Brădişteanu: Există riscul ca Adrian Năstase să facă infarct. Este sub tratament psihiatric

Profesorul Şerban Brădişteanu de la Spitalul Floreasca a declarat că riscul major pentru starea de sănătate a lui Adrian Năstase nu îl reprezintă eventualele complicaţii postoperatorii, cât afecţiunile cardiace ale fostului prim-ministru. Brădişteanu a mai spus că fostul premier se află sub tratament psihiatric şi va primi consiliere din partea specialiştilor. Adrian Năstase a fost operat joi dimineaţă de o echipă de medici condusă de Şerban Brădişteanu. 
Romania TV
21 iun. 2012, 10:36
Brădişteanu: Există riscul ca Adrian Năstase să facă infarct. Este sub tratament psihiatric

Brădişteanu a precizat că operaţia suferită joi dimineaţa de către Adrian Năstase nu a pus probleme deosebite.

„Nu au fost leziuni de organe vitale, a fost o operaţie simplă. Problemele care se pun în continuare nu sunt ridicate de plăgile produse de glonţ, ci de faptul că pacientul este instabil hemodinamic din motive coronariene ale bolii pe care le are, vechi, diabet şi încercăm să îl ţinem în continuare sedat în terapie intensivă pentru a-i stăpâni reacţiile care probabil că sunt normale după aşa ceva”, a declarat medicul.

Potrivit lui Brădişteanu, principala ameninţare este reprezentată de posibilitatea unui infarct. „Este de mirare că nu s-a întâmplat un infarct, având stenoze pe coronare (…) Există riscul să facă infarct, dar sper să stăpânim medicamentos acest lucru, a afirmat Brădişteanu.

Întrebat dacă se ia în calcul varianta unei intervenţii chirurgicale pe inimă, Brădişteanu a arătat că nu recomandă o asemenea procedură. „Pentru aşa o intervenţie, trebuie să aibă inclusiv pacientul o opţiune”, a spus profesorul Brădişteanu.

Medicul a precizat că Adrian Năstase suferă de mai multe afecţiuni, el enumerând: afecţiuni tirodiene, diabet, dislipidemie, hipertensiune. 

Întrebat care este starea psihică a fostului premier, Brădişteanu a răspuns că acesta este sub tratament  psihiatric. 

„Este sub tratamentul psihiatric al spitalului. E greu să vă spun, cel puţin aparent pare echilibrat, dar ştiţi cum este…”, a spus Brădişteanu, care a arătat că Năstase beneficiază şi de consiliere şi de tratament la psihiatria spitalului.

El a mai spus că, dacă lucrurile se vor desfăşura normal în ceea ce priveşte plaga, Năstase s-ar putea recupera în circa o săptămână sau zece zile.

Brădişteanu a spus întrebat dacă în această perioadă de recuperare Năstase ar putea fi transferat la un spital penitenciar, medicul răspunzând că nu el decide asupra acestui lucru şi că pacientul se află sub supravegherea poliţiei. „Poliţia va decide probabil împreună cu Institutul Medico-Legal care va fi calea de urmat pentru mai departe”, a spus Brădişteanu.

El a precizat că operaţia a constat în deschiderea traiectului produs de proiectil, eliminarea detritusurilor tisulare din acesta, lavajul şi drenajul acestora.

Brădişteanu a mai spus că operaţia nu s-a făcut cu microscop şi că a fost doar o plagă simplă.

Fostul premier Adrian Năstase a fost operat joi dimineaţă de o echipă de medici condusă de Şerban Brădişteanu. Medicii au aşteptat ca starea pacientului să fie stabilă înainte de a recurge la intervenţia chirurgicală. Un etaj întreg al spitalului a fost evacuat. Năstase are mai multe plăgi împuşcate la gât. Printre cei care s-au interesat de starea fostului premier a fost şi preşedintele Traian Băsescu. Acesta a sunat la ambulanţă pentru a se informa despre starea lui Năstase.

În pregătirea operaţiei, conducerea spitalului a dispus evacuarea holurilor de la etajul 1 al Spitalului Floreasca, neavând acces pe ele nici măcar pacienţii. Potrivit România TV, Adrian Năstase avea mai multe plăgi, iar glonţul i-a străpuns gâtul. Intervenţia chirurgicală la care a fost supus fostul premier Adrian Năstase includea extragerea glonţului din corp şi îndepărtarea ţesuturilor distruse pe traiectul acestuia.

Adrian Năstase a fost adus cu o ambulanţă la Spitalul Floreasca de la locuinţa sa din strada Zambaccian, miercuri seară, după ce a încercat să se sinucidă.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Poate Diana Șoșoacă să-l dea jos pe Nicușor Dan? Suspendarea președintelui, tot mai vehiculată în zona suveranistă: „CCR nu poate să blocheze”
Capital.ro
Instabilitatea politică lovește economia. Energie și carburanți mai scumpi pentru români
Playtech.ro
Județul unde te angajezi imediat. Aproape 500 de locuri de muncă disponibile. Se caută personal calificat și necalificat
Adevarul
„Se întâmplă o dată la 20 de ani”. Radu Berceanu a vorbit la „Interviurile Adevărul” despre șansa rară a PNL
wowbiz.ro
Gestul care a dat-o de gol pe Andreea Ibacka! Se întâmplă după zvonurile legate de divorț
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Virusul de pe nava de croazieră a ajuns în Europa. O femeie internată are simptomele compatibile cu infecția cu hantavirus
iamsport.ro
Radu Miruță, veste îngrozitoare pentru Gigi Becali: ”Mă voi asigura că aceste lucruri se vor întâmpla în zilele următoare”
MediaFlux
Carduri cu bani pentru carburanți, pentru o categorie de români. Unde se depun dosarele și cine se încadrează
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
Răsturnare de situație. Decizia radicală a UDMR