Suspendarea lui Băsescu, simplificată şi la Camera Deputaţilor

Camera Deputaţilor a adoptat pe articole, luni, proiectul care elimină hotărârile Parlamentului din categoria actelor asupra cărora se poate pronunţa Curtea Constituţională, votul final fiind programat pentru marţi.
Romania TV
18 iun. 2012, 15:53
Suspendarea lui Băsescu, simplificată şi la Camera Deputaţilor

Comisia Juridică a menţinut raportul favorabil acestui proiect, după ce săptămâna trecută deputaţii deciseseră rediscutarea proiectului în Comisie.

Liderul grupului PDL Mircea Toader a criticat acest proiect, arătând că se urmăreşte atacarea lui Traian Băsescu printr-o eventuală suspendare din funcţia de preşedinte, fără posibilitatea de adresare la Curtea Constituţională, dar şi soluţionarea disputei juridice referitoare la cine este şeful statului.

„Nu dorim să existe o dictatură a unui Parlament majoritar”, a spus Toader.

Deputatul PSD Florin Iordache, vicepreşedinte al Comisiei juridice, a respins aceste acuzaţii ale lui Mircea Toader, arătând că pe legile emise de Parlament, Curtea Constituţională trebuie să se exprime, dar hotărârile Parlamentului nu trebuie cenzurate de Curte.

El a arătat că în Constituţie este prevăzut că avizul Curţii Constituţional la suspendarea preşedintelui este consultativ şi aşa trebuie să rămână. „Nu considerăm că e nevoie de o a treia Cameră a Parlamentului, iar Hotărrile Parlamentului să fie supuse cenzurii Curţii Constituţionale”, a adăugat Iordache.

Iniţiatorii acestei iniţiative legislative sunt deputatul PNL Cornel Pieptea şi senatorul PSD Georgică Severin.

Modificarea aprobată în Comisia juridică reprezintă revenirea la forma de dinainte de 2010 a alineatului 1 al articolului 27 din legea Curţii Constituţionale.

În expunerea de motive a propunerii legislative, Severin şi Pieptea precizează că prin Legea 177/2010 în sarcina Curţii Constituţionale a fost stabilit şi pronunţarea asupra constituţionalităţii hotărârilor plenului Camerei Deputaţilor, a plenului Senatului şi a hotărârilor plenului celor două Camere reunite.

Amendamentul deputatului PDL Daniel Buda, potrivit căruia Curtea Constituţională trebuie să se pronunţe pe subiectul suspendării preşedintelui României, a fost respins, luni, de Comisia juridică, cu 3 voturi pentru, 10 împotrivă şi o abţinere.

Camera Deputaţilor este prima Cameră Sesizată, forul decizional fiind Senatul.

Proiectul va fi supus votului final în şedinţa de marţi a Camerei Deputaţilor.

DailyBusiness
Rusia își intensifică atacurile asupra Europei. Riscul unui pas greșit crește în fiecare zi
Spynews
O adolescentă de 16 ani, salvată de polițiști în Capitală. Ce au găsit agenții când au ajuns la locuință
Fanatik.ro
Universitatea Craiova, favorită la titlu în SuperLiga: Mihai Stoica recunoaște superioritatea oltenilor după 5-0 cu FCSB
Capital.ro
Prețuri carburanți luni, 21 septembrie. Cât costă un litru de benzină și motorină la început de săptămână. Lista noilor tarife
Playtech.ro
La ce distanță trebuie ținut câinele față de gardul vecinului. Ce spune legea în România
Adevarul
Doi bătrâni s-au bătut pe o plajă din Grecia pentru un șezlong. Unul dintre ei a murit
wowbiz.ro
Presimțire sumbră?! Ce a postat mama Mădălinei Apostol pe rețelele sociale chiar înainte de moartea fiicei sale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un copilaș de doi ani și-a pierdut viața într-o locuință cuprinsă de foc, în județul Sălaj
iamsport.ro
Acuzații dure la adresa Academiei Farului: ”Ați lăsat copiii pe drumuri. Acum le puneți piedici pentru 5.000 de euro!”
MediaFlux
Horoscop 21 septembrie 2026. Început de săptămână cu schimbări importante! Banii intră în prim-plan, iar unele zodii primesc o veste care le dă planurile peste cap
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte