27 de ani de la dispariţia soţilor Ceauşescu. Blestemul Brâncovenilor dinaintea morţii, scris pe o placă din spitalul demolat în 1984

Pe 25 decembrie, în ziua de Crăciun, s-au împlinit 27 de ani de la executarea lui Nicolae Ceauşescu şi a soţiei sale, Elena Ceauşescu. Unii îi comemorează, alţii îşi aduc aminte cu bucurie de ziua în care România a scăpat de sub dictatura celor doi.

Vezi: Cum arată buncărul secret în care familia Ceauşescu trebuia să se refugieze în caz de bombordament sau atac nuclear FOTO

Nicolae Ceauşescu şi Elena Ceauşescu au fost judecaţi şi condamnaţi la moarte pe 25 decembrie 1989, la câteva zile de la izbucnirea Revoluţiei. Atunci România a scăpat de comunism, dar sunt voci care spun că omorârea celor doi în ziua de Crăciun a adus asupra ţării noastre un blestem care cu greu va fi îndepărtat. Alţii, care privesc problema fără să ţină cont de superstiţii, spun că, totuşi, cei doi nu au avut parte de o judecată dreaptă. Adevărurile istorice vor ieşi la iveală probabil peste mai mult timp, la 26 de ani de la evenimentele din decembrie mulţi întrebându-se, încă, dacă a fost sau nu a fost revoluţie.

25 DE ANI DE LA REVOLUŢIA DIN 1989. DEZVĂLUIRILE lui Ion Iliescu. De ce au fost EXECUTAŢII Ceauşeştii

Dorin Cârlan este ce care poate fi considerat „calaul Ceausestilor”. Omul care a tras in Ceausescu in ziua de Craciun, în 1989, face marturii in exclusivitate despre ultimele clipe si suspine ale dictatorului.

Alte articole

De ce avea Elena Ceaușescu porecla „Păsărica”. A fost prima femeie din viața intimă a fostului dictator

Unul dintre nepoţii lui Ali Khamenei îl compară pe ayatollah cu Ceaușescu: Moartea lui este un pas înainte, o speranţă

Cum a privit Nicolae Ceasescu moartea in ochi si ce reactie absolut tulburatoare a avut cu cateva secunde inainate de a fi trimis in cer a povestit paraşutistul care spune că a fost cel care a tras focurile de armă care i-au ucis pe soţii Ceauşescu. Interviul document poate fi urmărit mai jos.

Era 29 martie 1984. Nicolae Ceauşescu dărâma Spitalul Brâncovenesc sub pretextul sistematizării Bucureştiului. Un mit urban din acea perioadă spune că Ceauşescu spera să pună mâna pe legendarul tezaur al Brâncovenilor.

În 1835, Safta Elisabeta Brancoveanu, soţia marelui ban Grigore Brâncoveanu începe construirea celui mai modern spital al acelor vremuri. Tot atunci, ea a săpat în marmură un blestem pentru toţi cei ce ar îndrăzni să se atingă de zidurile aşezământului construit pentru oamenii săraci.

„Pune această placă în care se menţionează că cel care va îndrăzni să se atingă într-un fel de aşezământul spitalicesc ctitorit de Safta Brâncoveanu să fie ucis, să primească o pedeapsă chiar într-o zi de sărbătoare. Un blestem care pare să se fi împlinit fiindcă Brâncovenescul a fost dărâmat în 1984 din ordinul lui Ceauşescu şi cinci ani mai târziu, în ziua de Crăciun el a fost executat”, a povestit pentru România TV, Dan Falcan, istoric.

Adevăr sau ficţiune, poporul român crede în puterea blestemelor rostite la vreme de grea suferinţă. Spre exemplu, năpasta aruncată în 1957 de ţăranii de la Vadu Roşca asupra lui Nicolae Ceauşescu.

Tinereţea lui Ceauşescu este pătată cu sângele ţăranilor care nu au vrut cu niciun preţ să-şi dea pământul la CAP. Pe 4 decembrie 1957 el s-a implicat personal în reprimarea sângeroasă a ţăranilor din satul Vadu Roşca. Ceauşescu a ordonat să se tragă asupra oamenilor care nu voiau să cedeze presiunii partidului pentru colectivizare. Cronica sângeroasă a acelei zile în care oamenii l-au blestemat pe Ceauşescu e consemnată în romanul lui Varujan Vosganian, intitulat „Cartea Şoaptelor”.

„Ţevile mitralierelor au ieşit înafară şi Ceauşescu personal a făcut semn să înceapă să se tragă. Cel mai tulburător lucru pe care l-am auzit acolo a fost mărturia unuia dintre ţăranii care fusese rănit. Mi-a spus că Ceauşescu s-a uitat la el să vadă dacă mai trăieşte şi când a văzut că trăieşte i-a tras un picior în burtă. Mi-a spus că l-am înjurat greu ca un blestem. Zice, Ceauşescu a murit din cauza blestemelor noastre de la Vadu Roşca, pentru că zice, că Aurică Dimofte, primul dintre morţii noştri a căzut în genunchi, împins de gloanţe, cu capul pe spate. Exact aşa a murit şi Ceauşescu, ca şi Aurică Dimofte al nostru”, a spus Varujan Vosganian, scriitorul romanului „Cartea şoaptelor“.