Un bărbat a fost găsit mort într-o hală a Combinatului Mechel din Târgovişte

Un bărbat a fost găsit mort, luni, într-o hală a Combinatului Mechel din Târgovişte, de către o echipă de electricieni care s-a deplasat în zonă pentru a remedia o pană de curent, iar din primele cercetări reiese că acesta a murit electrocutat.
Romania TV
18 iun. 2012, 12:46
Un bărbat a fost găsit mort într-o hală a Combinatului Mechel din Târgovişte

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Dâmboviţa, cadavrul bărbatului a fost găsit în apropierea unui transformator.

„Din primele concluzii se pare că bărbatul a murit electrocutat, el fiind găsit de câţiva electricieni care veniseră să remedieze o pană de curent. Cadavrul era în apropierea unui transformator, iar acum încercăm să stabilim identitatea bărbatului şi împrejurările în care acesta şi-a pierdut viaţa”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Dâmboviţa, agent Raluca Florescu.

Anchetatorii încearcă să stabilească împrejurările în care bărbatul şi-a pierdut viaţa, dacă era salariatul combinatului sau un hoţ care a intrat în curtea unităţii.

La un moment dat, jurnaliştii sosiţi la faţa locului au fost îmbrânciţi de mai mulţi angajaţi ai firmei de pază ai Combinatului Mechel din Târgovişte, poliţiştii intervenind pentru aplanarea conflictului.

Trupul neînsufleţit al bărbatului urmează să fie preluat de o echipă a Serviciului Medico-Legal Dâmboviţa şi transportat la morga din Târgovişte pentru necropsie şi stabilirea cauzelor morţii.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Valentinei, fata găsită într-o valiză în râul Olt. Ce se întâmplă la cimitir
Fanatik.ro
Felix Drăghici și Andrei Rădulescu, analiza lui Ștefan Beldie: de ce comentatorii Antenei 1 enervează la meciurile României
Capital.ro
Facturi mai mici la energie cu peste 1.000 de euro pe an. Cum pot gospodăriile să obțină asemenea economii
Playtech.ro
Mașinile care nu vor mai putea circula în București în anumite intervale orare. Amenzi de până la 5.000 de lei. Ce prevede proiectul
Adevarul
Patriarhia Română îi răspunde lui Siegfried Mureșan în scandalul ofițerilor acoperiți: „Trebuie aduse dovezi solide”
wowbiz.ro
Fosta iubită a lui Vlad Bălțățeanu, mărturii cutremurătoare: „Eu am reușit să plec, Valentina nu a mai apucat” Tânăra susține că și ea a fost abuzată
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
PIAS, oprită temporar în acest weekend. Cum vor fi acordate medicamentele și cum se vor realiza consultațiile
iamsport.ro
Antrenorul din grupa României riscă să fie demis. Cine ar putea să îl înlocuiască
MediaFlux
Horoscopul weekendului 26-27 septembrie 2026. Ce rezervă astrele pentru fiecare zodie
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte