Next Star 2016: Ruby, la un pas de accidentare după un număr de acrobaţie

În ediția specială a emisiunii "Next Star" din data de 1 decembrie, Ruby va face un număr de acrobație la trapez, alături de Denisa Predolu, o fetiță care a făcut senzație pe scena show-ului, într-o ediție anterioară. Evoluția cântăreței alături de talentata concurentă le-a dat emoții juraților și invitaților din platou căci, la un moment dat, Ruby se dezechilibrează și este pe punctul să cadă în cap.
Romania TV
29 nov. 2016, 12:04
Next Star 2016: Ruby, la un pas de accidentare după un număr de acrobaţie

Ruby a fost la un pas de accidentare pe scenă, în timpul unui spectacol de acrobaţie. După momentele culminante ale show-ului, colegii ei au răsuflat uşuraţi când au văzut că este în regulă.

„Din punctul meu de vedere, ai arătat cât a fost de riscant!”, a aplaudat-o Pepe, de la masa juriului, pentru curaj. „Sincer, nu credeam că Ruby va reuși să facă mai mult decât să stea în fund pe eșarfa aia”, a adăugat Dorian Popa. „Momentul de final, în care Ruby a încercat schema aceea, a fost chiar comic”, s-a amuzat CRBL. 

Ediția specială „Next Star” de 1 Decembrie, prezentată de Dan Negru, va aduce în fața telespectatorilor Antenei 1 opt vedete – Ruby, Lidia Buble, Maria Dragomiroiu, Laura Lavric, Marcel Pavel, Cătălin Moroșanu, nea Mărin și Gelu Voicu – care vor face echipă cu zece copii senzaționali care au urcat de-a lungul timpului pe scena show-ului, într-o competiție amuzantă jurizată de Pepe, Alina Eremia, Dorian Popa și CRBL, informează SpyNews.ro.

Cele opt vedete vor fi împărțite în două tabere care se vor provoca, pe rând, la duel. Vor fi astfel patru dueluri, iar juriul va trebui să aleagă câte un câștigător pentru fiecare dintre ele, urmând ca perechile învingătoare să intre în finala serii. Competiția va fi deopotrivă distractivă și spectaculoasă, căci cele opt vedete vor trebui să facă lucruri pe care nu le fac în mod obișnuit.

Citeşte şi  Next Star. Pentru cine se transformă Dorian Popa într-un ponei FOTO

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Claudia Pătrășcanu, în genunchi în fața bisericii! Artista și-a strigat durerea, după ce nu ar fi fost lăsată să-și vadă fiul
Fanatik.ro
Fenomenul Super El Nino ar putea da fotbalul din Europa peste cap. UEFA Champions League, Europa League și Conference ar putea avea de suferit. Ce se întâmplă cu SuperLiga
Capital.ro
Autostrada A7 Bacău-Pașcani: stadiul lucrărilor a ajuns la 60%. Când ar putea circula șoferii
Playtech.ro
Cine nu va mai putea conduce trotinete electrice în România. Documentul necesar pentru a circula legal
Adevarul
Marea Neagră, greu de apărat în fața noilor drone. „Sunt foarte greu detectabile”
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident grav la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza”! Elevii au fost evacuați
iamsport.ro
Halucinant! Ce pensie infimă va primi fostul jucător de la Dinamo de la statul român: ”Am fost angajat și strungar, am fost și ofițer în MAI”
MediaFlux
NATO a luat decizia privind Rusia. Se pregătesc acțiuni de amploare
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT