Unde fugim de dezastru? Top 10 ţări cele mai ferite de catastrofe naturale

Cutremure în Italia, inundaţii în India, uragane în Caraibe, sunt doar câteva dintre dezastrele naturale ale ultimelor luni, care au provocat sute de victime. Universitatea Naţiunilor Unite pentru mediu şi securitate umană a făcut un raport mondial al riscului, luându-se în considerare 28 de factori, printre care expunerea geografică sau predispoziţia de a face faţă dezastrelor pe baze economice. Iată care sunt cele mai sigure ţări, din acest punct de vedere.
Daniel Spătaru
18 dec. 2016, 09:47
Unde fugim de dezastru? Top 10 ţări cele mai ferite de catastrofe naturale

1. Qatar

Cu un indice de vulnerabilitate de 0,08%, Qatar este oficial ţara cea mai sigură din lume în ceea ce priveşte dezastrele naturale. Singurele probleme de mediu pe care le întâmpină locuitorii acestei ţări sunt furtunile de nisip, uneori destul de violente, cum s-a întâmplat în 2015. Dacă aveţi de gând să mergeţi acolo în 2022, pentru Campionatul Mondial de Fotbal, sunteţi în siguranţă, nu vă faceţi griji din pricina naturii.

2. Malta

Această republică situată la 100 km sud de Sicilia poate fi o staţiune ideală pentru vacanţă. Clima este foarte prietenoasă, vestigiile istorice sunt omniprezente, gastronomia e delicioasă, iar peisajele sunt încântătore, aici fiind filmate multe scene din „Urzeala tronurilor”. Faptul că indicatorul său de vulnerabilitate este de 0,60%, face ca Malta să aibă un avantaj considerabil, clasându-se pe locul 2 în acest top.

3. Arabia Saudită

Şi aici furtunile de nisip sunt singurele fenomene naturale care se manifestă, dar nu creează probleme deosebite locuitorilor. Aici nu există inundaţii, cutremure sau uragane. Cu un indice de vulnerabilitate de 1,14%, ţara este protejată de mânia Mamei Natură.

4. Barbados

Este ţara în care s-a născut Rihanna, are peisaje de vis şi un indice de vulnerabilitate foarte scăzut, doar 1,32%. Nu-i de mirare că artista revine de multe ori pe meleagurile natale, uneori poate pentru a face scufundări. Deşi plasată în Marea Caraibelor, Barbados este ferită de uragane, neaflându-se pe „autostrada” pe care acestea se deplasează spre continent.

5. Grenada

Este ţara nucşoarei şi a faimosului carnaval Spice Mas. Grenada are un indice de vulnerabilitate extrem de favorabil, doar 1,42%. Plasată în Caraibe şi ea se află în afara ariei de manifestare a uraganelor, la doar 200 km nord de Venezuela, între Trinidad-Tobago la sud şi Saint Vincent şi Grenadines la nord. În 7 septembrie 2004, insula a fost lovită de uraganul Ivan, primul după 49 de ani.

6. Islanda

Islanda este o ţară foarte rece, dar frigul şi gheaţa nu sunt considerate dezastre naturale. Cu toate acestea, islandezii au ceva temeri legate de natură, pe insulă existând o serie de vulcani activi, cum ar fi celebrul Eyjafjallajökull, care a erupt pe 20 martie 2010 şi a perturbat traficul aerian în toată Europa, sute de zboruri fiind anulate. Totuşi, evenimentul nu a provocat victime, iar pagubele suferite de locuitorii Islandei nu au fost semnificative. Indicele de vulnerabilitate al ţării este 1,52%.

7. Bahrein

La fel ca Arabia Saudită şi Qatar, Bahrein este expusă în mod special furtunilor de nisip. În plus faţă de cele două state, locuitorii din Bahrein au experimentat deja cutremure şi tsunami-uri, care au afectat în special insulele mici, situate în apropierea coastei. Înainte de a face victime omeneşte, aceste dezastre afectează în primul rând pesccuitul. Indicele de vulnerabilitate al Bahreinului se ridică la 1,69%.

8. Kiribati

Nu numai că această ţară nu are armată, dar ea se poate lăuda, de asemenea, cu un indice relativ redus de vulnerabilitate, deoarece nu depășește 1,78%. Această valoare atât de mică poate părea destul de ciudată, având în vedere că poziţia în Oceanul Pacific şi situarea sa pe trei arhipelaguri expune uscatul, teoretic, la apele în creștere, ca urmare a încălzirii globale, dar şi tsunami-urilor provocate de cutremure.

9. Emiratele Arabe Unite

Istoria ţării a fost marcată de un dezastru natural major, Ciclonul Gonu, care a mai afectat Iran, India și Oman. Coasta a fost măturată de valuri de 10 metri, distrugând mai multe ambarcațiuni. Se întâmpla la începutul lui iunie 2007, iar niciun locuitor al Emiratelor nu şi-a pierdut viaţa în urma dezastrului. Indicele de vulnerabilitate al Emiratelor este de 1,97%.

10. Suedia

Mai multe tipuri de cutremure au zguduit Suedia, dar cele mai multe au rămas de intensitate moderată, cum ar fi cel din 16 decembrie 2008, considerat drept cel mai puternic din istoria ţării, cu o magnitudine de 4,3. În 30 noiembrie 1977 o alunecare de teren în regiunea Goteborg a provocat de asemenea pagube şi a ucis 9 oameni, o tragedie care a contribuit la creșterea indicelui de vulnerabilitate la 2,12%.

DailyBusiness
Isărescu avertizează: Tensiunile din Orientul Mijlociu cresc riscurile pentru economia României
Spynews
Probleme în Misiunea Artemis II! Ce s-a întâmplat la câteva ore după ce a decolat spre Lună
Fanatik.ro
Martor la leșinul lui Mircea Lucescu, Vladimir Screciu a vorbit în lacrimi despre fostul selecționer: „E ceva tulburător. Mă doare”
Capital.ro
Taxe pentru proprietarii de mașini. Se achită obligatoriu la înmatricularea fiecărui vehicul
Playtech.ro
Cum arată un apartament cu 3 camere de peste 90.000 de euro din Bucureşti. Este lângă Grand Arena Mall, pentru ce plăteşti suma uriaşă
Adevarul
„Epic Fury” sub foc încrucișat în SUA. Un fost consilier al președintelui Trump îi desființează deciziile: „E ca și cum ar tunde iarba”
wowbiz.ro
Răzvan Lucescu, prima reacție după ce l-a vizitat pe Mircea Lucescu. Antrenorul s-a întors în România de urgență
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doi frați de 5 și 8 ani și-au pierdut viața în timp ce jucau de-a v-ați ascunselea. Părinții i-au găsit într-un frigider
iamsport.ro
Fostul fotbalist de la FCSB audiat în scandalul meciurilor trucate a spus-o direct: ”De ce să nu pun și eu 10 milioane de lei și să iau 100 de milioane?”
MediaFlux
Procedura care-l poate salva pe Mircea Lucescu. Ce este sistemul ECMO propus de medicii de la Spitalul Universitar
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj