Cinci curse aeriene au întârzieri, iar una a fost anulată din cauza ceţii de pe Aeroportul din Cluj

Şase curse aeriene interne şi externe sunt afectate, joi dimineaţă, de ceaţa de pe Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca, cinci dintre acestea înregistrând întârzieri iar una fiind anulată.
Romania TV
17 nov. 2011, 07:44
Cinci curse aeriene au întârzieri, iar una a fost anulată din cauza ceţii de pe Aeroportul din Cluj

Reprezentanţii Aeroportului au declarat, joi dimineaţă, că au fost afectate zboruri spre Bucureşti, Viena, Munchen şi Budapesta, aparţinând mai multor companii aeriene. anunţă Mediafax.

„Din cauza ceţii care s-a lăsat în noaptea de miercuri spre joi, sunt afectate joi dimineaţă mai multe curse aeriene de pe Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca. Patru zboruri au întârzieri la plecarea de la Cluj-Napoca, şi anume cele spre Munchen, de la ora 6.05, a companiei Lufthansa, spre Bucureşti, a companiei Tarom, de la ora 6.10, spre Budapesta, a companiei Malev, de la 6.10, spre Veneţia, a companiei WizzAir, de la ora 6.45. De asemenea, cursa Tarom de la Bucureşti la Cluj, care trebuia să aterizeze la ora 8.40 are întârziere. A fost anulat şi zborul Tarom de la Cluj spre Viena, de la ora 9.05”, au precizat reprezentanţii aeroportului clujean.

Potrivit oficialilor aerogării, nu se ştie când condiţiile de vizibilitate vor face ca activitatea aeroportului să revină la normal.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea la început de toamnă. La ce temperaturi să ne așteptăm
Fanatik.ro
Anunț de ultimă oră despre transferul lui Arnold Garita la FCSB. „Actele s-au semnat!”. Exclusiv
Capital.ro
Coreea de Sud propune încheierea oficială a războiului cu Coreea de Nord. Conflictul durează tehnic de peste 70 de ani
Playtech.ro
De ce produsele par mai ieftine când prețul se termină în 99. Trucul vechi de peste un secol care încă funcționează
Adevarul
O escortă din Rusia este acuzată că ar fi provocat atentatul din Sevastopol, care a dus la moartea comandantului trădător ucrainean
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un incident cumplit a avut loc în apropierea Capitalei. O mașină a fost strivită între două camioane
iamsport.ro
Scouterii vin la derby-ul Rapid - Dinamo! Grameni, pe radarul unei echipe din Europa League. Există interes și pentru Alex Dobre
MediaFlux
Weekendul 15-16 august este influențat de ecourile Eclipsei de Soare în Leu. Ce se întâmplă cu zodiile de foc
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat