Claudiu Săftoiu are cele mai mari şanse să fie noul şef al CA al TVR

PNL a obţinut, la negocierile cu PSD, preşedinţia Consiliului de Administraţie al TVR, cel mai probabil postul urmând să îi revină lui Claudiu Săftoiou, au declarat, pentru Mediafax, surse politice.
Romania TV
25 iun. 2012, 20:06
Claudiu Săftoiu are cele mai mari şanse să fie noul şef al CA al TVR

În urma negocierilor, Alianţa de Centru Dreapta va primi trei posturi în Consiliul de Administraţie al TVR, dintre care două revin PNL, iar unul revine Partidului Conservator. Astfel, pentru cele două locuri ale PNL sunt nominalizaţi, ca titulari, Claudiu Săftoiu şi Lucia Hossu-Longin, iar ca supleanţi, Dida Drăgan şi Stejărel Olaru, au declarat sursele. Partidul Conservator o va nominaliza, ca titular, pe Irina Radu.

Postul de preşedinte director-general al TVR revine, ca urmare a negocierilor, PNL. Deţinătorul acestui post urmează să fie ales dintre titularii propuşi de PNL, cele mai mari şanse avându-le Claudiu Săftoiu, au precizat, pentru Mediafax, sursele politice.

Valentin Nicolau şi Sorin Burtea au fost aleşi reprezentanţi ai salariaţilor Televiziunii Române în viitorul Consiliu de Administraţie, în urma scrutinului desfăşurat pe 21 iunie. Totodată, numele lui Valentin Nicolau se află printre cele vehiculate pentru preluarea şefiei TVR, în condiţiile în care Consiliul de Administraţie al instituţiei a fost demis de Parlament pe 12 iunie, iar conducerea TVR este asigurată în prezent interimar de Radu Călin Cristea.

Parlamentul se va reuni, marţi, în şedinţă comună, pentru validarea membrilor Consiliului de Administraţie al Televiziunii Române. Consiliul de Administraţie al TVR cuprinde 13 persoane, desemnate prin votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor. Preşedintele Consiliului de Administraţie este numit de Parlament, pe o perioadă de 4 ani.

PDL nu va avea niciun reprezentant în noul Consiliu de Administraţie al TVR, conform deciziei luate, luni, de majoritatea liderilor de grupuri parlamentare, care au stabilit că în CA vor fi câte trei reprezentanţi de la PSD şi PNL şi câte unul de la UDMR şi UNPR.

Liderul deputaţilor PSD, Valeriu Zgonea, a anunţat că majoritatea liderilor grupurilor parlamentare au decis ca în noul CA al TVR mandatele să fie repartizate astfel: UNPR – un loc, UDMR – un loc, PSD – trei locuri, PNL – trei locuri.

„75% din grupurile parlamentare în Parlament sunt reprezentate în viitorul CA al SRTV, mai puţin acel grup parlamentar care a nominalizat acel preşedinte şi acea majoritate a Consiliului de Administraţie care a dus la falimentul TVR”, a explicat Zgonea.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Apelul disperat al unei cântărețe din Australia. Fiica ei de 4 ani a fost răpită de la școală
Fanatik.ro
Carlos Mora, transfer în Franța? „Avem discuții. Suma este de câteva milioane euro!”
Capital.ro
Curs valutar luni, 12 octombrie. Cât valorează euro, dolarul american și lira sterlină la început de săptămână. BNR a publicat cele mai recente valori
Playtech.ro
Cine plătește pentru cheltuielile descoperite la ANM. Diana Buzoianu cere demisia șefei instituției și vorbește despre recuperarea banilor
Adevarul
Anunț-șoc în PSD: „Să ne pregătim de anticipate!” SURSE
wowbiz.ro
Imagini neașteptate cu Iulia Vântur și Salman Khan! Cei doi au fost surprinși în timpul unui ritual sacru și au stârnit reacții în rândul fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doi bărbați au fost sfâșiați de urs, în județul Maramureș! În ce stare au fost aduși cei doi la spital
iamsport.ro
Adi Mutu, discurs plin de emoție pentru fiul său: ”Nu e nici vina ta, nici vina mea că te-ai născut băiatul meu. Dar te iubesc orice ar fi și sunt cu tine”
MediaFlux
Traian Băsescu a recunoscut ce pensie are după recalculare. Câți bani primește lunar fostul președinte al României
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte