Rusia a intervenit prin atacuri cibernetice coordonate pentru ca Donald Trump să câştige alegerile din SUA. Ce a făcut Obama

Rusia a intervenit prin atacuri cibernetice coordonate pentru a manipula votul americanilor pentru cel de-al 45-lea preşedinte al Statelor Unite, Donald Trump, care a avut-o ca adversar pe fosta Primă Doamnă a Americii, Hillary Clinton, au dezvăluit mai multe oficialităţi americane. Barack Obama a declarat că ruşii au oprit atacurile cibernetice după ce l-a confruntat în septembrie pe Vladimir Putin.    
Filip Stan
16 dec. 2016, 20:32
Rusia a intervenit prin atacuri cibernetice coordonate pentru ca Donald Trump să câştige alegerile din SUA. Ce a făcut Obama

Informaţii dezvăluite recent ar conţine dovezi despre implicarea directă a liderului de la Kremlin în atacurile informatice care au vizat serverele Comitetului Naţional al Partidului Democrat din SUA.
Rusia a catalogat ca fiind „absurde” acuzaţiile privind implicarea lui Vladimir Putin în scrutinul din SUA. Şeful diplomaţiei Rusiei, Serghei Lavrov, a reacţionat afirmând că „am fost uimit când am aflat acest lucru. Este absurd, nu există nicio şansă ca cineva să creadă acest lucru”.

La rândul său, Donald Trump, preşedintele-ales al SUA, consideră „ridicole” suspiciunile privind implicarea Rusiei în campania electorală americană, notând că, dacă el ar fi denunţat ingerinţe străine, ideea ar fi fost numită „teorie a conspiraţiei”. „Vă puteţi imagina că, în cazul în care am fi avut alt rezultat al alegerilor şi am fi încercat noi să jucăm cartea Rusia-CIA, ideea ar fi fost numită teorie a conspiraţiei”, a transmis Donald Trump prin Twitter. „Până nu prinzi hackerii în fapt, este greu să determini cine comite atacurile informatice. De ce nu s-a vorbit despre acest lucru înaintea alegerilor?”, a adăugat Trump, citat de site-ul Politico.com.

Citeşte şi Americanii acuză: Vladimir Putin a coordonat personal atacurile cibernetice împotriva democraţilor lui Hillary Clinton

Experţi ai serviciilor de informaţii, citaţi de Washington Post, au declarat anterior că atacurile cibernetice au fost comise de Rusia cu scopul facilitării victoriei lui Donald Trump în scrutinul prezidenţial american.

Reacţia lui Obama

Preşedintele Barack Obama a declarat vineri seara că hackerii ruşi au decis să pună capăt atacurilor cibernetice din campania prezidenţială, după ce l-a confruntat personal în această privinţă pe liderul Rusiei, Vladimir Putin. Se pare că discuţia tensionată dintre cei doi lideri a avut loc în cadrul unei întâlniri organizate în septembrie pe marginea summitului G20 din China, transmite CNN.

Obama i-a cerut direct preşedintelui rus să pună capăt interferenţelor cibernetice în alegerile prezidenţiale ori vor exista consecinţe reale împotriva Moscovei. ”Nu am mai văzut interferenţe în procesul electoral după acel moment. Însă scurgerea de date prin intermediul WikiLeaks a avut loc înainte de întâlnirea noastră”, a explicat preşedintele Statelor Unite.

Barack Obama a explicat că nu există nicio ceartă între administraţia de la Casa Albă şi republicanul Donald Trump, iar orice dezbatere cu privire la intruziunea rusă în procesul electoral american ar trebui să fie tratată în mod nepartizan.

În octombrie, Administraţia Statelor Unite a formulat acuzaţii oficiale la adresa Rusiei privind o serie de atacuri cibernetice care au vizat servere ale Partidului Democrat în timpul campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale şi legislative. În ultimele luni, oficiali americani au semnalat că atacurile cibernetice au fost efectuate de hackeri susţinuţi de Administraţia de la Moscova, scopul posibil fiind de a perturba campania în care candidata democrată la funcţia de preşedinte, Hillary Clinton, s-a confruntat cu republicanul Donald Trump. „Avem motive să credem, date fiind scopul şi sensibilităţile acestor eforturi, că aceste activităţi puteau fi autorizate doar de oficiali de rangul cel mai înalt din Rusia”, a transmis Administraţia SUA.

Barack Obama a cerut serviciilor de informaţii să verifice atacurile cibernetice şi ingerinţele străine în scrutinul prezidenţial din noiembrie şi să prezinte raportul înainte de sfârşitul mandatului său, pe 20 ianuarie.

DailyBusiness
Chongqing, „orașul 8D” din China, noua destinație preferată de turiștii străini
Spynews
Gina Chirilă, mesaj emoționant de ziua ei de naștere! Bogdan Vlădău i-a făcut o urare publică: ”Am trecut prin foc”
Bzi.ro
De ce s-a îmbrăcat în alb Mihaela Rădulescu la înmormântarea lui Felix Baumgartner: Care este semnificaţia spirituală ascunsă a acestei culori – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
De ce China sapă o groapă de 10.000 de metri în pământ. Motivul e unul de-a dreptul surprinzător
Capital.ro
Călin Georgescu a dat semnal României. Ion Iliescu ar fi fost mândru de el: Uneori, este necesar…
Playtech.ro
Firmele românești fac angajări în masă. Sunt zeci de mii de joburi disponibile în toată țara pentru cei cu 8 clase
Adevarul
Președintele ANAT este mulțumit de cazările din România: „Niciodată noi nu vorbim de bine. Suntem singura țara care are bocitoare”
wowbiz.ro
Detaliul observat pe crucea lui Ion Iliescu! Lipsa de pe simbolul funerar face lumină în tot ceea ce s-a speculat despre fostul președinte al României
Evz.ro
Cum a arătat prima grevă din istorie, desfășurată în Egipt. Ce i-a nemulțumit pe oameni și cum au reacționat
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, imagini hot în plină vară! Fosta iubită a lui Grigor Dimitrov s-a afişat în costum de baie
kanald.ro
A murit un jurnalist de legendă! Acesta s-a stins din viață la 68 de ani
Cancan.ro
Vești îngrijorătoare despre Kate Middleton! Apropiații ei au făcut anunțul: 'Nu mai are nici 40 de
iamsport.ro
Aflată în plin proces cu Dennis Man, Anamaria Prodan a reacționat după ce jucătorul s-a înțeles cu PSV
StirileBZI
Milioane de români vizați! Aceasta este decizia Guvernului privind Pilonul II de pensii
stirilekanald.ro
Ei sunt victimele accidentului aviatic din Arad. Vlad Zgărdău era pilot cu experiență, iar Vlad Popescu voia să îi urmeze cariera: "Au făcut ultimul zbor". Ultima poză cu cei doi, înainte de tragedie
Horoscop Rune pentru saptamana 9 august 2025 – 15 august 2025, cu maestrul Vechersky. Doua zodii au protectie astrala, nimic rau nu le poate atinge, trei zodii dau lovitura, castiga pe toate planurile