Nicuşor Dan: DNA şi ANI au înregistrat progrese indiscutabile privind corupţia

Președintele USR, Nicușor Dan, a declarat, miercuri, că sistemul de justiție a înregistrat în zona de corupție progrese "indiscutabile" prin DNA și ANI, dar are nevoie de instituții care să prevină acest fenomen.
Iulian Tudor
07 dec. 2016, 16:29
Nicuşor Dan: DNA şi ANI au înregistrat progrese indiscutabile privind corupţia

„Din păcate, DNA este un fel de oncologie a sistemului de justiție. Nu avem instituțiile care ar trebui să prevină fenomenul de corupție. Cum am spus, multă corupție vine din achizițiile publice și e suficient să ai un sistem integrat de control al achizițiilor publice, care să semnaleze automat dacă există abateri de la lege pe anumiți parametri. De exemplu, spargerea sumei totale în mai multe bucăți, astfel încât să intri sub plafonul pentru care trebuie să faci achiziție publică. E mult mai ușor să faci asta la nivel primar, decât după aceea cu DNA sau cu alte instituții de control”, a spus Nicuşor Dan, potrivit Agerpres.

Liderul USR a adăugat că o problemă pe care a identificat-o vizează practica judecătorească, existând o situație „foarte traumatică” în condițiile în care în cazuri identice se pronunță soluții diferite.

„Trebuie să degrevăm Înalta Curte, ea să dea decizii de speță care ulterior să fie obligatorii pentru toate celelalte instanțe. Trebuie să avem toate hotărârile judecătorești anonimizate puse pe un site. Mai avem o instituție care nu funcționează — Inspecția judiciară de la CSM, care refuză să-i sancționeze pe oameni care greșesc în justiție și asta nu este în regulă”, a susținut Dan.

Potrivit președintelui USR, în ceea ce privește necesitatea unei legi a răspunderii magistraților, este nevoie de o dezbatere largă cu specialiști în domeniu pe această temă „controversată”.

„E o discuție care merită purtată cu toată lumea de față. În acest moment, judecătorii sunt suprasolicitați. Judecătorul are 600 – 800 de dosare, în loc să aibă 50. Și, dacă îi pui presiunea suplimentară că poate să plătească pentru decizia pe care o dă, părerea mea este că va da decizii cât mai confortabile, să nu riște să greșească și să plătească și cumva. Cred că face mai mult rău decât bine, în sensul că le afectăm libertatea de a decide”, a punctat Nicușor Dan.

DailyBusiness
PSD declanșează criza guvernamentală. Miniștrii își dau demisia în bloc, iar Guvernul Ilie Bolojan, sub presiunea unei moțiuni de cenzură
Spynews
Betty Salam s-a întors la băiatul ei! Cum a apărut artista alături de Matthias
Fanatik.ro
Povestea incredibilă a eroului Universității Craiova din Cupa României Betano. A scăpat ca prin urechile acului de războiul din Iran
Capital.ro
Lovitură pentru România. Avertisment din interiorul BNR: Ruperea coaliției poate avea urmări crâncene pentru economie, care se vor resimți mulți ani de aici înainte
Playtech.ro
Tabel salarii medici, asistenți și rezidenți. Cum se calculează noile venituri brute, sporurile care se iau în calcul
Adevarul
Bancherul putred de bogat care a devenit arhitectul Europei moderne. Era un geniu al diplomației și a schimbat destinul cultural al continentului
wowbiz.ro
Dinu Iancu-Sălăjanu a fost plasat sub control judiciar! Primele imagini cu politicianul, după perchezițiile DNA
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Tudor Gheorghe a ajuns de urgență la spital! Ce se întâmplă cu celebrul compozitor, în aceste momente
iamsport.ro
Dan Diaconescu, ofertă pentru Radu Banciu: ”Vă dau dublu cât câștigați! Mi s-a părut întotdeauna că sunteți o voce specială, aparte”
MediaFlux
Secretul mașinii care-l însoțește pe Putin. Președintele Rusiei se teme de un asasinat VIDEO
stirilekanald.ro
Doliu în rândul medicilor. Doctorița care a salvat mii de copii a murit
NEWS ALERT Un camion a fost cuprins de foc pe autostrada A1, în Hunedoara