la fracţia legală prevăzută pentru liberarea condiţionată, însă instanţa este cea care vine să aprecieze dacă perioada executată este suficientă, iar intervalul de timp în care condamnatul a fost efectiv monitorizat şi supravegheat a fost îndestulător pentru a se considera că pedeapsa aplicată şi-a îndeplinit scopul prevăzut de lege în raport de gravitatea faptei pentru care a fost judecat şi pentru care a primit pedeapsa”, se mai arată în documentul citat.

Mai mult, în motivare se mai precizează că Mircea Băsescu nu s-a remarcat printr-o implicare deosebită în diverse activităţi pe durata detenţiei, existând menţionate în caracterizarea ataşată la dosar doar cinci concursuri la care a participat şi 17 zile câştigate prin muncă, „astfel încât să se considere că persoana condamnată a făcut eforturi pentru a se evidenţia şi pentru ca instanţa să aibă posibilitatea să aprecieze în concret că, se impune liberarea sa, mai înainte de executarea în întregime a pedepsei”.

În plus, magistraţii au considerat că împrejurarea că Mircea Băsescu nu a fost sancţionat disciplinar şi a respectat regulile carcerale „nu reprezintă un merit al condamnatului, ci acesta constituie un comportament firesc”, pe care trebuie să îl aibă orice deţinut pe timpul executării pedepsei.

„În asemenea situaţii nu trebuie să se plece de la premisa că persoana condamnată, care şi-a îndeplinit fracţia prevăzută de lege şi care este o persoană instruită, cu vârstă de peste 60 de ani, nu mai este necesar să aducă alte dovezi de îndreptare, ci trebuie să se plece de la ideea că orice persoană ce se află în executarea unei pedepse trebuie să depună eforturi şi să arate că a înţeles pentru ce a fost condamnată, că în viitor nu va mai exista riscul reiterării activităţii infracţionale şi că a executat în regim de detenţie o perioadă suficientă care a putut contribui la schimbarea mentalităţii şi a comportamentului avut înainte de a fi condamnată”, se mai precizează în motivarea Tribunalului Constanţa.

În condiţiile în care Mircea Băsescu se află la prima analiză, iar până la împlinirea cuantumului pedepsei au mai rămas doi ani şi şapte luni, instanţa a considerat că acesta trebuie să rămână în continuare în executarea pedepsei, motiv pentru care a admis contestaţia formulată de DNA – Constanţa şi a desfiinţat în întregime sentinţa penală emisă de Judecătoria Medgidia, care admisese liberarea condiţionată a acestuia, stabilind că reînnoirea propunerii poate fi făcută după data de 1 februarie 2017.

Mircea Băsescu se află în Penitenciarul Poarta Albă în executarea unei pedepse de patru ani de închisoare, ce i-a fost aplicată pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă. Pedeapsa se execută în regim semideschis şi ar urma să expire la data de 10 iunie 2019.

El a executat în arest preventiv şi arest la domiciliu 371 de zile şi i se consideră executate ca urmare a muncii prestate alte 17 zile, având astfel un total de 493 de zile executate. Pe durata executării pedepsei, a beneficiat de o recompensă – suplimentarea dreptului la pachet, a participat la programe educaţionale, cinci concursuri tematice şi s-a înscris la o recenzie de carte, însă nu a mai participat, fiind la program de vizită.

DailyBusiness
Daniel Dăianu: Deficitul bugetar ține BNR ostatică. Liberalizarea gazelor din 2026 ar putea destabiliza economia
Spynews
Fiica Alinei Pușcaș va fi operată astăzi. Motivul pentru care Melissa va fi supusă intervenției. Fetița ei va fi anesteziată general
Fanatik.ro
„Vai, vai, vai! Le vine și lor rândul”. Polemică pe arbitraj între Gigi Becali și Mihai Rotaru: „Hai să vedem la meciurile directe”
Capital.ro
S-a aflat planul lui Călin Georgescu. Decizia care schimbă tot: Va fi succesul propriu
Playtech.ro
Ce trebuie să faci cu frunzele uscate din curte? Iei amendă de 20.000 de lei dacă le dai foc
Adevarul
Bărbat din Bihor condamnat la 12 ani de închisoare pentru că și-a lovit vecinul cu mașina, în timp ce acesta ținea în spate copilul de 2 ani
wowbiz.ro
Simona este doctorița româncă găsită carbonizată în Franța! Propriul fiu ar fi ucis-o, apoi a dispărut. Autoritățile l-au dat în urmărire
Economica.net
Atenție la ofertele de energie electrică pentru clienții casnici
kanald.ro
Când vor fi virate bursele elevilor aferente lunilor septembrie şi octombrie: Banii vor intra direct pe carduri
iamsport.ro
E convins că încă un finanțator din SuperLiga ”se bagă” peste antrenor: ”Bineînțeles că o face! Așa au fost obișnuiți, exact ca Gigi”
MediaFlux
1.281 de lei la pensie. Cine primește și cum se calculează punctele de stabilitate
stirilekanald.ro
ATAC la GRANIȚĂ! România a ridicat avioane de luptă! Breaking news
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai