Lucrările la autostrada Sebeş-Turda, prelungite cu aproape doi ani, mai mult decât tot termenul iniţial

Deși trebuia definitivată în martie 2016 și cu toate că termenul inițial de construire a autostrăzii a fost de 18 luni, constructorul lotului 4 din autostrada Sebeș-Turda, firma austriacă PORR, a obținut de la adjudecatorul contractului o prelungire a acestuia cu nu mai puțin de 600 de zile, adică cu 20 de luni (aproape doin ani). Decizia este considerată discutabilă și subiectivă și trage un semnal de alarmă asupra modului în care în contractele FIDIC se respectă interesele statului și legalitatea.
Alina Costache
18 ian. 2017, 15:11
Lucrările la autostrada Sebeş-Turda, prelungite cu aproape doi ani, mai mult decât tot termenul iniţial

După ce a avut la dispoziție nu mai puțin de 22 de luni pentru construirea celor 16 kilometri de autostradă ai lotului 4 dintre Sebeș și Turda, firma austriacă PORR va beneficia de o prelungire a termenului de 600 de zile, dar și de o plată suplimentară de 32 milioane de lei. Aceasta se va adăuga celor 470 milioane lei care vor fi primiți de PORR pentru lucrări, conform valorii inițiale a contractului. Inițial acesta prevedea un termen de patru luni pentru proiectare și 18 luni pentru construcție, adică mai puțin decât prelungirea acordată zilele trecute de adjudecătorul Florin Niculescu.

Contractele FIDIC sub umbrela cărora se construiește și lotul 4 Sebeș Turda prevăd că în prima fază disputele dintre Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) și constructori sunt judecate de un inginer adjudecător care trebuie să fie acreditat de FIDIC (federația internațională a inginerilor consultanți) și care trebuie să dea dovadă de imparțialitate desăvârșită între cele două părți.

În trei ani, autostrada a ajuns la jumătate

În cei aproape trei ani scurși de la începerea lucrărilor, PORR a ajuns la un stadiul de execuție de 60%. Decizia de prelungire a termenului de execuție cu nu mai puțin de 600 de zile, deci cu un termen mai mare chiar decât contractul inițial, fac juriștii și inginerii de drumuri să se îndoiască în ceea ce privește echidistanța și obiectivitatea acestor adjudecatori care se substituie legii române. Detalii, pe digi24.ro. 

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Mama adolescentului de 15 ani, care l-ar ucis pe Mario Berinde, deranjată de acuzațiile aduse: "Merg la un detector de minciuni"
Fanatik.ro
Adevăratul obiectiv al lui Gheorghe Hagi în Liga Naţiunilor: “El nu conduce un Rolls Royce! În cel mai bun caz e un Volkswagen vechi”
Capital.ro
Surpriza de pe piața muncii: meserii bine plătite pentru care nu ai nevoie de facultate
Playtech.ro
De ce cheltuim mai mulți bani atunci când plătim cu cardul. Explicația pentru senzația că „dispar” fără să ne dăm seama
Adevarul
Se vinde una dintre cele mai frumoase vile din București, fosta reședință a unui dirijor celebru: cât costă clădirea cu 29 de camere și capelă
wowbiz.ro
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză în râul Olt, s-a predat în Elveția. Vlad Bălțățeanu era căutat internațional
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Biserica Ortodoxă Română este îndoliată! S-a stins din viață preotul Nicu Moldoveanu. Când și unde va fi înmormântat
iamsport.ro
Legenda Stelei a dat verdictul după revenirea lui Reghecampf la FCSB: ”Am fost coleg cu el, nu poate”
MediaFlux
Șoferii vor fi întrebați de unde vin și unde merg. Polițiștii vor să afle și scopul călătoriei
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte