Alexandru Petrescu, director al Poştei Române şi fost bancher în Marea Britanie, propus ministru al Economiei

Alexandru Petrescu, propus de PSD ministru al Economiei, este în prezent director general al Poştei Române, a fost preşedinte al consiliului de administraţie al CFR Călători şi a activat în sectorul bancar în Marea Britanie.
Filip Stan
03 ian. 2017, 15:20
Alexandru Petrescu, director al Poştei Române şi fost bancher în Marea Britanie, propus ministru al Economiei

Petrescu, fost vicepreşedinte PSD Diaspora, a preluat conducerea Poştei Române în iunie 2014.

În mai 2015 a fost ales preşedinte al consiliului de administratie al CFR Călători, dar la sfârşitul anului a renunţat la funcţie.

Petrescu are dublă cetăţenie, română şi britanică, şi este “susţinător activ al comunităţii de români din Regatul Unit şi Irlanda, potrivit datelor de pe site-ul propriu, www.alexpetrescu.com.

Petrescu este licenţiat în economie la Universitatea din Wales, fiind specializat în Business Administration.

În 2014 a fost membru în Asociaţia Română de Bună Administrare (ARBA).

În 2012 a fost preşedinte al Comisiei pentru Pregătirea şi Monitorizarea Procesului de Privatizare al Companiei Naţionale Poşta Română SA, arată News.ro.

În 2011, Petrescu a fost vice-preşedinte al Raphaels Bank din Londra, una dintre cele mai vechi bănci independente din Marea Britanie, înfiinţată în 1787.

Din ianuarie 2010, a fost membru în board al MasterCard Customer Advisory Forum pentru promovarea şi sprijinirea la nivel guvernamental şi al autorităţilor de reglementare soluţiile financiare în România.

Petrescu a fost totodată consultant la Investment Banking pentru firme specializate în Servicii Financiare aferente Gryphon Investment Bank.

În anul 2006 a fost director pentru Europa de Business Development la Advanced Payment Solutions Ltd, London UK & Europe.

În 2002 a fost director Business Development la Chequepoint Ltd, London UK.

Alexandru Petrescu a încasat în anul 2015 un bonus de performanţă în valoare de 135.418 lei brut.

Potrivit declaraţiei de avere pe anul 2015, semnată pe 14 iunie 2016, Alexandru Petrescu a obţinut în 2015 venituri de 329.548 lei (circa 74.000 euro), cu pîn creştere cu 240% faţă de 2014.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
De ce întorceau bunicile vasele cu gura în jos înainte de Postul Crăciunului. Obiceiul vechi din satele românești
Fanatik.ro
„Mă întreabă dacă mă transfer la FCSB. Zi-le tu, frate!” Moment genial cu Florinel Coman și fotoreporterul Fanatik
Capital.ro
Reguli pentru românii care au închis balconul. Ce se întâmplă cu impozitul dublu și taxele majorate de 10 ori
Playtech.ro
La ce ore este curentul mai ieftin. Când ar trebui să pornești mașina de spălat pentru a plăti mai puțin
Adevarul
Războiul din Ucraina se mută sub pământ: rușii se strecoară prin conducte de gaze, ucrainenii trimit roboți
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Autorul atacului armat din Cracovia și-a pierdut viața la spital
iamsport.ro
Fostul președinte de la Dinamo îl pune la punct pe Andrei Nicolescu: ”Este plin cimitirul de oameni de neînlocuit! Se ia prea mult în serios”
MediaFlux
Ministrul Muncii anunță sprijin suplimentar pentru angajații români. Se propun 12 salarii medii brute pe economie în plus
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT