Bacău: Copil de 11 ani, cercetat pentru ucidere din culpă

Un copil în vârstă de 11 ani este cercetat de poliţişti pentru ucidere din culpă, după ce o femeie de 63 de ani, din comuna băcăuană Răcăciuni, a murit în urma unui accident după ce a căzut dintr-o căruţă condusă imprudent de către băiat.
Romania TV
20 iun. 2012, 14:50
Bacău: Copil de 11 ani, cercetat pentru ucidere din culpă

Potrivit Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Bacău, accidentul a avut loc pe un drum comunal din localitatea Răcăciuni în momentul în care băieţelul de 11 ani a pierdut controlul asupra căruţei pe care o conducea şi a intrat cu roata din dreapta-faţă într-un cap de pod.

În urma impactului, femeia care se afla în atelaj s-a dezechilibrat şi a căzut pe carosabil, suferind numeroase traumatisme.

„În urma evenimentului, victima fost preluată şi transportată cu ambulanţa la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău pentru acordarea de îngrijiri medicale. În scurt timp de la internare, femeia de 63 de ani a decedat din cauza traumatismelor suferite”, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, Narcisa Butnaru.

În urma accidentului, poliţiştii băcăuani au întocmit dosar penal pe numele copilului de 11 ani pentru comiterea infracţiunii de ucidere din culpă.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Raluca Pastramă a dezvăluit că a slăbit 5 kilograme. Cum arată acum: „Mă laud singură”
Fanatik.ro
Huiduit, Ștefan Baiaram a facut o criză de nervi pe bancă și l-a lovit cu sticla în cap pe magazioner: „Sunt foarte supărat și dezamăgit”
Capital.ro
Dieta lui David Popovici ascunde un detaliu surprinzător. Ce aliment a eliminat complet
Playtech.ro
Ce înseamnă de fapt „vedere la mare” când rezervi un hotel. Diferența dintre sea view și side sea view
Adevarul
Testul auto care a împărțit internetul. „Să le suspende permisele celor care au greșit!” Care este ordinea corectă de trecere
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un oraş din România va rămâne 24 de ore fără apă! Seceta aduce o nouă situație de criză
iamsport.ro
Dezvăluiri uluitoare ale unui fost fotbalist din SuperLiga: ”Jucătorii nu erau plătiți de 3-4 luni și patronul a venit cu Bentley la club. Un coleg și-a pierdut mașina”
MediaFlux
Lovitură pentru Putin! Ucraina i-a afectat grav locuința de la Marea Neagră
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat