Ionuţ Vulpescu – fost ministru în Guvernul Ponta – propus pentru portofoliul Cultură şi Identitate Naţională

Ministru al Culturii înainte de numirea guvernului tehnocrat Cioloş, Ionuţ Vulpescu a deţinut un prim mandat de 11 luni. Discret pe perioada în care a ocupat fotoliul de ministru, Vulpescu a părăsit postul cu regretul că nu va duce la bun sfârşit ”proiectele de amploare” începute.
Alina Costache
03 ian. 2017, 13:23
Ionuţ Vulpescu - fost ministru în Guvernul Ponta - propus pentru portofoliul Cultură şi Identitate Naţională

Ionuţ Vulpescu. Născut pe 17 Iunie 1976, la Târgovişte, Ionuţ Vulpescu este deputat PSD, membru în Comisia de Cultură a Camerei Deputaţilor şi consilier al preşedintelui de onoare al social-democraţilor, Ion Iliescu.

În perioada septembrie – decembrie 2012, a fost membru al Consiliului de Conducere al Institutului Cultural Român, ca reprezentant al Guvernului României.

Licenţiat în Teologie şi doctor în Filosofie (2008, Universitatea Bucureşti), el este editorialist al revistei Cultura şi a publicat volumele ”Din ţara în care stânga e Cârţu şi dreapta e Lăcătuş” (2012, editura Art), şi ”Dobra. O monografie sentimentală”, împreună cu Dumitru Stroilă (2007, editura Litera, 2012, editura Semne).

În timpul mandatului său de ministru al Culturii, Ionuţ Vulpescu a pornit negocierile pentru achiziţionarea de statul român a operei ”Cuminţenia Pământului”, fără a se întâlni vreodată cu proprietarii ori reprezentantul acestora, a declarat pentru News.ro avocatul moştenitorilor, Bogdan Grabowski.

Primele oferte pentru sculptura lui Constantin Brâncuşi, evaluată, în septembrie 2014, de o comisie organizată de stat, la 20 de milioane de euro, au fost făcute tot în timpul mandatului Vulpescu. Sumele înaintate de comisia de negocieri au fost de 1 milion de euro, 3,5 milioane de euro şi, în octombrie 2015, 5 milioane de euro.

La finalul mandatului, în noiembrie 2015, Vulpescu scria pe blogul său: ”Dincolo de datoria pe care mi-am îndeplinit-o, a fost o necesară lecţie, pentru că sunt hotărât să fac politică în mod profesionist. Politica este pentru mine o profesie şi o vocaţie deopotrivă. Regret că, deşi a fost un mandat ceva mai lung decât media mandatelor miniştrilor Culturii din ultimii ani, el a fost atât de scurt. Regretul nu vine din vanitate. (…) Regretul vine din faptul că am început nişte proiecte de anvergură, şi ar fi fost o mare satisfacţie pentru mine, dar şi pentru cei care au crezut în mine şi m-au susţinut în tot acest timp, să le pot duce la capăt. Continui să cred că ele ar fi fost benefice pentru cultura română. (…) Este utopic să crezi că o democraţie poate fi funcţională în afara politicii. Ipocrizia respingerii angajamentului politic, sunt convins, va adânci şi mai mult criza de încredere în politic, în capacitatea lui de a rezolva problemele oamenilor”.

Potrivit declaraţiei sale de avere, depusă la jumătatea anului 2016, Ionuţ Vulpescu deţine, din 2008, împreună cu soţia, Ana-Maria, un teren intravilan şi un apartament de 70,5 mp, în Capitală. A făcut, în 2007, un împrumut de 40.000 de euro.

viewscnt

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România
Fanatik.ro
Tragedie! Un pilot de curse a murit împreună cu întreaga familie într-un accident aviatic
Capital.ro
Doliu în presa din România. O jurnalistă s-a aruncat de la etajul 7 și a murit. Ce mesaj a postat înainte: Dă-mi, Doamne…
Playtech.ro
Truc vechi pentru a încălzi caloriferele mai tare. Nu trebuie să umbli la termostat
Adevarul
Cine erau tinerii morți în accidentul din Bacău. Urmau să anunțe de Crăciun că vor avea un copil
wowbiz.ro
Primele imagini cu Mihaela Rădulescu, la capela unde este depus sicriul mamei sale. A venit de la Monaco cu o zi înainte de înmormântare, după un zbor cu întârziere | EXCLUSIV
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Ultimul mesaj postat de Mălina, tânăra de 27 de ani care și-a găsit sfârșitul după ce ar fi căzut de la etajul 7 al unui bloc din Oradea. Era jurnalistă și pasionată de fotografie
iamsport.ro
Bölöni l-a numit ”cel mai bun din Europa” pe fotbalistul Generației de Aur: ”Peste Beckenbauer! Era elegant și eficace”
MediaFlux
Vechime la pensie diferită! Românii care vor avea parte de alt calcul
stirilekanald.ro
Profesoară de 31 de ani, înjunghiată mortal de un elev din clasa a VIII-a! Un copil de numai 4 anișori a rămas acum orfan
DOLIU! A MURIT! PEPE „drum bun printre stele”… vestea a venit ca un trăznet