Mesajul VIRAL al unei românce care a lucrat ca îngrijitoare în Italia. „Cu timpul te obișnuiești, dar te vei simți singură, la fel ca prin străini”

Aurelia Cristea are o poveste de viață care ar putea fi subiect de film. Un film în care durerea și sacrificiul unei mame care și-a pierdut fiica, moartă după ce a fost călcată de mașină pe trecerea de pietoni, s-ar împleti cu devotamentul cu care își crește acum cele două nepoțele rămase fără mamă.

Fără loc de muncă și cu două fetițe gemene care merg la școală din toamnă, Aurelia se luptă din greu să facă față greutăților materiale, fiind copleșită de o tristețe care i-a invadat sufletul. „Trăiesc prin ele și pentru ele”, a mărturisit Aurelie, conform Rotalianul.

Postarea Aureliei e despre întoarcere și reintegrare, despre singurătate și despre locul pierdut, pe ca îl numea „acasă”.

Citește și: Mesajul unei românce care s-a întors de un an din Germania: ”Sunteți plecați, rămâneți acolo”

O adevărată dramă

Aurelia povestește, într-o postare, despre experiența ei tragică.

„Sunt o ex-badantă, am lucrat 13 ani în Italia. Un mare necaz m-a făcut să mă întorc acasă definitiv, moartea unei fiice. Am rămas definitiv să cresc două nepoțele gemene. În Italia am lucrat și cu contract, și fără contract, în Sicilia, unde știți cum se plătește.

Când eram în Italia sufeream îngrozitor, ca voi toate, când erau sărbători și nu eram aproape de cei dragi. Mergeam odată pe an acasă, iar în fiecare concediu vecinii sau prietenii mă întrebau când pleci? Nimeni nu m-a întrebat dacă m-am întors definitiv. Mă simțeam ca o străină, copiii la casele lor, oamenii nu mai erau aceiași. Ăsta este rezultatul îndepărtării de casă, prețul străinătății. Unele din voi poate ați fost mai norocoase, ați avut familia lângă voi”, a scris aceasta, conform Roitalianul.

Aurelia povestește mai departe despre cum a trecut prin următorii ani și despre sentimentele prin care a trecut fiind departe de casă.

„Cu anii petrecuți departe am pierdut multe momente frumoase pe care nu le putem aduce înapoi și chiar persoane dragi, în cazul meu părinții și fiica, toți trei în zile de sărbători, trei înmormântări în trei ani.

Au trecut anii pe lângă mine, au trecut anii pe lângă noi, iar acasă nu mai este nimic ca înainte. Multe dintre noi suntem bolnave, altora li s-au destrămat familia. Multe, deși au o vârstă, continuă să muncească, au probleme care se țin lanț, pot, nu pot, merg înainte. Uneori suntem judecate nu doar de străini, chiar si de cei dragi si dezamăgirea si tristețea ne urmăresc pretutindeni.

Dar sfatul meu pentru toate voi este: nu vă abandonați, nu uitați de voi, nu lăsați depresia să vă omoare! Știu atâtea povești de la colege care după toate sacrificiile (deși e urât acest termen) pot spune mai bine după datoria de mamă, soție, fiică, bunică, pe care ați avut-o, având grijă ca celor dragi să nu le lipsească nimic, opriti-vă o clipă, priviti-vă în oglindă și întrebați: Cu mine cum rămâne?

Citește și: Sindicaliștii, din nou în stradă, chiar în ziua când guvernul își asumă răspunderea pe măsurile de austeritate. ”Vrem dialog real, nu simulări de consultare”

Spun asta pentru că multora s-a întâmplat să fie dezamăgite de cei dragi care v-au reproșat: Ce-ai făcut pentru mine? În acel moment simți că-ți cade cerul asupra ta, ei uită că le trimiteai colete, bani și că tu, dragă badantă, nu mâncai, nu dormeai și așteptai momentul ca ei să primească coletul să-i auzi ce fericiți erau de cele trimise sau de bani. Atunci respirai liniștită, uitai de nopțile nedormite, uitai de durerile tale, te simțeai împlinită și aveai curaj să mergi mai departe.

Dar repet din nou, aveți grijă și de voi, de sănătatea voastră. Eu sunt la pământ, dureri de oase îngrozitoare, probleme cu inima, insomnie etc. M-am lăsat pe ultimul loc, punând pe primul loc familia. Acasă, la întoarcerea definitivă, pe care o așteptați cu bucurie, nu este nimic roz. Aparte că pierdem părinții, unele din noi, pierdem și liniștea sufletească.

Deși unii ne critică că am fost așa mult plecate, ne lovim și de indiferența celor la care nu te aștepți și parcă simți răceala lor sau poate este o doar iluzie sau oboseala acumulată cu îngrijirea bătrânilor.

„Reintegrarea” în familia noastră nu este ușoară, vă spun din proprie experiență. Ajungi să fii privită altfel, să nu mai ai prieteni, să nu-ți mai găsești pacea de odinioară. Cu timpul te obișnuiești, dar te vei simți singură, la fel ca prin străini. Nu zic că este la fel pentru toate, unele nici nu recunosc, dar vă spun eu că străinătatea pe care noi am ales-o, ne schimbă și pe noi, și pe cei de-acasă.

Vă doresc tuturor multă sănătate, răbdare celor care continuați încă să munciți și nu uitați cât sunteți de importante, nu vă abandonați și, mai ales, fiți unite!”