Nicuşor Dan va candida pentru funcţia de preşedinte al USR la primul congres al partidului

Liderul USR, Nicuşor Dan, a declarat, duminică, la Sibiu, că primul congres al partidului va avea loc la Cluj-Napoca, ”fie în martie, fie în mai”, data exactă urmând să fie stabilită până la sfârşitul acestei luni, iar el ”fără îndoială” va candida pentru funcţia de preşedinte.
Ionela Marcu
15 ian. 2017, 12:05
Nicuşor Dan va candida pentru funcţia de preşedinte al USR la primul congres al partidului

Aproximativ patru sute de membrii ai USR s-au reunit, duminică, la Sibiu, unde au participat la prima Conferinţă Naţională a formaţiunii.

La final, liderul USR, Nicuşor Dan, a declarat, într-o conferinţă de presă, că primul congres al partidului va avea loc la Cluj-Napoca, „fie în martie, fie în mai”.

”S-a discutat cea mai echitabilă normă de reprezentare la congres pentru că deja suntem prea mari pentru a face o adunare generală şi s-a discutat foarte mult despre îmbunătăţirile pe care trebuie să le aducem la Statut”, a spus Nicuşor Dan.

El a precizat că până la sfârşitul lunii ianuarie se va stabili data exactă congresului, astfel încât toate pregătirile să fie făcute din timp.

Răspunzând unei întrebări privind candidatura sa la conducerea partidului, Nicuşor Dan a răspuns: ”Fără îndoială, voi candida pentru funcţia de preşedinte”.

Liderul USR a mai spus că membrii partidului trebuie să mai stabilească la congres chestiuni ”tehnice”, legate de delimitarea unor filiale, plata cotizaţiilor şi alte lucruri care nu sunt clare în Statutul organizaţiei.

În plus, Nicoşor Dan a precizat că, până la congres, vor avea loc alegeri şi în filiale, astfel încât să se stabilească foarte clar participanţii la acesta. 

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Imagini romantice cu Mirabela Grădinaru și Nicușor Dan! Președintele României și Prima Doamnă s-au sărutat pe pista aeroportului
Fanatik.ro
Marcel Pușcaș trage un semnal de alarmă înainte de Suedia – România: jucătorii din SuperLiga sunt inferiori rezervelor din străinătate
Capital.ro
Impozitele pe locuințe și terenuri se schimbă din 2027. Cum va funcționa taxarea prin e-Proprietatea
Playtech.ro
Care este diferența dintre eutanasie și sinuciderea asistată. În ce țări din Europa sunt permise
Adevarul
Peste 3,2 milioane de euro, găsiți de carabinieri în pereții unei case din Napoli. Banii, scoși cu gălețile din locuință. 34 de membri ai mafiei italiene au fost arestați
wowbiz.ro
Imagini sfâșietoare în Filiași! Sicriul cu trupul neînsuflețit al Valentinei a fost adus la casa părintească
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ce a apărut pe profilul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză. Apropiații sunt în stare de șoc: „Off, suflet frumos!”
iamsport.ro
Gică Popescu nu l-a menajat pe Denis Alibec: ”Are o mare vină!”
MediaFlux
Sprijin de 1.700 de lei la pensie. Pensionarii care se încadrează pentru a primi banii
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte