RESTRICŢII de circulaţie în Capitală, pentru parada militară de 1 Decembrie. Vezi programul mijloacelor de transport în comun

Circulaţia rutieră va fi restricţionată în Bucureşti, pentru parada militară de 1 Decembrie, de miercuri dimineaţă până joi după-amiază, anunţă Brigada Rutieră a Capitalei.
Iulian Tudor
30 nov. 2016, 06:09
RESTRICŢII de circulaţie în Capitală, pentru parada militară de 1 Decembrie. Vezi programul mijloacelor de transport în comun

Miercuri, începând cu ora 10.00, în Piaţa Arcul de Triumf, traficul va fi restricţionat, pentru amplasarea tribunelor, pe banda I pe Strada Alexandru Constantinescu către Mănăstirea Caşin şi pe Şoseaua Kiseleff, banda I, pe sensul de mers Piaţa Presei – Piaţa Arcul de Triumf, precum şi pe banda I, în Piaţa Arcul de Triumf, sensul Piaţa Presei Libere.

Totodată, începând cu ora 22.00, se va interzice staţionarea autovehiculelor pe Aleea Pescăruş, între Intrarea Pescăruş şi Restaurantul Pescăruş, dar şi în alveolele de pe Şoseaua Kiseleff, în zona Monumentului Infanteriei.

Joi, în intervalul orar 04.00 – 16.00, va fi închisă circulaţia pe axul central al Şoselei Kiseleff şi pe banda I de circulaţie, pe tronsonul cuprins între Piaţa Presei Libere şi Piaţa Arcul de Triumf, pe banda I pe Şoseaua Bucureşti-Ploieşti, sensul de mers Piaţa Presei Libere către Fântâna Mioriţa, precum şi pe banda IV a Şoselei Bucureşti-Ploieşti, sensul de mers Fântâna Mioriţa către Piaţa Presei Libere, potrivit Brigăzii Rutiere a Capitalei.

Tot joi, între orele 04.00 şi 16.00, va fi închisă total circulaţia (gradual, în funcţie de momentul sosirii tehnicii militare pentru paradă) pe Şoseaua Kiseleff între Piaţa Arcul de Triumf şi Piaţa Victoriei, precum şi pe străzile adiacente, pe Strada Alexandru Constantinescu, între Bulevardul Mărăşti şi Arcul de Triumf, Bulevardul Mareşal Averescu, între Bulevardul Mărăşti şi Arcul de Triumf, Bulevardul Constantin Prezan, între Piaţa Arcul de Triumf şi Piaţa Charles de Gaulle şi pe Strada Ion Mincu, între Bulevardul Aviatorilor şi Bulevardul Ion Mihalache.

De asemenea, traficul rutier va fi restricţionat temporar şi pe Bulevardul Poligrafiei, Bulevardul Mărăşti şi Strada Clucerului, pe durata deplasării vehiculelor angrenate în paradă.

Totodată, va fi restricţionată circulaţia şi în pasajul de la Piaţa Presei Libere, pe sensul de deplasare către Piaţa Arcul de Triumf, traficul rutier fiind dirijat prin breteaua care accede în Piaţa Montreal.

De asemenea, joi, între orele 06.00 şi 16.00, se va restricţiona traficul rutier pe banda I de circulaţie pe Bulevardul Aviatorilor, dinspre Bulevardul Beijing către Strada Arhitect Ion Mincu şi, la necesitate, pe banda I pe sensul de mers dinspre Strada Arhitect Ion Mincu către Bulevardul Beijing.

Rutele ocolitoare recomandate de poliţişti sunt următoarele:

– Şoseaua Bucureşti-Ploieşti – Piaţa Presei Libere – Piaţa Montreal – Bulevardul Mărăşti – Strada Alexandru Constantinescu – Piaţa Domenii – Bulevardul Ion Mihalache;

– Şoseaua Bucureşti-Ploieşti – Piaţa Presei Libere – Piaţa Montreal – Bulevardul Mărăşti – Bulevardul Mareşal Averescu – Strada Turda – Podul Grant;

– Piaţa Victoriei – Bulevardul Aviatorilor – Bulevardul Nicolae Caramfil – Bulevardul Aerogării – DN1;

– Şoseaua Ştefan cel Mare – Strada Barbu Văcărescu – Bulevardul Aerogării – DN 1.

Brigada Rutieră a Capitalei le solicită şoferilor să evite deplasarea în zona de desfăşurare a paradei, să folosească rutele ocolitoare, să nu parcheze maşinile în apropierea zonelor restricţionate şi să opteze, în perioada menţionată, pentru transportul public de suprafaţă sau metrou.

Autobuzele şi tramvaiele circulă miercuri şi joi după programul de duminică, iar metroul circulă normal

În zilele de 30 noiembrie 2016 -Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României şi 1 Decembrie 2016 -Ziua Naţională a României, liniile de transport public vor funcţiona conform programelor de circulaţie corespunzătoare unei zile de duminică, a anunţat RATB.

Metroul va circula după programul normal, respectiv în intervalul orar 5:00-23:00.

CITEŞTE ŞI: Toate oficiile poştale din ţară vor fi închise miercuri şi joi

DailyBusiness
RO-Wine: Vinuri din 15 țări și trei zile în care Bucureștiul devine, din nou, capitala vinului internațional
Spynews
Iubita lui Andrei Ștefănescu a împlinit 37 de ani! Ștefania Ducă a sărbătorit alături de prezentator și de fiul acestuia
Fanatik.ro
Revoluție la Rapid, după ce Pancu a renunțat la 150.000 de euro pentru a reveni în Giulești: Dobre și alte două vedete, puse pe lista de transferuri! Exclusiv
Capital.ro
Doliu în muzica populară din România. A murit o iubită interpretă. A făcut AVC chiar înainte de a urca pe scenă
Playtech.ro
Când ieși la pensie în România și câți ani trebuie să cotizezi. Vârsta de pensionare, noutăți din 2026
Adevarul
O sursă inepuizabilă de energie pentru economia lumii. Dispozitivul uriaș care ar putea deschide noi oportunități de producere a curentului electric
wowbiz.ro
Rezultatele autopsiei lui Robert, elevul de clasa a VIII-a din Bacău, care a murit în curtea școlii. Ce spune mama băiatului
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Mama lui Robert, adolescentul care s-a stins din viață în curtea școlii, susține că fiul ei putea fi salvat. Femeia neagă că băiatul ar fi avut probleme de sănătate: ,,Copilul mai avea puls”
iamsport.ro
Decizia radicală luată de Șucu la Rapid îi va face viața grea lui Pancu! Ce a hotărât omul cu bani din Giulești
MediaFlux
Explozie dramatică într-un tren de navetiști. Autoritățile au confirmat 29 de decese și 100 de persoane rănite
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi