Un tramvai a ars aproape în întregime la marginea Craiovei

Un tramvai a ars aproape în întregime, marţi după-amaiză, la marginea Craiovei, în urma incidentului nefiind înregistrate victime, ci doar pagube materiale, în condiţiile în care tramvaiul era tractat într-un refugiu şi urma să fie reparat.
Romania TV
21 iun. 2012, 16:24
Un tramvai a ars aproape în întregime la marginea Craiovei

Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dolj au fost sesizaţi, marţi după-amiază, despre un incendiu produs la un tramvai care era tractat la marginea Craiovei, în apropiere de fabrica Ford.

Detaşamentul nr.2 Craiova s-a deplasat la faţa locului cu două autospeciale cu apă şi spumă pentru lichidarea incendiului. Acesta se propaga la nivelul unei garnituri de tramvai pe o suprafaţă de peste 70 la sută„, a declarat Florin Cocoşilă, purtător de cuvânt ISU Dolj.

În opt minute, pompierii au ajuns la faţa locului şi au reuşit să lichideze incendiul care se manifesta atât mocnit, cât şi cu flăcări, la un vagon al tramvaiului.

Potrivit pompierilor, cabina de comandă, scaunele şi materialul combustibil din podea au ars în totalitate.

„Din primele cercetări, se pare că incendiul a izbucnit de la un scurtcircuit electric produs de un conductor electric deteriorat fizic”, a mai declarat Florin Cocoşilă, purtător de cuvânt ISU Dolj.

În momentul producerii incendiului, tramvaiul era garat într-un refugiu special amenajat şi urma să fie transportat către depou petnru reparaţii. Din fericire, nu s-au înregistrat victime omeneşti, iar pagubele materiale rezultate au fost limitate doar la nivelul unei garnituri de tramvai şi nu s-au extins şi la alte vagoane care se aflau în apropiere.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Ivorian de 17 ani la primul antrenament al lui Daniel Pancu la Rapid. Ce alte noutăți au fost la reunire. Update Exclusiv
Capital.ro
Românii, peste media UE la ore lucrate: diferențe majore între statele europene
Playtech.ro
Cum a obținut un pensionar o pensie mai mare cu o simplă cerere. Decizia care poate interesa mii de români
Adevarul
Rusia ar pierde războiul din Ucraina, iar Putin devine tot mai imprevizibil și mai periculos
wowbiz.ro
Ultimele imagini cu saxofonistul Memiș Selciuc în viață! Ce a apucat să spună înainte să se prăbușească: „Cine știe când…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Prima reacție a instructorilor din Brazilia, care au aruncat-o pe tânăra de 21 de ani de pe pod, fără corzile de siguranță. Maria și-a pierdut viața pe loc
iamsport.ro
Gigi Becali, refuzat! Antrenorul român care i-a spus nu FCSB-ului și râvnește la postul lui Pancu: ”Îmi doresc să antrenez Rapid”
MediaFlux
Lovitură pentru români! Adio, pensii și salarii!
stirilekanald.ro
VIDEO PNL a decis să nu susțină guvernul Tomac. Ilie Bolojan: „Nu are puterea să continue reformele necesare”
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți