GREVA piloţilor de la Lufthansa, prelungită până sâmbătă. Ce zboruri vor fi afectate

Sindicatul piloților Vereinigung Cockpit (VC) a anunțat că greva de la Lufthansa va fi prelungită cu încă 24 de ore, urmând ca sâmbătă să fie afectate toate zborurile pe distanțe lungi cu plecare din Germania, transmite DPA.
Ionela Marcu
24 nov. 2016, 18:17
GREVA piloţilor de la Lufthansa, prelungită până sâmbătă. Ce zboruri vor fi afectate

Lufthansa, cel mai mare transportator aerian din Europa, a anulat vineri 830 de zboruri pe distanțe scurte și medii, în cea de a treia zi de grevă a piloților, care vor să crească astfel presiunile asupra echipei manageriale în cursul negocierilor pentru un nou contract colectiv de muncă.

Aceasta este a 14-a grevă organizată de sindicatul Vereinigung Cockpit (VC) de la începutul disputei cu managementul, în luna aprilie 2014.

Majoritatea zborurilor pe distanțe lungi nu va fi afectată vineri și nici cursele aeriene operate de subsidiarele Germanwings, Eurowings, Austrian Airlines, SWISS și Brussels Airlines. Cu anulările de vineri, numărul total al zborurilor contramandate săptămâna aceasta de compania germană va ajunge la 2.618, fiind afectați 315.000 de pasageri, a anunțat Lufthansa.

Sindicatul Vereinigung Cockpit solicită o majorare salarială medie de 3,7% pe an, în timp ce echipa managerială oferă o majorare de 2,5%, care, în opinia sindicatului, este egală cu o înghețare a salariului.

Lufthansa, cel mai mare transportator aerian european, s-a confruntat în ultimii ani cu greve repetate din partea piloților și personalului de bord în dorința de a introduce noi măsuri de reducere a costurilor pentru a putea face față competiției crescute venite din partea noilor companii aeriene din Orientul Mijlociu, dar și din partea companiilor low cost.

Sursa: Agerpres

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Eroii de la Sevilla în epoca Transfermarkt. Cât ar fi valorat astăzi jucătorii Stelei care au câștigat Cupa Campionilor Europeni în 1986
Capital.ro
EXCLUSIV. Ce rol important ar fi pregătit pentru Ilie Bolojan, după ce a pierdut funcția de premier
Playtech.ro
Sunt obligați taximetriștii și șoferii de ridesharing să aibă scaun pentru copii în mașină? Ce prevede legea
Adevarul
Economistul care a prezis crizele trecute avertizează: Recesiunea este inevitabilă în 2026 și urmează o corecție majoră pe bursă
wowbiz.ro
Gestul care a dat-o de gol pe Andreea Ibacka! Se întâmplă după zvonurile legate de divorț
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un băiețel de trei ani și-a pierdut viața după ce a căzut într-o fântână, în județul Bacău. Salvatorii nu au mai putut face nimic
iamsport.ro
Surpriză: Red Bull i-a găsit înlocuitor lui Verstappen!
MediaFlux
Armata Română strigă mobilizarea pentru rezerviști. Județele în care se organizează exerciții în acest an
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi