ICCJ decide miercuri dacă îl trimite sau nu pe Năstase la închisoare

Completul de 5 judecători ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a reunit în şedinţă pentru a decide sentinţa în dosarul "Trofeul Calităţii". În cazul în care cei cinci magistraţi confirmă decizia instanţei de fond, Adrian Năstase va trebui să meargă la închisoare penru doi ani, informează România TV.
Romania TV
20 iun. 2012, 08:43
ICCJ decide miercuri dacă îl trimite sau nu pe Năstase la închisoare

Decizia completului de judecători ai ICCDJ este definitivă şi irevocabilă astfel încât este o zi decisivă şi pentru apărare şi penbtru acuzare. Avocaţii lui Adrian Năstase au cerut achitarea acestuia motivând că nu există prejudiciu care să poată fi imputat clientului lor, iar unul dintre magistraţii care au pronunţat sentinţa în completul de trei judecători era încă, din punct de vedere legal, procuror.

În schimb, procurorii DNA nu vor doar menţinerea pedepsei, ci mărirea ei pentru un termen mai mare de doi ani invocând faptul că instanţa de fond a condamnat alte persoane în acelaşi dosar la pedepse mult mai aspre, de până la 7 ani de detenţie.

Completul de cinci judecători al instanţei supreme a respins, pe 13 iunie, mai multe solicitări ale avocaţilor lui Adrian Năstase, iar ulterior a anunţat că dosarul se află în stare de judecată, dând cuvântul procurorului DNA pentru susţinerea recursului.

Reprezentantul DNA a arătat că instanţa de fond a aplicat o pedeapsă prea mică în cazul lui Adrian Năstase în raport de gradul de pericol al faptelor de care este acuzat în acest dosar şi că cei trei judecători de la fond nu au ţinut cont de calitatea acţiunilor comise de acesta.

Procurorul a susţinut că actuala pedeapsă de doi ani de închisoare cu executare stabilită în cazul lui Adrian Năstase „nu este îndestulătoare pentru îndreptarea inculpatului”. Totodată, procurorul a arătat că instanţa de fond a achitat-o în mod greşit pe Irina Paula Jianu pentru spălare de bani, cerând astfel condamnarea acesteia şi pentru această faptă.

Procurorul a mai cerut ca lui Adrian Năstase, Irinei Paula Jianu şi lui Bogdan Popovici să le fie interzise mai multe drepturi civile.

În 30 ianuarie 2012, fostul premier Adrian Năstase a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare, de către un complet de trei judecători al instanţei supreme, în dosarul „Trofeul calităţii”, în care este acuzat în legătură cu strângerea de fonduri pentru campania electorală din 2004, când a candidat pentru Preşedinţie din partea PSD.

În acelaşi dosar, Irina Paula Jianu, fost inspector general de stat al Inspectoratului de Stat în Construcţii, a fost condamnată la şase de închisoare şi cinci ani de interzicere a unor drepturi, pedeapsă la care i s-a aplicat un spor de un an.

Diana Gasparovici, fost inspector general de stat adjunct la ISC, Mihail Cristian Vasile, director general al SC Eurografica SRL şi soţii Marian Ioana şi Bogdan Popovici au primit fiecare câte şase ani de detenţie, la care s-a aplicat un spor de un an.

Decizia din ianuarie nu este definitivă, fiind contestată la Completul de cinci judecători al instanţei supreme.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
„Are două viteze, încet și foarte încet, dar Hagi îl convoacă mereu!”. Notele lui Marcel Pușcaș după CFR Cluj- U Craiova 0-0
Capital.ro
Firmele românești, în pericol din cauza taxelor și a costurilor salariale. Victor Ponta: România merge din rău în mai rău
Playtech.ro
Un indicator de viteză este acoperit de crengi sau întors. Poți contesta amenda primită de la radar?
Adevarul
Trabant, mașina ridiculizată în Occident, dar așteptată ani întregi în comunism. Ce putea și ce nu putea să facă „Trabbi”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Pintilii a plecat în Israel și a rămas șocat de ce a găsit în apartamentul primit: ”Se mai aruncă o bombă!”
MediaFlux
Putin nu vrea Europa la masa negocierilor pentru pace. Rusia amenință trupele străine cu atacuri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT