Fostul ministru Aurelia Cristea a demisionat din PSD: Nu mai pot gira grupul infracţional din fruntea partidului

Aurelia Cristea, fost deputat şi ministru pentru Dialog Social, a anunţat că demisionează din PSD invocând faptul că nu mai poate da girul, din măcar din calitatea de simplu membru, unui ”grup infracţional aflat vremelnic în fruntea partidului şi, din păcate, a ţării”.
Filip Stan
01 feb. 2017, 14:07
Fostul ministru Aurelia Cristea a demisionat din PSD: Nu mai pot gira grupul infracţional din fruntea partidului

”În cursul zilei de astăzi am depus demisia mea din rândurile Partidului Social Democrat. O decizie luată în zorii unei zile care a urmat unei seri şi nopţi negre pentru România şi pentru noi toţi”, a scris, pe Facebook, Aurelia Cristea.

Ea susţine că a intrat în PSD în 1996 cu speranţa că va putea contribui la clădirea unui viitor mai bun pentru România. ”Am fost conştientă că va fi greu, însă nu am dezarmat aproape niciodată. Nici când am fost atacată, nici când am fost jignită, nici când mi s-au făcut nedreptăţi. Pentru că am crezut şi cred în continuare că, atâta timp cât eşti consecvent cu tine şi cu principiile tale şi atâta timp cît nu încerci să înşeli încrederea celor din jur, nu există barieră insurmontabilă”, afirmă Cristea.

Fostul ministru susţine că a ajuns în punctul în care nu mai poate sta într-un partid a cărui conducere a renunţat la valorile după care ea şi-a ghidat cariera. ”Într-un astfel de moment, cred că avem fiecare datoria morală să nu rămânem indiferenţi. Iar eu nu pot acorda girul meu, chiar din calitatea de membru, unui grup infracţional aflat vremelnic în fruntea PSD şi , din păcate, al ţării. Sunt convinsă că există un număr suficient de mare de membrii ai Partidului Social Democrat care se ghidează după aceleaşi principii sănătoase. Sunt convinsă că exact ei vor sta la baza reformării necesare şi reconstrucţiei de credibilitate pe care o consider vitală în acest moment. Lor le doresc succes, eu însă mi-am pierdut speranţa că mai pot schimba ceva din interior”, a conchis Aurelia Cristea.

Aurelia Cristea a fost deputat în legislatura 2012-2016, iar în perioada martie-decembrie 2014 a fost ministru delegat pentru Dialog Social în ultimul guvern Ponta. Ea a fost iniţiatoarea Legii antifumat care a generat controverse în spaţiul public. În momentul de faţă, un proiect aflat în procedură legislativă propune atenuarea unora dintre efectele legii, în timp ce Cristea vrea modificarea ei pentru interzicerea fumatului în maşina personală, dacă printre printre pasageri se află copii sau femei însărcinate, şi interzicerea ţigărilor electronice la locurile de joacă ale copiilor.

Aurelia Cristea a fost preşedinte PSD Cluj însă organizaţia pe care o conducea i-a retras sprijinul politic, în aprilie 2016, pentru candidatura la Primăria Cluj. În consecinţă, Cristea şi-a depus demisia de la conducerea filialei. La alegerile parlamentare din 11 decembrie, ea nu s-a mai regăsit pe listele candidaţilor PSD.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Doliu în familia fraților Gavril. Cine este persoana dragă pe care au pierdut-o și ce mesaj a transmis Jean Gavril
Fanatik.ro
„Legea Novak”, blocată de Nicuşor Dan! Preşedintele contestă proiectul de lege la Curtea Constituţională. Exclusiv
Capital.ro
Avertisment pentru cei cu bani pe card. Trebuie să aveți numerar în casă. Băncile nu au rezerve nelimitate. Situația în care cardul nu mai este funcțional
Playtech.ro
Ce pensie iei dacă ai lucrat 17 ani: modul simplu de calcul
Adevarul
Șoc dintr-o bază aeriană rusă. Pilotul şi copilotul unui avion Su-34 au murit după ce sistemul de catapultare s-a declanșat într-un hangar
wowbiz.ro
Ce se întâmplă cu Dan Petrescu, după ce s-a aflat că se confuntă cu probleme de sănătate! Daniel Pancu, dezvăluiri neașteptate după revederea cu antrenorul: „Am fost surprins…”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Haos la Gara de Nord! Un bărbat a urcat pe acoperiș și a aruncat cu cărămizi și tencuială în trecători și mașini
iamsport.ro
Președintele Sloboziei și-a ieșit din minți și l-a acuzat direct pe arbitru: ”E fault și roșu la Tănase! Nu ai dat ca să nu îl elimini”
MediaFlux
Carduri sociale de alimente pentru români. Anunț important de la Casa de Pensii
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Marco? Primele date despre moartea suspectă a tânărului de 18, găsit fără suflare de mama sa după ce a fost la o petrecere
Momente extrem de grele pentru Madalin Voicu. Familia, in centrul unei dureri profunde