Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti: 50 de persoane audiate în cazul incendiului de la Clubul Bamboo

Un număr de 50 de persoane, angajați sau clienți, au fost audiate în perioada 21-23 ianuarie, în vederea stabilirii circumstanțelor în care a avut loc incendiul de la Clubul Bamboo din București.
Filip Stan
24 ian. 2017, 15:24
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti: 50 de persoane audiate în cazul incendiului de la Clubul Bamboo

De asemenea, au fost audiați reprezentanții legali ai societății comerciale care deține clubul, precizează marți Parchetul de pe lângă Tribunalul București (TB).

În aceeași perioadă, a fost monitorizată starea persoanelor internate și au fost ridicate înscrisuri medicale de la spitalele la care au fost transportate persoanele vătămate în incendiu, precizează sursa citată.

Totodată, a fost atașată la dosarul cauzei documentația transmisă de instituțiile publice cu atribuții în autorizarea și verificarea activității clubului (Inspectoratul pentru Situații de Urgență, Poliția Locală Sector 2, Primăria Sectorului 2), documentație care este analizată la momentul actual.

Conform datelor furnizate de Parchetul de pe lângă TB, cercetarea la fața locului a fost inițiată în data de 21 ianuarie, cu privire la exteriorul construcției, respectiv proximitatea zonei afectate de incendiu, însă desfășurarea acestei activități a fost influențată de faptul că intervenția pentru stingerea incendiului a fost una de durată, dată fiind amploarea acestuia, incendiul fiind declarat lichidat în data de 23 ianuarie.

În acest interval de timp, au fost analizate posibilitățile tehnice de continuare a cercetării la fața locului de către procurorii criminaliști din cadrul Parchetului de pe lângă TB și ofițerii de poliție din cadrul Serviciului Omoruri și Serviciului Criminalistic — DGPMB, activitate care presupune îndepărtarea unor părți semnificative din structura metalică a construcției, în condițiile în care riscul de prăbușire este extrem de mare, aspect constatat atât de către pompierii care au acționat pentru stingerea incendiului, cât și de către reprezentanți ai Inspectoratului de Stat în Construcții.

În acest sens, au avut loc consultări repetate la locul producerii incendiului cu specialiști din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și al Inspectoratului de Stat în Construcții, până la momentul actual nefiind identificate resursele necesare pentru realizarea acestei intervenții, nici în ceea ce privește utilajele — cele deținute neavând anvergura necesară, date fiind și particularitățile perimetrului în care trebuie să fie efectuată intervenția — nici în ceea ce privește personalul calificat pentru manevrarea unor astfel de utilaje, mai precizează aceeași sursă.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
De ce întorceau bunicile vasele cu gura în jos înainte de Postul Crăciunului. Obiceiul vechi din satele românești
Fanatik.ro
„Mă întreabă dacă mă transfer la FCSB. Zi-le tu, frate!” Moment genial cu Florinel Coman și fotoreporterul Fanatik
Capital.ro
Reguli pentru românii care au închis balconul. Ce se întâmplă cu impozitul dublu și taxele majorate de 10 ori
Playtech.ro
La ce ore este curentul mai ieftin. Când ar trebui să pornești mașina de spălat pentru a plăti mai puțin
Adevarul
Războiul din Ucraina se mută sub pământ: rușii se strecoară prin conducte de gaze, ucrainenii trimit roboți
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Autorul atacului armat din Cracovia și-a pierdut viața la spital
iamsport.ro
Fostul președinte de la Dinamo îl pune la punct pe Andrei Nicolescu: ”Este plin cimitirul de oameni de neînlocuit! Se ia prea mult în serios”
MediaFlux
Ministrul Muncii anunță sprijin suplimentar pentru angajații români. Se propun 12 salarii medii brute pe economie în plus
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT