CALENDAR ORTODOX 2017: Ce sfânt sărbătorim marţi. Cruce NEAGRĂ

CALENDAR ORTODOX 2017: RomaniaTV.net vă prezintă cele mai importante sărbători religioase.
Filip Stan
16 ian. 2017, 15:45
CALENDAR ORTODOX 2017: Ce sfânt sărbătorim marţi. Cruce NEAGRĂ

Ortodoxe 
Sf. Cuv. Antonie cel Mare; Sf. Cuv. Antonie cel Nou din Veria 
Duminica a 29-a după RusaliiGreco-catolice 

 Sf. cuv. Antonie cel Mare

Romano-catolice 
Duminica a 2-a de peste an 
Sf. Anton, abate

Sfântul Cuvios Antonie cel Mare este prăznuit de Biserica Ortodoxă la 17 ianuarie.

Cuviosul Antonie cel Mare, numit „părintele monahismului” și dascălul vieți pustnicești, s-a născut în jurul anului 250 în apropierea cetății Heracleopolis, în Egiptul de Sus, fiind dintr-o familie de neam bun. La vârsta de 20 de ani, după moartea părinților, a renunțat la avere și s-a făcut pustnic pe lângă părinții ce își aveau chiliile în apropierea satului său. După vârsta de 35 de ani a plecat în pustia Egiptului, unde vreme de alți 20 de ani a trăit în singurătate, în post și rugăciune. 
Datorită harului și virtuților sale s-a făcut cunoscut, în jurul său formându-se o obște de ucenici pe care îi îndruma spre desăvârșirea creștină. 
A trăit 105 ani, viața lui fiind scrisă pe larg de patriarhul Alexandriei, Atanasie, care l-a cunoscut.

DailyBusiness
Lavrov acuză declarații „inexacte” ale lui Rubio și cere clarificări privind rolul SUA în soluționarea conflictului din Ucraina
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Ousmane Dembele, hat-trick în 25 de minute în Norvegia – Franța! Balonul de Aur a scris istorie la Campionatul Mondial
Capital.ro
Se renunță la ora de vară. Schimbarea care îi vizează pe toți locuitorii țării. Unde se aplică
Playtech.ro
Cod roșu de caniculă și restricții de trafic în România. Județele unde se vor depăși 40 de grade
Adevarul
Infractor prins după o urmărire spectaculoasă. Un șofer și-a oferit mașina polițistului: „Urcați în spate!”
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Avion făcut bucăți, după ce a lovit cel mai înalt zgârie-nori din Beijing! Câte persoane erau la bord
iamsport.ro
Victor Pițurcă, făcut praf de fostul apropiat al lui Gigi Becali: ”E pervers. Nu are principii și caracter!”
MediaFlux
Rusia tună și fulgeră la adresa României. Gestul lui Emil Boc a enervat oamenii lui Putin: ”Este scandalos”
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?