Antonescu: Iniţiem SUSPENDAREA dacă Băsescu nu semnează până luni învestirea lui Haşotti VIDEO

Preşedintele Traian Băsescu nu va primi nici de la Puiu Haşotti şi nici de la Victor Ponta vreo declaraţie referitoare la teza de doctorat sau la lucrările ştiinţifice ale ministrului propus pentru Cultură, a declarat, vineri, preşedintele PNL, Crin Antonescu. Antonescu l-a avertizat pe şeful statului că dacă până luni nu semnează învestirea lui Puiu Hasotti, va cere iniţierea procedurii de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu.
Romania TV
22 iun. 2012, 07:49
Antonescu: Iniţiem SUSPENDAREA dacă Băsescu nu semnează până luni învestirea lui Haşotti VIDEO

„Atitudinea preşedintelui este în afara legii, ne arată că în mintea domniei sale continuă să stea ideea că este preşedintele unei republici bananiere şi reflectă domnului Băsescu de a jigni, de a umili partidele şi actualul Guvern. Traian Băsescu nu va primi această declaraţie pentru că nu are dreptul la ea. Au trecut vremurile când îşi putea bate joc de PNL”, a declarat Antonescu arătând că a intervenit pentru a-l împiedica pe Puiu Haşotti să trimită declaraţia.

Liderul liberalilor l-a acuzat pe Băsescu de faptul că încearcă să se comporte în continuare ca un şef de haită, ca un mascul alpha. „Pentru noi preşedintele nu este capul unei haite de lupi, iar dacă nu ştie acest lucru, îl va învăţa. Altfel nu va mai fi preşedinte. Dacă îi plac raporturile de forţă, îi spun că nu va primi nicio hârtie, iar luni, la ora 19.00, îl va investi ca ministru pe Puiu Haşotti fără să crâcnească„, a spus Antonescu.

Preşedintele PNL l-a avertizat pe Traian Băsescu de faptul că îşi riscă mandatul, refuzul investirii fiind un motiv suficient pentru suspendare. „Dacă luni nu semnează investirea, voi cere parlamentarilor PNL să iniţieze procedura de suspendare din funcţie”, a anunţat Antonescu precizând că l-a anunţat şi pe premierul Ponta privind poziţia sa, iar acesta şi-a declarat susţinerea.

Semnează sau vei pleca!”, a mai spus Antonescu.

Administraţia Prezidenţială a anunţat că ceremonia de depunere a jurământului de învestitură a lui Puiu Haşotti în funcţia de ministru al Culturii va avea loc luni, 25 iunie. Traian Băsescu are însă o condiţie pentru a-l numi pe Haşotti: liberalul să dea o declaraţie pe propria răspundere că nu a plagiat. „Cererea lui Băsescu este simpatică”, a spus, în replică, Puiu Haşotti, la România TV. El a depus ulterior la cabinetul premierului declaraţia solicitată de Băsescu. 

Premierul Victor Ponta a declarat că acceptă cererea preşedintelui Traian Băsescu în cazul ministrului desemnat al Culturii, Puiu Haşotti, dacă şeful statului îi va indica temeiul legal al acestei solicitări.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea la început de toamnă. La ce temperaturi să ne așteptăm
Fanatik.ro
„Mitică” Marcu a fost înmormântat în București cu sicriul învelit în steagul Craiovei. Universitatea a plătit toate cheltuielile
Capital.ro
Drona descoperită în Tulcea, distrusă de specialiștii MApN. Aparatul a fost neutralizat prin detonare controlată în condiții de siguranță (VIDEO)
Playtech.ro
Motivul pentru care poţi observa o panglică galbenă prinsă de clanţa uşii. Mesajul pe care vor să îl transmită proprietarii
Adevarul
„Ce salariu v-ar mulțumi în Botoșani?” Răspunsurile care au devenit virale: „Până în 30.000 de lei. Mai exact? 50.000”
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un incident cumplit a avut loc în apropierea Capitalei. O mașină a fost strivită între două camioane
iamsport.ro
Scouterii vin la derby-ul Rapid - Dinamo! Grameni, pe radarul unei echipe din Europa League. Există interes și pentru Alex Dobre
MediaFlux
Pensii mai mari pentru românii care au lucrat înainte de 2001. Suma pe care o primesc în plus pensionarii
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat