Panică într-un bloc din judeţul Vaslui. Zeci de oameni au fost evacuaţi din cauza mirosului puternic de gaze

Cei 29 de locatari de pe scara unui bloc din municipiul Huşi, între care şi cinci copii, au fost evacuaţi, sâmbătă, din apartamente de către pompieri, din cauza mirosului puternic de gaz. După câteva zeci de minute, oamenii au putut reveni în locuinţe după ce s-a constatat că mirosul provenea de la o butelie, nu de la conducta de gaze.
Romania TV
14 ian. 2017, 12:37
Panică într-un bloc din  judeţul Vaslui. Zeci de oameni au fost evacuaţi din cauza mirosului puternic de gaze

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui, locatarii unui bloc din Huşi au intrat în panică în momentul în care au simţit miros puternic de gaz pe casa scării, solicitând intervenţia autorităţilor.

Mai multe echipaje de la ISU şi societăţile furnizoare de gaze şi electricitate au ajuns la faţa locului, fiind dispusă evacuarea imediată a celor 29 de locatari aflaţi în apartamente, între care şi cinci copii.

„Iniţial, s-a crezut că este vorba despre o defecţiune la instalaţia de distribuţie a gazelor. Însă, în urma verificărilor, s-a constatat că mirosul provenea de la o butelie scoasă de către un locatar în faţa blocului şi dechisă pentru scoate apa din ea”, a declarat, sâmbătă, pentru News.ro responsabilul mass-media al ISU Vaslui, Petru Iftene.

După câteva zeci de minute, oamenii au revenit putut reveni în locuinţe.

Citeşte şi Explozie puternică în Prahova. O persoană a fost rănită

 

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ella, fiica Andreei Bălan, a împlinit 10 ani! Mesajul plin de emoție transmis de artistă
Fanatik.ro
Problema cu care s-ar putea confrunta FCSB după venirea lui Reghecampf! A apărut deja prima „victimă”: „Știm foarte bine”
Capital.ro
Zeci de mii de pensionari vor primi un sprijin financiar de 250 de lei. Cererile se depun până pe 6 noiembrie
Playtech.ro
Ce ai voie să construiești în propria curte fără autorizație. Regulile schimbate în 2026
Adevarul
De ce evită Nicușor Dan să-l desemneze pe Sorin Grindeanu premier. Explicaţiile unui expert în economie mondială
wowbiz.ro
Vlad Bălțățeanu, audiat în cazul crimei Valentinei, tânăra găsită în valiză. Avocatul Adrian Cuculis: „S-a prevalat de dreptul la tăcere”. Ce spune unchiul suspectului: „El a omorât-o”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Karina, o cântăreață și fostă concurentă la o emisiune TV, s-a stins din viață în urma unei boli necruțătoare: „Era un suflet frumos, talentat și cu adevărat minunat”
iamsport.ro
Breaking News! Ion Țiriac a făcut o mutare de răsunet în România
MediaFlux
Ce înseamnă simbolurile I, II și floarea de pe sertarul mașinii de spălat
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte