O inscripţie în arabă, scrisă acum 800 de ani de cavalerii cruciaţi, descoperită lângă Tel Aviv

O inscripţie în limba arabă, scrisă în urmă cu 800 de ani de cavalerii cruciaţi şi descoperită în apropiere de Tel Aviv, a fost descifrată de oamenii de ştiinţă - o premieră în arheologie, a anunţat, miercuri, un profesor israelian.
Romania TV
17 nov. 2011, 06:43
O inscripţie în arabă, scrisă acum 800 de ani de cavalerii cruciaţi, descoperită lângă Tel Aviv

„Este vorba de o descoperire fără precedent, întrucât nicio inscripţie în arabă scrisă de cruciaţi nu a fost descoperită până acum în întregul Orient Apropiat”, a declarat profesorul Moshé Sharon de la Universitatea ebraică din Ierusalim.

„Am reuşit să descifrez recent cuvintele «Frederic al II-lea, Rege al Ierusalimului, (anul) 1229 de la Reîncarnarea Domnului nostru Iisus Mesia», scrise în arabă şi gravate pe un bloc de marmură gri, dintr-o construcţie din regiunea Tel Aviv-ului„, a declarat profesorul israelian.

Construcţia în care a fost găsită această inscripţie, ce are dimensiunile de 60 x 50 de centimetri, se afla iniţial în străvechiul port Jaffa, pe care împăratul romano-german Frederic al II-lea l-a fortificat.

Inscripţia menţionează, totodată, numele tuturor provinciilor controlate de împăratul Frederic al II-lea.

Încălcând o interdicţie a papei Grigore al IX-lea – fapt pentru care a fost excomunicat, împăratul Frederic al II-lea a organizat şi condus cea de-a şasea Cruciadă (1228 – 1229) pentru a recuceri teritoriile pierdute de regatul Ierusalimului după ce acesta a fost cucerit de Saladin.

Dar, după ce a fortificat Jaffa, în loc să aleagă calea armelor, Frederic al II-lea, pasionat de studierea limbii arabe şi a religiei islamice, a negociat cu Al-Kamil, sultanul Egiptului, un acord special în urma căruia francii au preluat din nou controlul asupra oraşelor Ierusalim, Nazareth, Bethleem şi a zonelor învecinate acestora.

„Prieten al musulmanilor şi admirator al civilizaţiei islamice, Frederic al II-lea este singurul cruciat care şi-a atins obiectivele fără a face să curgă nici măcar o singură picătură de sânge”, a adăugat profesorul Moshé Sharon.

DailyBusiness
Rubio vizitează Bahrainul pentru a obține sprijinul liderilor arabi din Golf în legătură cu acordul de pace cu Iranul
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Trădare pe axa Dinamo – Rapid! Dan Șucu și-a „tras” conducător care a fost la rivala de moarte
Capital.ro
INSP avertizează: ,,Canicula poate pune viața în pericol” Recomandările pe care românii trebuie să le respecte în zilele cu temperaturi extreme
Playtech.ro
Cât costă o plimbare cu catamaranul în largul Mării Negre, la Eforie, în 2026. Copiii au acces gratuit
Adevarul
Moscova, transformată în „fortăreață”. Cum își protejează Kremlinul elita cu sisteme S-500 și Pantsir
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Bilanțul cutremurelor devastatoare din Venezuela a ajuns la 235 de morți. Oamenii caută prin ruine cu mâinile goale după supraviețuitori
iamsport.ro
Fostul jucător de la Dinamo a numit cei 4 fotbaliști români care s-au ridicat la rang de Hagi: ”Printre cei mai mari și cei mai tari!”
MediaFlux
Gigi Becali s-a făcut diriginte de șantier. Fostul arbitru Alexandru Tudor a pus umărul la treabă
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?