Ce SCHIMBĂRI îi aşteaptă pe români de la 1 ianuarie 2017

De la 1 ianuarie 2016 intră în vigoare o serie de normative şi reglementări care vor genera plusuri sau minusuri în bugetele populaţiei şi firmelor. MEDIAFAX consemnează principalele schimbări care vor interveni odată cu intrarea în vigoare a acestor măsuri.
Filip Stan
29 dec. 2016, 17:47
Ce SCHIMBĂRI îi aşteaptă pe români de la 1 ianuarie 2017

Cele mai importante schimbări sunt de ordin fiscal, respectiv reducerea cotei-standard de TVA de la 20% la 19%, eliminarea taxei pe construcţiile speciale („taxa pe stâlp”), eliminarea supraaccizei de 7 eurocenţi/litru la carburanţi, introducerea impozitului specific – forfetar – în turism şi menţinerea scutirii de impozit pe profitul reinvestit (scutire care iniţial era programată să fie suspendată de la 1 ianuarie).

Tot de la 1 ianuarie, factura la energia electrică livrată populaţiei va scădea cu 1,9%, pentru că la nivelul distribuitorilor au fost reduse unele taxe care diminuează cu 3,8% până la 9,04% costurile specifice, potrivit unui anunţ recent al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). Până la ora emiterii acestei ştiri, ANRE nu a transmis informaţii referitoare la o eventuală schimbare de preţuri la gazele naturale începând cu data de 1 ianuarie 2017.

Populaţia va plăti, începând chiar cu prima lună din acest an, o taxă pentru groapa de gunoi în valoare de 80 de lei/tonă/lună, adică 80 de bani la 10 kilograme. Specialiştii din domeniul mediului au calculat că o gospodărie generează aproximativ 30 de kilograme de deşeuri menajere pe lună, ceea ce înseamnă că taxa pentru groapa de gunoi ar putea fi de 2,4 lei pe lună, adică mai puţin de 30 de lei pe an.

Referitor la măsurile fiscale de reducere a TVA, de eliminare a „taxei pe stâlp” şi de eliminare a supraaccizei, reamintim că PSD a solicitat recent premierului Dacian Cioloş să ia în calcul o amânare a intrării acestora în vigoare la data de 1 ianuarie, dar până în momentul difuzării acestei ştiri nu a fost comunicată o poziţie oficială.

Există şi o serie de măsuri care trebuiau să intre la 1 ianuarie, dar, din diverse motive, au fost amânate. Printre acestea se regăseşte „Legea 51%” (care prevede obligativitatea retailerilor de a comercializa produse româneşti în proporţie de cel puţin 51%), apoi Legea insolvenţei persoanelor fizice, ca şi încetarea scutirilor de impozit pe profitul reinvestit. De asemenea, Guvernul a prorogat recent termenul de 1 ianuarie pentru data de 1 februarie la o serie de majorări salariale şi facilităţi acordate bugetarilor, iar creşterea salariului minim pe economie a fost lăsată la latitudinea noului Guvern.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Bianca Dan de la Insula iubirii urmează să se opereze. Ce se întâmplă cu fosta concurentă
Fanatik.ro
„Dau 20 de milioane de euro pe el”. Titularul lui Hagi pe care Gigi Becali îl vrea acum la FCSB. Exclusiv
Capital.ro
Cât câștigă, de fapt, influencerii de pe Instagram, TikTok și YouTube. Sumele pot ajunge la zeci de mii de dolari
Playtech.ro
De ce cheltuim mai mulți bani atunci când plătim cu cardul. Explicația pentru senzația că „dispar” fără să ne dăm seama
Adevarul
Controverse la Zoo Sibiu. Iepure viu, oferit unui piton, în fața copiilor: „Trebuie să simtă bătăile inimii animalului pe care îl vânează”
wowbiz.ro
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză în râul Olt, s-a predat în Elveția. Vlad Bălțățeanu era căutat internațional
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Biserica Ortodoxă Română este îndoliată! S-a stins din viață preotul Nicu Moldoveanu. Când și unde va fi înmormântat
iamsport.ro
S-a dezlănțuit la adresa lui Ianis Hagi în direct: ”Nu am văzut în viața mea jucător de nivelul ăsta! Eu și toți colegii mei de la școală îi eram superiori”
MediaFlux
Anunțul momentului în România. Când vom trece la EURO
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte