RATB a scos în trafic mai multe autobuze şi tramvaie. Cu câte mijloace de transport a fost suplimentat parcul circulant

Directorul general interimar al RATB, Adrian Sorin Mihail, a anunțat că în zilele de sâmbătă și duminică parcul circulant al Regiei a fost majorat cu o sută de mașini, cărora li s-au adăugat, de luni, alte 24.
Alina Costache
09 ian. 2017, 10:28
RATB a scos în trafic mai multe autobuze şi tramvaie. Cu câte mijloace de transport a fost suplimentat parcul circulant

„În perioada zilelor de sâmbătă, duminică am majorat parcul circulant cu o sută de vehicule, respectiv 70 de autobuze, 20 de tramvaie, 10 troleibuze. Iar începând de azi, parcul circulant este majorat cu 18 autobuze, trei tramvaie, trei troleibuze, acesta fiind deocamdată maximul ce poate fi degajat pentru a fi în stradă. Pentru zilele următoare, avem toate forțele la muncă și vom acționa în consecință. Suntem pregătiți pentru zilele de marți, miercuri, cu plugurile perie, (…) avem materiale antiderapante, sunt în stocurile noastre”, a precizat el, luni, în cadrul comandamentului de iarnă convocat la sediul Primăriei Generale.

Directorul general interimar al RATB a menționat că, până în prezent, au fost folosite 76 de vehicule de intervenție, 15 tone de sare, șase tone de clorură și 18 metri cubi nisip. Zilnic au acționat aproximativ 500 de salariați. Mihail a adăugat că RATB a luat măsurile necesare pentru ca stațiile și refugiile să fie deszăpezite, menționând însă că „mai sunt câteva probleme la refugiile lungi de 60 de metri”, unde s-a impus depozitarea temporară a omătului în capătul acestora.

Întrebat de primarul general, Gabriela Firea, dacă a fost revizuit graficul deplasărilor, pentru a evita intervalele prea mari în care circulă mașinile sau succesiunea prea rapidă, Adrian Sorin Mihail a precizat că există controlori de trafic care au atribuția de a regla timpii respectivi, informează Agerpres. 

Sâmbătă dimineața, Consiliul General al Municipiului București a aprobat două proiecte de hotărâre privind revocarea CA al RATB și numirea a șase administratori provizorii, după ce vineri primarul general, Gabriela Firea, a solicitat demiterea Consiliului de Administrație al regiei, pe motiv că RATB nu a reacționat prompt în contextul ninsorilor.

DailyBusiness
Salariile președintelui și premierului României ar putea crește MULT odată cu noua lege a salarizării
Spynews
Cristina Pucean, gest sfâșietor de 1 Iunie la mormântul nepoțelului. Cele mai emoționante imagini
Fanatik.ro
Cum a trăit Gică Hagi imnul României la revenirea la echipa națională. Foto
Capital.ro
UPDATE: Nicușor Dan amână propunerea de premier (SURSE). Cine este favoritul președintelui? Trei nume sunt analizate la Cotroceni
Playtech.ro
Cât costă să montezi un aparat de aer condiționat în 2026. Prețurile au crescut înainte de sezonul cald
Adevarul
Imagini șocante cu un student care a murit încătușat de polițiști în timp ce făptașul era lăsat liber: „Nu cred că ai fost înjunghiat, amice”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Un an fără Teodora Marcu. Imaginile care sfâșie sufletul de la mormântul tinerei ucise. Ce a făcut familia în locul în care timpul pare că s-a oprit
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O familie din Moldova, spulberată în drum spre o nuntă. Cinci persoane și-au pierdut viața, printre care și doi copii
iamsport.ro
Cum arată Mircea Sandu după ce s-a confruntat cu noi probleme de sănătate. Apariție la Tribunalul București: ”Burleanu și FRF au deschis o acțiune împotriva mea”
MediaFlux
Avertisment privind El Niño! Vin fenomene meteo extreme în perioada următoare
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți