Trump a publicat o scrisoare „foarte frumoasă” în care Putin îl îndeamnă la o „dezgheţare” a relaţiilor

Preşedintele ales al SUA Donald Trump a publicat, vineri, o scrisoare ”foarte frumoasă”, apreciază el, pe care a primit-o de la preşedintele rus Vladimir Putin, în care acesta îl îndeamnă la o ”dezgheţare” a relaţiilor dintre cele două puteri rivale, relatează AFP.
Iulian Tudor
23 dec. 2016, 19:17
Trump a publicat o scrisoare

Relaţiile dintre Washington şi Moscova se află la cel mai scăzut nivel de la sfârşitului Războiului Rece, iar preşedintele american Barack Obama a impus sancţiuni Rusiei din cauza intervenţiei sale în Ucraina şi Siria. Însă Trump, care urmează să fie învestit în funcţie pe 20 ianuarie, a îndemnat în mai multe rânduri, în campania electorală, la o îmbunătăţire a relaţiilor şi a sugerat că ar putea coopera cu Putin în lupta împotriva jihadiştilor, potrivit news.ro.

Putin scrie, potrivit unei traduceri publicate de către biroul lui Trump, că ”relaţiile dintre Rusia şi Statele Unite rămân un factor important în asigurarea stabilităţii şi securităţii lumii moderne”. Liderul de la Kremlin ”îndeamnă totodată la măsuri reale în vederea restabilirii cadrului cooperării bilaterale în diverse domenii”, în scrisoarea trimisă lui Donald Trump.

Trump i-a răspuns lui Putin, apreciind că este vorba despre ”o scrisoare foarte frumoasă, iar gândurile sale sunt corecte”.

”Sper ca ambele părţi să se ridice la nivelul acestor gânduri şi că nu vom fi nevoiţi să intrăm pe o cale alternativă”, afirmă Trump, la o zi după ce atât el, cât şi liderul de la Kremlin s-au angajat să consolideze arsenalele nucleare ale celor două ţări.

 

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Fosta amantă a lui Sorinel Copil de Aur a trecut la amenințări: “Nu mi-e frică de pușcărie”
Fanatik.ro
Noua mină de aur a lui Gigi Becali, la debutul în cupele europene. Câți bani vrea patronul FCSB pe Ricardo Pădurariu
Capital.ro
Curs valutar joi, 30 iulie. Ce valoare au euro, dolarul american și gramul de aur. BNR a publicat noile cotații pentru principalele valute
Playtech.ro
Șoferii care ar putea rămâne fără permis la expirare. Ministerul Sănătății pregătește noi reguli pentru reînnoire
Adevarul
Criză la Centrala Nucleară de la Cernavodă. Cum amenință seceta Sistemul Energetic al României
wowbiz.ro
Medicii au stabilit cu ce boală se confruntă, de fapt, Miruna! Adolescenta în vârstă de 18 ani se află în stare gravă, după ce a contactat o bacterie pe litoral
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
S-a stins din viață Maria Goron, fostă judecătoare a Tribunalului Hunedoara! Mesajul plin de durere al fiicei sale
iamsport.ro
Victor Becali a dat cărțile pe față în legătură cu ”ruptura” dintre el și vărul Gigi: ”Mărginași cărora le place să se trezească vorbind!”
MediaFlux
EXCLUSIV Delfin mort pe plaja din Mamaia. Risc pentru sănătate în apele mării FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România