Mircea Dumitru: La universităţi cu toleranţă zero, într-un caz ca al lui Kovesi se cere refacerea tezei, dar înaintea susţinerii

Mircea Dumitru, ministrul Educaţiei, a declarat, joi, că, la universităţile cu ”toleranţă zero la copiat”, în cazuri similare cu cel al Codruţei Kovesi, se solicită refacerea tezei şi aceasta nu ajunge să fie susţinută. Ministrul a spus că, dacă vor fi formulate contestaţii la decizia CNATDCU, acestea vor fi cu siguranţă analizate, informează News.ro.
Filip Stan
08 dec. 2016, 14:26
Mircea Dumitru: La universităţi cu toleranţă zero, într-un caz ca al lui Kovesi se cere refacerea tezei, dar înaintea susţinerii

Mircea Dumitru a precizat că, joi, CNATDCU a votat un raport înaintat de Comisia juridică, acesta rezultând în urma unei evaluări făcute de o comisie tehnică, formată din trei profesori de drept – unul de Strasbourg, unul de la Paris şi unul de la Universitatea Babes-Bolyai.

”În referatul tehnic, decizia a fost exact aceasta: 4% reprezintă o copiere după surse care nu sunt menţionate în corpul tezei şi 1% plagiat, copiere care a fost preluată din surse generale din domeniul jurisprudenţei”, a adăugat Dumitru.

Ministrul Educaţiei a precizat că propunerea făcută atât de comisia tehnică, cât şi de comisia juridică a fost ca ”pedeapsa să fie proporţională cu frauda”. ”Şi au insistat că la această proporţie de 5%, dânşii nu pot să recomande retragerea titlului”, a spus Dumitru, subliniind că acest raport a fost înaintat CNADTCU.

Mircea Dumitru a ţinut să precizeze însă că, ”într-o astfel de situaţie, la universităţile care au toleranţă zero de copiat, recomandarea care se face este să se refacă teza şi nesusţinerea tezei”.

Ministrul a spus însă că, în cazul discutat de CNADTCU, teza a fost susţinută, iar titlul acordat.

”Dacă vor exista contestaţii (faţă de decizia CNADTCU – n.r.), ministerul le va lua în considerare şi CNADTCU le va discuta”, a dat asigurări Mircea Dumitru.

Procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, nu a plagiat în lucrarea de doctorat, este decizia Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU), anunţată oficial într-o conferinţă de presă. Potrivit reprezentanţilor Consiliului, retragerea titlului de doctor ar fi o decizie excesivă şi neadaptată.

Comisia de lucru a notat în raportul ce a fost însuşit de Consiliul General al CNATDCU că teza de doctorat a Laurei Codruţa Kovesi prezintă preluarea unor pasaje din documente fără a le cita conform normei academice, dar acestea reprezintă circa 20 de pagini din 444, ceea ce înseamnă aproape 4% din teză.

Anterior, Universitatea de Vest Timişoara a apreciat, după analiza sesizării de plagiat făcute de Mugur Ciuvică în privinţa tezei de doctorat a Laurei Kovesi, că 564 de rânduri din cele 4.705 rânduri sesizate sunt similare cu alte surse, ceea ce, la nivelul întregii lucrări, reprezintă un grad de similaritate de 4,9 la sută.

Pe 30 septembrie 2016, şefa DNA preciza că teza sa de doctorat conţine 444 de pagini şi 442 de note de subsol şi că lucrarea a implicat studiul a 286 de surse bibliografice, dintre care 103 tratate, cursuri şi monografii, 71 de articole publicate în articole de specialitate, 27 de surse de legislaţie naţională, 20 de surse de legislaţie internaţională şi 65 de surse online (site-uri).
 
Deputatul Sebastian Ghiţă a depus la Parchetul General un autodenunţ şi a susţinut că, în 2012, a participat la falsificarea unui raport care să arate că teza de doctorat a Laurei Kovesi nu este un plagiat.
 
Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a început urmărirea penală in rem pentru instigare la fals intelectual, în cazul autodenunţului lui Sebastian Ghiţă.

Citeşte şi: Laura Codruţa Kovesi NU a plagiat în lucrarea de doctorat – verdict OFICIAL al CNATDCU

 

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Motivul pentru care un tânăr din Bacău a fost legat cu sfoară de un indicator rutier și bătut în plină stradă: „Ar fi amenințat!
Capital.ro
EXCLUSIV. Ce rol important ar fi pregătit pentru Ilie Bolojan, după ce a pierdut funcția de premier
Playtech.ro
Sunt obligați taximetriștii și șoferii de ridesharing să aibă scaun pentru copii în mașină? Ce prevede legea
Adevarul
Economistul care a prezis crizele trecute avertizează: Recesiunea este inevitabilă în 2026 și urmează o corecție majoră pe bursă
wowbiz.ro
Gestul care a dat-o de gol pe Andreea Ibacka! Se întâmplă după zvonurile legate de divorț
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un băiețel de trei ani și-a pierdut viața după ce a căzut într-o fântână, în județul Bacău. Salvatorii nu au mai putut face nimic
iamsport.ro
Surpriză: Red Bull i-a găsit înlocuitor lui Verstappen!
MediaFlux
Armata Română strigă mobilizarea pentru rezerviști. Județele în care se organizează exerciții în acest an
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi