A murit omul de afaceri Dan Adamescu

Dan Adamescu a murit în noaptea de luni spre marți, la vârsta de 68 de ani, a anunțat, la România TV, Adriana Constantinescu, nora omului de afaceri. 
Iulian Tudor
23 ian. 2017, 23:25
A murit omul de afaceri Dan Adamescu

Dan Adamescu se afla internat într-un spital privat din Capitală de mai bine de două luni. În ultima vreme, starea sa se agravase, milionarul fiind mutat la terapie intensivă și intubat.

La sfârșitul anului trecut, Adriana Constantinescu anunța că Dan Adamescu a intrat în septicemie, iar doctorii i-au administrat antibiotice, însă organismul nu a mai răspuns la tratament. 

Milionarul Dan Adamescu, în stare foarte gravă la spital. Familia lui este disperată: „Doctori spun că numai o minune îl poate salva”

Milionarul Dan Adamescu deţinea mai multe afaceri, printre care Astra Asigurări şi Medien Holding, trustul care includea ziarul România Liberă. De asemenea, era proprietarul hotelului Intercontinental din Bucureşti.

Tribunalul Ilfov a respins, pe 21 decembrie, cererea lui Dan Adamescu de eliberare condiţionată, omul de afaceri putând să facă o nouă solicitare în februarie 2017, decizia fiind definitivă.

Judecătorii Tribunalului Ilfov au menţinut astfel decizia din 24 noiembrie a Judecătoriei Sectorului 4, care a dispus ca Dan Adamescu să execute în continuare în penitenciar pedeapsa de patru ani şi patru luni primită în dosarul în care a fost acuzat că a mituit doi judecători pentru pronunţarea unor soluţii favorabile în dosare de insolvenţă ale unor firme ale sale.

Dan Adamescu a cerut eliberarea condiţionată pe motiv că a executat mai mult de o treime din pedeapsa de patru ani şi patru luni.

Comisia de liberare condiţionată de la Penitenciarul Jilava a arătat că Dan Adamescu nu a dat dovezi de îndreptare şi a recomandat ca acesta să revină cu o cerere de eliberare după patru luni.

Avocatul lui Adamescu a susţinut că acesta este din septembrie internat în spitale, pentru că este într-o situaţie medicală „extrem de gravă”, iar în aceste condiţii nu ar putea aduce „dovezi de îndreptare”.

Dan Adamescu a fost internat sub pază, în jurul datei de 10 septembrie, într-un spital civil, declara Cristian Micu, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Jilava, unde execută pedeapsa, în regim semideschis, omul de afaceri condamnat pentru mituirea unor judecători.

Milionarul Dan Adamescu, filmat cu camera ascunsă într-un spital privat VIDEO

Surse medicale spuneau atunci că Dan Adamescu a fost internat pentru investigaţii în vederea unei operaţii la genunchi, în urma căreia ar urma să i se monteze o proteză.

Adamescu a folosit mult timp un fotoliu rulant pentru a se deplasa, iar în timpul judecării dosarului său, a mers de mai multe ori la o clinică de ortopedie.

Pe 27 mai 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție l-a condamnat definitiv pe omul de afaceri Dan Adamescu la 4 ani și 4 luni închisoare cu executare, într-un dosar de corupție privind soluții favorabile în dosare de insolvență. Atunci, instanța supremă a respins apelul declarat de Adamescu și a menținut sentința dată de Curtea de Apel București în februarie 2015.

Prin aceeaşi sentinţă au fost condamnaţi foştii judecători Mircea Moldovan – la 12 ani şi două luni de închisoare, Ion Stanciu – la trei ani şi patru luni, Elena Rovenţa – la patru ani şi şase luni, Ciprian-Sorin Viziru – la patru ani şi patru luni de închisoare, toţi având pedepse cu executare.

Dan Adamescu a fost găsit vinovat de dare de mită pentru că le-a dat 20.000 de euro judecătorilor Ion Stanciu şi Elena Rovenţa, ca aceştia să dispună soluţii favorabile în două dosare de insolvenţă.

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Cu ce se ocupă iubita fiului Mădălinei Apostol. Tony radiază de fericire
Fanatik.ro
Primul jucător care vrea să plece de la FCSB după eșecul rușinos din Cupă cu Gloria Bistrița. Exclusiv
Capital.ro
Gradul de handicap a fost redus? În cât timp poate fi contestat certificatul și ce documente trebuie pregătite
Playtech.ro
Un moștenitor refuză să vândă casa. Ce pot face ceilalți și când se poate ajunge la vânzare prin instanță
Adevarul
Putin, situație penibilă alături de președintele Mozambicul. Diferența de înălțime a stârnit ironii pe internet
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Actorul Nikolaj Coster-Waldau, cunoscut din „Game of Thrones”, prins în mijlocul atacurilor aeriene din Ucraina! Ce s-a întâmplat cu acesta
iamsport.ro
'Era ciudat, nu ne lăsa în vestiar!'. A fost antrenat de Mangia la Craiova și a dezvăluit comportamentul bizar al italianului
MediaFlux
Vladimir Putin, pregătit de război cu Europa! Liderul de la Kremlin avertizează că nu vor exista învingători
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT