Secţia de transplant de celule stem a Spitalului de Copii Louis Ţurcanu, modernizată

Secția de transplant de celule stem din cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii ''Louis Țurcanu'' din Timișoara a fost modernizată în cadrul unui proiect derulat de Asociația ''Dăruiește Viață'', investiția reprezentând un plus de protecție a micilor pacienți, care nu au voie să ajungă în contact cu medii ce le pot provoca infecții intraspitalicești care le pot fi fatale.
Roxana Gagiu
09 dec. 2016, 14:30
Secţia de transplant de celule stem a Spitalului de Copii Louis Ţurcanu, modernizată

”Aceste lucrări au fost necesare din motive de siguranță a bolnavului, servind securitatea bolnavului de vârstă pediatrică, cu o afecțiune severă și care beneficiază de tratamente foarte agresive, care ‘decapitează’ sistemul imun și bolnavii devin extrem de vulnerabili la infecții”, a declarat vineri prof. univ. dr. Margit Șerban, primul medic care a efectuat aici un transplant de măduvă din România, în 2001.

Potrivit chirurgului, infecțiile de natură exogenă, care nu sunt produse din cauza propriului organism, pot fi prevenite, iar intervențiile de modernizare a secției au urmărit tocmai să elimine riscul unor astfel de infecții exogene, de tip nosocomial, intraspitalicesc.

De acum, toate cele șase saloane de la transplant medular, dotate fiecare cu câte două-trei paturi, au baie și grup sanitar propriu, ceea ce face ca bolnavul să nu mai fie nevoit să iasă din cameră pe hol pentru a merge la baie, unde poate ajunge în contact cu o floră microbiană care-i pot fi fatale. Mai mult decât atât, în fiecare salon este controlat aerul de aparate care-l purifică de orice urmă de praf.

De asemenea, toate suprafețele, de la pardoseli la mobilier sunt lavabile, nepermițând acumularea fungilor sau a oricăror altor agenți patogeni, iar odată folosite, echipamentele de spălare se scot din salon și sunt duse în alt compartiment, unde se spală și se sterilizează.

Potrivit Agerpres, Margit Șerban subliniază că Oncohematologia a avut și până acum condiții optime de funcționare, cu ajutorul dotărilor făcute de austrieci, dar cele de acum sunt un beneficiu suplimentar și necesar.

”Toată Secția de oncohematologie a funcționat în condiții incomparabil de bune, dacă ne raportăm la instituții asemănătoare din România (clădirea și secția fiind dotată de austrieci, în urmă cu câțiva ani, n.r.), ceea ce ne-a permis să devenim și performanți în transplantul de celule stem hematopoietice, noi am fost cei care am făcut primul transplant (medular, n.r.) în România (…), de la persoană înrudită și neînrudită, am intrat în relație cu Centrul de donor de celule stem mondial, contribuind la alcătuirea Registrului de donor funcțional din țară”, a completat Margit Șerban, fostă șefă a Clinicii de Oncopediatrie a spitalului.

În prezent, Asociația ”Dăruiește Viață” se ocupă de renovarea și reamenajarea întregii Secții de Oncologie Pediatrică ce cuprinde etajele II, III și parterul.

”Copiii bolnavi de cancer sunt acum tratați așa cum ar trebui, într-un spațiu adecvat din toate punctele de vedere. Renovarea Secției Spitalului din Timișoara a însemnat recompartimentarea etajului I într-un mod adaptat, care să permită păstrarea numărului de paturi per total, reducerea numărului de paturi din salon, precum și includerea de grupuri sanitare”, a afirmat vineri Carmen Uscatu, președintele Asociației ”Dăruiește Viață”, în aceeași conferință de presă.

Valoarea totală a proiectului de renovare a întregii Clinici de oncologie pediatrică este de peste 1.500.000 de euro, Profi Rom Food alocând aproape 450.000 de euro, sumă cu care s-au renovat Secția de transplant medular și s-a realizat proiectul tehnic pentru restul clădirii.

DailyBusiness
Rubio vizitează Bahrainul pentru a obține sprijinul liderilor arabi din Golf în legătură cu acordul de pace cu Iranul
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Elias Charalambous transferă de la FCSB! I-a furat fotbalistul lui Gigi Becali
Capital.ro
Se pierde locul de parcare. Noi reguli pregătite de Primărie. Cine nu va mai avea voie să ocupe aceste spații
Playtech.ro
Criza schimbă tradițiile. Invitații renunță la nunți și aleg să își păstreze banii, se plânge o mireasă: „Caut nuntaşi, am nevoie de alţi prieteni”
Adevarul
CTP îl atacă pe Ilie Bolojan, după ce l-a susținut constant. Motivul supărării: promovarea liberalului Peiu, fost membru AUR și SOS, în funcția de șef al organizației Ilfov
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Un șofer a intrat cu mașina într-o mulțime de oameni, în Timișoara! Câte victime sunt
iamsport.ro
A răbufnit la adresa lui Gigi Becali, de ziua finanțatorului FCSB: ”La mulți ani... cu executare! E un hoț”
MediaFlux
Crește vârsta de pensionare din iulie 2026. Reguli noi și pentru pensionarea anticipată
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?