Accident în Vâlcea. Un primar a împuşcat un om la o vânătoare

Primarul din comuna Ioneşti, judeţul Vâlcea, Constantin Neagoie, este cercetat penal după ce a împuşcat un om, în timp ce se afla la vânatoare de mistreţi.
Filip Stan
26 ian. 2017, 17:21
Accident în Vâlcea. Un primar a împuşcat un om la o vânătoare

Reprezentanţii IPJ Vâlcea au declarat, pentru Mediafax, că incidentul s-a petrecut miercuri după-amiază pe raza fondului cinegetic nr. 35 Scundu. Primarul din Ioneşti lua parte la o vânătoare organizată legal. Victima a ajuns la spital.

La faţa locului s-au deplasat poliţişti din cadrul Biroului Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase care au stabilit că, jurul orei 17.00, două persoane se aflau pe raza fondului de vânătoare nr. 35 Scundu şi, întrucât în punctul iniţial de aşteptare nu a apărut vânat, cei doi bărbaţi împreună cu o a treia persoană, s-au deplasat spre un alt punct de aşteptare, situat pe raza aceluiaşi fond cinegetic. Astfel, aceştia, deplasându-se pe DC 102, în direcţia de deplasare a localităţilor Ioneşti-Scundu, au observat un exemplar de porc mistreţ, moment în care N.C. a executat un foc de armă rănind accidental la nivelul piciorului stâng, un bărbat de 43 de ani din localitatea Orleşti„, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, Gabriel Popescu.

Bărbatul rănit a fost preluat de către o ambulanţă şi transportat la Spitalul Judeţean Râmnicu Vâlcea, unde i s-a stabilit diagnosticul preliminar de plagă prin împuşcare la coapsa stângă.

Poliţiştii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de armă letală fără drept şi vătămare corporală din culpă. Potrivit unor surse judiciare, victima ar fi fost un hoţ de lemne.

Citeşte şi Bărbatul care a împuşcat mortal o femeie şi a rănit un bărbat într-un bar din Târgu Mureş a fost arestat preventiv

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România
Fanatik.ro
Tragedie! Un pilot de curse a murit împreună cu întreaga familie într-un accident aviatic
Capital.ro
Doliu în presa din România. O jurnalistă s-a aruncat de la etajul 7 și a murit. Ce mesaj a postat înainte: Dă-mi, Doamne…
Playtech.ro
Truc vechi pentru a încălzi caloriferele mai tare. Nu trebuie să umbli la termostat
Adevarul
Cine erau tinerii morți în accidentul din Bacău. Urmau să anunțe de Crăciun că vor avea un copil
wowbiz.ro
Primele imagini cu Mihaela Rădulescu, la capela unde este depus sicriul mamei sale. A venit de la Monaco cu o zi înainte de înmormântare, după un zbor cu întârziere | EXCLUSIV
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Ultimul mesaj postat de Mălina, tânăra de 27 de ani care și-a găsit sfârșitul după ce ar fi căzut de la etajul 7 al unui bloc din Oradea. Era jurnalistă și pasionată de fotografie
iamsport.ro
Bölöni l-a numit ”cel mai bun din Europa” pe fotbalistul Generației de Aur: ”Peste Beckenbauer! Era elegant și eficace”
MediaFlux
Vechime la pensie diferită! Românii care vor avea parte de alt calcul
stirilekanald.ro
Profesoară de 31 de ani, înjunghiată mortal de un elev din clasa a VIII-a! Un copil de numai 4 anișori a rămas acum orfan
DOLIU! A MURIT! PEPE „drum bun printre stele”… vestea a venit ca un trăznet