Bilanţul victimelor accidentului aviatic din Columbia a fost revizuit la 71 de morţi

71 de persoane au murit în urma prăbuşirii avionului care transporta membrii echipei braziliene de fotbal Chapecoense, iar şase au supravieţuit, au anunţat autorităţile columbiene, care au reviziut bilanţul în scădere.
Iulian Tudor
30 nov. 2016, 05:55
Bilanţul victimelor accidentului aviatic din Columbia a fost revizuit la 71 de morţi

„Operaţiunile de căutare şi salvare au permis găsirea a 71 de trupuri şi 6 supravieţuitori”, potrivit Unităţii Naţionale de Gestionare a Riscurilor şi Catastrofelor, transmite Mediafax.

Bilanţurile anterioare anunţau 76 şi apoi 75 de morţi, dar patru persoane aflate pe lista pasagerilor nu au mai urcat la bordul avionului.

Cele două cutii negre ale avionului care s-a prăbușit în Columbia au fost găsite. Guvernatorul provinciei columbiene în care s-a prăbuşit avionul, Luis Perez Gutierrez, a anunţat că specialiştii vor analiza conţinutul cutiilor negre pentru a stabili cauza tragediei. În timpul unui apel de urgență, în jurul orei 3.00GMT, în timpul nopții de luni spre marți, pilotul se plângea de pene electrice.

Aparatul de zbor al companiei boliviene Lamia, un Aeropspace 176 britanic, fusese pus în circulație în 1999.

Citeşte şi: AVION PRĂBUŞIT în Columbia. PRIMELE IMAGINI de la locul tragediei FOTO

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Doliu în familia fraților Gavril. Cine este persoana dragă pe care au pierdut-o și ce mesaj a transmis Jean Gavril
Fanatik.ro
Piedone a cerut schimbarea judecătoarei, pentru că l-a făcut să se simtă prost. Cine e magistratul care a vorbit despre ”anturajul și mediul” fostului șef ANPC
Capital.ro
Doliu imens în presa din România. Simona Popescu s-a stins din viață: Dacă citiți aceste rânduri, am pierdut definitiv lupta!
Playtech.ro
Cât va costa impozitul pentru un apartament de 50, 75 sau 90 de mp în Bucureşti: lista sumelor din 2026
Adevarul
Raportul CSAT despre anularea alegerilor din 2024 ajunge în Parlament. Ce spune despre Rusia și campania lui Călin Georgescu
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Jurnalista Simona Popescu s-a stins din viață! Aceasta a pierdut lupta cu o boală nemiloasă, la doar 59 de ani
iamsport.ro
Reacție furioasă în emisiunea lui Radu Naum: ”Avem nevoie de un Recorder în fotbalul românesc”
MediaFlux
Ozempic și alte medicamente minune de slăbit ar duce la orbire. Proces colectiv uriaș în SUA
stirilekanald.ro
Un microbuz cu români, implicat într-un accident mortal pe autostrada A4 din Germania
Momente extrem de grele pentru Madalin Voicu. Familia, in centrul unei dureri profunde