Contractele de finanţare încheiate de Ministerul Muncii nu vor avea caracter confidenţial

Contractele de finanţare încheiate de Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice nu vor avea caracter confidenţial şi vor cuprinde obligatoriu clauze privind transparenţa, confidenţialitatea documentelor şi protecţia datelor cu caracter personal, potrivit unui ordin semnat, luni, de ministrul Muncii, Dragoş Pîslaru.
Iulian Tudor
29 nov. 2016, 15:49
Contractele de finanţare încheiate de Ministerul Muncii nu vor avea caracter confidenţial

Conform ordinului de ministru, datele cuprinse în contractele de finanţare, în anexe, dar şi în actele adiţionale prin care se aduc modificări contractelor vor constitui informaţie de interes public, în condiţiile Legii 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public.

Astfel, informaţiile despre valoarea finanţării, grupul ţintă, resursele umane implicate într-un proiect, rezultatele estimate şi cele realizate, ori cele despre furnizorii de produse, prestatorii de servicii şi plăţile efectuate vor fi publice, potrivit reprezentanţilor Ministerului Muncii.

Totuşi, părţile pot conveni asupra existenţei sau duratei caracterului confidenţial al unor documente ori al unor secţiuni din acestea, iar informaţiile confidenţiale pot fi dezvăluite doar cu acordul scris al celeilalte părţi contractante sau în urma unei obligaţii legale, în cazul în care publicarea respectivelor informaţii ar aduce atingere principiului concurenţei loiale ori proprietăţii intelectuale.

Ordinul ministrului Muncii stabileşte că beneficiarul unui contract trebuie să fie de acord ca documentele şi informaţiile prevăzute în clauza privind transparenţa să fie publicate de către autoritatea contractantă, respectiv Ministerul Muncii.

Datele cu caracter personal ale grupului ţintă sau ale beneficiarului final al unui proiect pot fi prelucrate şi făcute publice doar după obţinerea consimţământului acestora, conform Legii nr. 677/2001, mai arată reprezentanţii Ministerului Muncii.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Victor Angelescu, reacție oficială: „Nu s-a discutat cu Dan Șucu despre trecutul, prezentul sau viitorul lui Daniel Pancu la Rapid!”. S-a hotărât soarta lui Andrei Șucu. Update Exclusiv
Capital.ro
Curs valutar marți, 3 noiembrie. Cât valorează euro, dolarul american și celelalte valute. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Cine trebuie să plătească „taxa pe lux” și până când. ANAF trimite deja notificări, ce se întâmplă dacă nu depui formularul
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
MediaFlux
S-a decis cu cât cresc pensiile. Anunț de ultimă oră făcut de ministrul Muncii pentru milioane de pensionari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT