Bill English a depus jurământul în calitate de nou premier al Noii Zeelande

Bill English, ministru de finanțe al Noii Zeelande cu vederi conservatoare asupra problemelor sociale, a depus luni jurământul în calitate de nou premier, după demisia-surpriză a predecesorului său, popularul John Key, informează AFP.
Iulian Tudor
12 dec. 2016, 08:46
Bill English a depus jurământul în calitate de nou premier al Noii Zeelande

Formațiunea sa de centru-dreapta, Partidul Național, l-a desemnat în unanimitate, luni dimineața, pe Bill English, 54 de ani, pentru a prelua șefia guvernului. El s-a deplasat imediat la Casa guvernului, reședința guvernatorului general al Noii Zeelande, reprezentant al Reginei Elisabeta a II-a, pentru a prelua în mod oficial frâiele puterii, potrivit Agerpres.

Paula Bennett, 47 de ani, ministru al Funcției publice, a fost numită vicepremier.

English s-a declarat „entuziasmat” și „umil” în perspectiva noii sale funcții, după opt ani în care a fost ministru de finanțe și vicepremier pe vremea guvernului Key. „Guvernul va susține creșterea economică și se va asigura că beneficiile creșterii sunt împărțite echitabil”, a spus el.

La rândul său, președintele Partidului Național, Peter Goodfellow, a estimat că noul tandem va reprezenta „un bun cocktail de experiență și idei noi”.

English, un fost agricultor licențiat în comerț și literatură engleză, este membru al parlamentului din 1990. În 2002, el a condus Partidul Național spre cea mai gravă înfrângere din istoria sa.

„Însă, înveți mai mult din înfrângere decât din victorii”, a declarat English, care va conduce campania pentru legislative la sfârșitul lui 2017, având ca obiectiv o a patra victorie consecutivă pentru Partidul Național.

Noua Zeelandă nu are un rezervor de alegători deziluzionați ca cei care au produs Brexitul în Marea Britanie sau alegerea lui Donald Trump în SUA, și-a exprimat satisfacția noul șef al guvernului. Prioritatea sa este de a face mai mult pentru cei în nevoie, a adăugat el.

Căsătorit și tată a șase copii, catolic fervent, English este considerat mult mai conservator decât predecesorul său. Opunându-se fervent avorturilor și eutanasiei, în 2013 el s-a declarat ostil și legalizării căsătoriilor între persoane de același sex.

Key și-a anunțat demisia la 5 decembrie, în mod total neașteptat, după opt ani de mandat, invocând motive familiale. El i-a felicitat pe English și Bennett pentru numirea lor.

DailyBusiness
CNN: Iranul vine cu o cerere nouă de a pune capăt războiului – ce i-ar putea aduce miliarde
Spynews
Andreea Popescu a confirmat că a plecat din penthouse-ul lui Rareș Cojoc! Unde locuiește după divorț
Fanatik.ro
„Ce e aia Generația de suflet?!” Mihai Stoica, scos din sărite de „sloganul ăsta corporatist!”
Capital.ro
Doliu în sportul românesc. România a pierdut un fost jucător şi antrenor. A câştigat de 8 ori campionatul cu Steaua
Playtech.ro
Carnea mai sănătoasă care înlocuiește mielul pe masa de Paște. Tot mai mulți români o aleg
Adevarul
Viktor Orbán se îndreaptă spre înfrângere. Săptămâna care a zguduit politica din Ungaria: corupție, spionaj și banii rușilor
wowbiz.ro
Codruța Filip, în brațele lui Valentin Sanfira. Imaginile emoționante care au făcut înconjurul internetului. Cum au fost surprinși la Sala Palatului, înainte să anunțe divorțul
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O mamă și copilul ei de un an au fost găsiți fără suflare într-un lac. Cum au arătat ultimele clipe din viața lor
iamsport.ro
Nu Hagi! Un membru al Generației de Aur, numit cel mai mare jucător din lume de fostul său coleg: ”Într-un top mondial al fotbaliștilor, îl puneam pe primul loc!”
MediaFlux
Horoscopul norocului pentru săptămâna 30 martie – 5 aprilie 2026. Zodiile care vor da lovitura pe plan financiar
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj