Locuitorii Sectorului 6 îşi vor putea lăsa maşinile în parcările anumitor hipermarket-uri şi mall-uri, pe timpul nopţii. VEZI CARE

Şoferii care locuiesc în Sectorul 6 al Capitalei îşi vor putea lăsa autoturismele pe timpul nopţii în parcările mai multor mall-uri şi hipermarket-uri, a declarat, luni, primarul Sectorului 6, Gabriel Mutu. La rândul său, primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, a spus că la Paris nimeni nu îşi lasă maşina în mijlocul intersecţiei, pentru că ar fi ridicată imediat, şi a fost de părere că aşa ar trebui să se întâmple şi în România.
Iulian Tudor
16 ian. 2017, 14:01
Locuitorii Sectorului 6 îşi vor putea lăsa maşinile în parcările anumitor hipermarket-uri şi mall-uri, pe timpul nopţii. VEZI CARE

Primăria Sectorului 6 informează proprietarii de autovehicule că, în perioada 16 – 19 ianuarie 2017, îşi pot lăsa maşinile în parcările acoperite ale marilor centre comerciale din sector: Cora Lujerului (Bd. Iuliu Maniu nr. 19), Plaza România (Bd. Timişoara nr. 26), Auchan Drumul Taberei (str. Braşov nr. 25) şi Auchan Constructorilor (Bd. Constructorilor nr. 16A). De asemenea, la AFI Palace Cotroceni (Bd. Vasile Milea nr. 4), şoferii pot ocupa locuri în parcarea acoperită, în intervalul orar 22:00 – 10:00. În acest caz, pe timpul zilei, locurile de parcare trebuie eliberate pentru a permite accesul clienţilor. În caz contrar, administratorii parcării vor aplica tarifele standard.

Primarul Sectorului 6, Gabriel Mutu, a convocat la sediul instituţiei Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă. Au participat la întâlnirea operativă atât directorii din Primărie, cât şi reprezentanţi ai serviciilor subordonate Consiliului Local Sector 6, ai operatorului de deszăpezire – Urban SA, ai pieţelor aflate în administrare privată, ai Poliţiei Naţionale, precum şi reprezentanţi ai marilor centre comerciale din sector care deţin parcări acoperite: Cora Lujerului, AFI Palace Cotroceni, Plaza România şi Auchan Drumul Taberei.

Am convocat Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă Sector 6 în această dimineaţă deoarece meteorologii prognozează câteva zile de ninsoare continuă. Împreună am identificat soluţii tehnice noi, pentru a avea un proces de deszăpezire cât mai eficient. I-am chemat să se implice alături de noi pe marii agenţi economici din sector şi pe reprezentanţii Poliţiei Naţionale, pentru a reuşi să îmbunătăţim calitatea intervenţiilor de deszăpezire”, a declarat primarul Gabriel Mutu.

Totodată, edilul a lansat un apel către şoferi să lase în parbriz un număr de telefon unde pot fi contactaţi în caz de urgenţă şi să respecte intervalul orar stabilit pentru staţionare în parcările marilor centre comerciale. “Îi rog pe cetăţenii sectorului nostru care apelează la această facilitate să fie de bună credinţă, să înţeleagă şi să respecte solicitarea de a-şi lăsa numerele de telefon la vedere. Colaborarea Primăriei cu marii comercianţi este un prim pas către un echilibru în comunitatea noastră, între consumatori şi investitori. Le mulţumesc încă o dată partenerilor pentru sprijinul pe care ni-l acordă în a deszăpezi sectorul mai eficient şi mai rapid”, a mai spus primarul Gabriel Mutu.

La rândul său, primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, a dat exemplu capitala Franţei, unde „nu îşi permite nimeni să îşi lase maşina pe stradă”.

„Nu vom avea disciplină în acest oraş fără anumite măsuri de intervenţie rapidă. La Paris nu îşi permite nimeni să îşi lase maşina pe stradă. Am auzit de multe ori spunându-se «Dar dacă nu am unde să parchez?». Nici în Paris nu ai unde să parchezi. Dar nu lasă maşina în mijlocul intersecţiei. Nu rămâne acolo nici cinci minute, ţi-o saltă direct. Aşa ar trebui să se întâmple şi în România”, a spus Negoiţă.

DailyBusiness
Costul orar al forței de muncă în România a crescut semnificativ în trimestrul IV 2025
Spynews
Iustin Petrescu și iubita lui se căsătoresc! Primele declarații despre nuntă
Fanatik.ro
VAR în SuperLiga, la fel ca în top 5 campionate ale Europei! Cât vor plăti cluburile pentru implementarea noului sistem cu camere 4K
Capital.ro
Tragedie în lumea filmului. O mare actriță a murit. Toți românii o știau, a avut o carieră remarcabilă
Playtech.ro
Ce este şi cum funcţionează sistemul de apărare antiaeriană Patriot: A fost activat pentru vizita lui Zelenski la Bucureşti
Adevarul
Chipul unui grec condamnat la 8 ani de pușcărie apare într-un mozaic de la Mitropolia din Iași, alături de Patriarhul Daniel
wowbiz.ro
Unde și când își pot lua fanii rămas-bun de la Mugurel Vrabete. Anunțul făcut de trupa Holograf despre funeralii
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Turcia a fost zguduită de o mișcare seismică de 5,5 grade. Unde s-a produs cutremurul și care sunt pagubele
iamsport.ro
Mirel Rădoi, decis să plece în vară de la FCSB! Cum încearcă Gigi Becali să îl convingă să continue la echipă
MediaFlux
Adio cumpărături online! Poliția Română intervine
stirilekanald.ro
Adio, albastru de Voroneț? Când se găsesc bani pentru restaurarea picturii exterioare de la celebra mănăstire din patrimoniul UNESCO?
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj