Viteza şi alcoolul ucid. Un şofer vitezoman, prăpăd cu bolidul de lux. Nu a contat că în februarie fratele lui a murit într-un accident

Tragedie urmată de căutări de amploare acum la Suceava, un tânăr de 20 de ani a provocat un accident în care şi-a omorât un prieten, iar pe alţi trei i-a băgat în spital. Apoi, a fugit de la faţa locului
Romania TV
19 dec. 2016, 13:15
Viteza şi alcoolul ucid. Un şofer vitezoman, prăpăd cu bolidul de lux. Nu a contat că în februarie fratele lui a murit într-un accident

Un autoturism BMW, condus cu viteză excesivă, în care se aflau cinci tineri, a fost implicat într-un accident extrem de violent, în noaptea de duminică spre luni, pe strada Grigore Alexandru Ghica, la intrarea în municipiul Suceava, dinspre Rădăuți. BMW-ul s-a răsturnat de mai multe ori pe carosabil, a lovit un alt autoturism, după care a ajuns pe trotuar cu roțile în sus. În urma accidentului unul dintre tineri a murit, în timp ce altul se află în stare critică.

După producerea accidentului, șoferul, un tânăr în vârstă de 20 de ani, a fugit de la fața locului.

Potrivit monitorulsv.ro, printre cei cinci tineri care s-au aflat în mașină s-au aflat doi frați, Daniel Mîndrilă, cel care a condus autoturismul BMW, și Ștefan Mîndrilă.

În luna februarie, cei doi au mai fost implicați într-un accident mortal, cu un alt BMW, mașina fostului director al Casei de Pensii Suceava Robert Marian. Atunci la volan a fost Ștefan Mîndrilă, iar Paul Mîndrilă, în vârstă de 17 ani, frate mai mic, a murit.

Ceilalți patru tineri au fost găsiți la fața locului și au fost transportați de urgență la Spitalul Județean Suceava. Aici unul dintre ei a fost resuscitat de mai multe ori, după care a fost băgat în sala de operație. Din păcate, însă, nu a mai putut fi salvat. Un al doilea era și el în stare critică, având leziuni grave la nivelul capului.

Cei cinci tineri au plecat cu mașina la o petrecere la Cajvana duminică după-amiază. Se pare că au consumat toți 5 alcool, iar în jurul miezului nopții s-au hotărât să plece înapoi spre casă.

Citeste si: Patru accidente în interval de 30 de minute în Caraş-Severin, pe un drum care nu a fost curăţat de zapadă

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
El e jucătorul cu care Dinamo a câștigat 570.000 de euro doar împrumutându-l. E în continuare sub contract cu „câinii”
Capital.ro
Regula care poate aduce bani în plus la pensie. Totul începe cu 100 de lei pe lună. Dan Sulică: Este aur curat
Playtech.ro
Hainele din cauza cărora nu ţi se permite accesul în avion. La ce să fii atent vara aceasta când pleci în concediu
Adevarul
Prințul Louis a furat din nou spectacolul la Trooping the Colour. Gesturile sale au devenit virale
wowbiz.ro
Ultimele imagini cu saxofonistul Memiș Selciuc în viață! Ce a apucat să spună înainte să se prăbușească: „Cine știe când…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Carnagiu pe autostrada M1 din Ungaria. Opt persoane și-au pierdut viața după ce un șofer ar fi adormit la volan, iar un microbuz s-a lovit de un convoi
iamsport.ro
De ce nu și-ar fi atins legenda Stelei ”cu tehnica extraordinară” potențialul: ”Putea să fie la un nivel foarte ridicat!”
MediaFlux
Fără CASS, dar și pensii și indemnizații mai mari. Anunțul zilei
stirilekanald.ro
VIDEO PNL a decis să nu susțină guvernul Tomac. Ilie Bolojan: „Nu are puterea să continue reformele necesare”
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți