Rus, despre cazul Năstase: A fost tentativă de sinucidere, asta a convingerea mea

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Ioan Rus, s-a declarat convins că Adrian Năstase a avut, miercuri seară, o tentativă de sinucidere, după ce, la convorbirea telefonică avută cu acesta, fostul premier i s-a părut depresiv şi îi spusese că nu va părăsi locuinţa.
Romania TV
24 iun. 2012, 19:44
Rus, despre cazul Năstase: A fost tentativă de sinucidere, asta a convingerea mea

„M-am gândit că va face ceva, fără să ştiu ce”, a mai spus Rus, duminică seară, la Realitatea TV, despre discuţia cu Năstase în care i-a comunicat acestuia că poliştii vor veni la locuinţa lui, pentru a pune în aplicare mandatul de executare a pedepsei.

Ministrul a explicat că a hotărât să-l sune pe Năstase luând în calcul atât faptul că la poarta locuinţei fostului premier aştepta „toată presa”, cât şi din dorinţa de a se evita situaţia „mascaţilor care sparg uşa”.

„Nu în fiecare zi avem un mandat de executare pentru un fost prim-ministru”, a mai spus Rus, care a precizat că i-a informat pe şeful statului, Traian Băsescu, şi pe premierul Victor Ponta despre evenimentele din acest caz, atât înainte, cât şi după tentativa de sinucidere a lui Năstase.

Demnitarul a afirmat şi că unul dintre poliţiştii care s-au deplasat, miercuri seară, pentru a executa mandatul s-a rănit uşor la mână când a încercat să-i ia pistolul din mână fostului premier, precizând că nu poate face publice alte detalii despre un caz aflat în curs de anchetare de către procurori.

Ioan Rus a subliniat şi că nu îşi va da demisia la cererea Monicăi Macovei şi că momentul de joi în care a afirmat că Năstase, după internarea la spitalul Floreasca, a început executarea pedepsei este singurul din existenţa lui când a gândit la fel ca fostul ministru al Justiţiei.

„Am retras paza de la salon după ce ni s-a comunicat că Adrian Năstase nu e deţinut”, a adăgat ministrul Administraţiei şi Internelor.

Declaraţiile lui Ioan Rus vin după ce Poliţia Capitalei a precizat că procedura de executare a mandatului privind pedeapsa cu închisoarea a lui Adrian Năstase nu a fost încheiată, întrucât nu a fost întocmit procesul verbal de încarcerare, iar condamnatul nu a fost încarcerat într-un loc de detenţie sau într-un penitenciar, dar şi după ce fostul ministru al Justiţiei Monica Macovei a semnalat încălcări ale legii în cazul fostului premier, de la „negocierea” unui regim preferenţial de a ajunge la închisoare până la vizitele primite la spital.

Medicii de la Spitalul Floreasca din Capitală vor decide, luni, dacă starea de sănătate a lui Adrian Năstase îi permite acestuia să fie transferat în penitenciar, hotărârea urmând să fie luată la solicitarea Poliţiei, au declarat duminică, pentru MEDIAFAX, reprezentanţii unităţii sanitare.

Potrivit surselor citate, Poliţia Capitalei a trimis vineri, la Floreasca, o solicitare referitoare la starea de sănătate a fostului premier, pentru a se şti dacă acesta poate fi mutat în petinenciar, în vederea executării pedepsei de doi ani de închisoare.

Fostul premier Adrian Năstase a încercat să se sinucidă, miercuri seară, la locuinţa sa din strada Zambaccian, după ce fusese condamnat definitiv la doi ani de detenţie în dosarul „Trofeul Calităţii”. Năstase este internat la Spitalul Floreasca, unde a fost operat joi dimineaţă.

Medicul Şerban Brădişteanu a declarat, vineri, că, la dorinţa familiei lui Năstase, Spitalul Floreasca nu mai poate să furnizeze niciun fel de informaţie privind starea de sănătate a fostului premier.

Tot vineri, un alt medic din echipa care l-a operat pe Năstase, Ioan Lascăr, a precizat că evoluţia postoperatorie a pacientului este foarte bună, în parametri normali.

După operaţia de joi, Brădişteanu declarase că Năstase se află sub tratament şi consiliere psihiatrică şi prezintă risc de infarct. El a mai spus că, în acest moment, nu ar propune o intervenţie chirurgicală legată de problemele cardiace. Medicul a adăugat că fostul premier suferă de mai multe afecţiuni, el enumerând afecţiuni tirodiene, diabet, dislipidemie şi hipertensiune.

Avocaţii lui Adrian Năstase au depus, joi, o cerere de amânare a executării pedepsei lui Năstase, motivată de condiţiile extraordinare în care se află fostul premier, condiţii ce s-ar putea răsfrânge în mod negativ şi asupra familiei acestuia.

Avocatul Ion Cazacu a precizat că amânarea executării pedepsei în cazul clientului său poate fi cerută o singură dată, pentru o perioadă de maximum trei luni.

DailyBusiness
Un profesor a făcut, anul trecut, 1,5 milioane de lei din meditații! Câți bani au declarat la ANAF, în total, cei care pregătesc elevii în particular
Spynews
Ultimă oră! Accident grav în Capitală! O mașină s-a răsturnat în urma impactului puternic
Fanatik.ro
Cum au votat românii: ce echipă va câștiga SuperLiga. Pe ce loc vor termina FCSB, Universitatea Craiova sau Dinamo și cine este marea surpriză la titlul de campioană. Sondaj național FANATIK / Inscop Research
Capital.ro
A murit ce mai frumoasa actriță. A fost o legendă a teatrului, filmului și televiziunii. A scos ce era mai bun din oameni
Playtech.ro
Amiabilă direct pe telefon. Cum se face online de către şoferii implicaţi în accidente?
Adevarul
Portretul securistului român, bătăușii care și-au terorizat propriul popor. Semianalfabeți, brutali, incapabili să învețe o meserie
wowbiz.ro
BREAKING! Dani Mocanu, condamnat definitiv la 4 ani de închisoare cu executare pentru tentativă de omor
Economica.net
Atenție la ofertele de energie electrică pentru clienții casnici
kanald.ro
Noi detalii despre starea de sănătate a lui Horia Moculescu: Acesta este intubat și se află la ATI
iamsport.ro
Fără dubii! Radu Banciu a spus ce rezultat va înregistra Anca Alexandrescu la alegeri: ”Asta i-am transmis”
MediaFlux
Ce este „Trigonul de apă”, unul dintre cele mai rare fenomene astrologice posibile. Cum influențează zodiile în primele săptămâni din noiembrie
stirilekanald.ro
Biserică cuprinsă de flăcări, înainte de sărbători! Minune: Sfânta Evanghelie a fost SALVATĂ
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai