Noi alegeri locale la anul pentru primarii care au făcut saltul în Parlament

Românii scoși din nou la vot, anul viitor. După ce au răsuflat ușurați duminică, după alegerile parlamentare, gândindu-se că nu vor mai avea de mers la vot doi ani, în 2019, când își vor alege eurodeputații și președintele României, alegătorilor li se pregătește o surpriză. 
Filip Stan
15 dec. 2016, 11:07
Noi alegeri locale la anul pentru primarii care au făcut saltul în Parlament

La anul, sute de mii de români vor fi nevoiți să meargă din nou la vot, întrucât, localitățile în care trăiesc vor rămâne fără conducere. Concret, o parte dintre cei în  care oamenii și-au pus nădejdea și le-au acordat încrederea că vor face din urbea lor una prosperă și i-au ales ca primari, au decis să lase scaunul de edil, pentru un loc mai luxos în Casa Poporului. Astfel, primarii care au devenit în urma votului de duminică senatori și deputați vor renunța la post și vor decide ca 4 ani să fie parlamentari. 

Decizia acestora nu este deloc lipsită de sens. Cum funcția de primar nu-ți oferă deloc imunitate în fața legii, și cum mulți dintre edili au probleme cu legea, aceștia vor să își asigure libertatea, cel puțin 4 ani. Este cazul concret al edililor din Craiova, Lia Olguţa Vasilescu, și a celui din Târgu Jiu, Ioan Cârciumaru, care, cel mai sigur, vor renunța la primărie și vor demisiona pentru a fi parlamentari.

Emanoil Savin, primarul etern al Bușteniului se pare că s-a plictist de aerul curat de munte și vrea să își petreacă următorii ani în Casa Poporului, el reușind să devină senator PSD.

În cazul Olguței Vasilescu lucrurile stau chiar mai bine. Aceasta are șanse mari să ajungă chiar omul trei în România, întrucât liderul PSD Liviu Dragnea vrea să o propună la șefia Camerei Deputaților.

Mulți primari au candidat la parlamentare, pentru a-și asigura imunitatea pentru 4 ani. Se știe că procurorii sunt cu ochii în patru pe primari. Unii au ales să mergă în Parlament să scape de probleme. Își pun oameni la primărie, îi susțin și totul va fi bine. Vor fi tot ei primari, dar din umbră”, spun surse politice pentru Libertatea. Aceleași surse mai spun că vor schimba legea electorală în așa fel încât un ales local să nu mai poată candida la un post de parlamentar, sau ca alegerile locale și parlamentare să fie organizate în aceeași zi în așa fel încât un candidat să aibă o singură opțiune.

Un parlamentar vrea să-i taxeze pe edilii din noul Parlament

Decizia unor primari, abia aleși în vară, de a candida pentru un loc de deputat sau de senator la alegerile din 11 decembrie a stârnit nemulțumiri în actualul Parlament. Motivul? Organizarea alegerilor locale, drept pentru care parlamentarii se gândesc să-i pună la plată pe primarii care vor să fugă din orașele sau localitățile în care au fost aleși. 

Unul dintre cei care le-a pus gând rău „dezertorilor” este deputatul independent Daniel Oajdea care ar vrea ca toți cei care lasă o primărie fără șef să scoată bani din buzunar și să plătească alegerile pentru noul edil. „Nu mi se pare firesc și nici normal ca odată ce ai fost votat de cetățeni, să le întorci spatele și să fugi de răspundere. 

Cei care se gândesc să lase primăria pentru un loc de senator sau deputat, vor trebui să plătească din buzunar costul alegerilor care se vor organiza în urma demisiei sale”, a declarat Oajdea.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Darius de la Mireasa a spus adevărul despre împăcarea cu Alexandru. Ce s-a întâmplat, de fapt, între cei doi 
Fanatik.ro
Fostul antrenor al Craiovei, analiză dură! Ce spune despre începuturile slabe de meci ale campioanei. Exclusiv
Capital.ro
România pierde aproximativ 680 MW după oprirea reactorului 2 de la Cernavodă. Importurile de energie devin principala soluție pentru acoperirea deficitului
Playtech.ro
Cum va fi vremea la mare de Sfânta Maria 2026. Câte grade vor fi pe litoral și cât de caldă ar putea fi apa
Adevarul
Trei dintre cele mai înfricoșătoare eclipse solare din istorie. Haosul care a izbucnit după întunecarea cerului și fenomenul care a oprit un război
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un depozit de uleiuri și mase plastice din Lumina a fost cuprins de foc! În operațiunea de stingere au fost mobilizate echipaje din trei județe
iamsport.ro
Consideră că Becali trebuie să aducă alt antrenor în locul lui Baciu la FCSB: ”Nu ar trebui păstrat principal!”
MediaFlux
Horoscop 13 august. Zi cu ghinion pentru unele zodii! Cine trebuie să fie atent la bani, certuri și decizii greșite
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat