RĂZBOI în familia ANDREEI BĂLAN. Cântăreaţa nu şi-a invitat tatăl la nuntă. Îl acuză că i-a distrus copilăria FOTO

Orice mireasă îşi doreşte să păşească, până la altar, la braţul tatălui ei. Numai că Andreea Bălan a decis să "sară" peste vechea tradiţie, având în vedere că ea şi Săndel se află, conform spuselor solistei, într-un vechi "război rece". Relaţia tată-fiică avea să se degradeze iremediabil în perioada 1999-2001, pe când el era impresarul trupei Andre.
Iulian Tudor
03 feb. 2017, 09:20
RĂZBOI în familia ANDREEI BĂLAN. Cântăreaţa nu şi-a invitat tatăl la nuntă. Îl acuză că i-a distrus copilăria FOTO

Andreea Bălan (32 de ani) a decis să îşi unească destinele cu actorul George Burcea (28 de ani), cu care de altfel are şi o fetiţă, Ella Maya, în vârstă de patru luni, scrie click.ro. Surprinzător este că nunta nu va avea loc pe plaiurile noastre mioritice, ci peste Ocean, tocmai pe o plajă californiană, la o distanţă de peste 10.000 de kilometri de Bucureşti: „Andreea şi George vor să se căsătorească la începutul lunii martie la apus de soare, într-un decor de poveste, ca în serialul tv „Sunset Beach”, al căror fan erau amândoi. Tot acolo s-ar părea că vor petrece şi luna de miere, care va dura cam două săptămâni. Nu o vor lua pe micuţa Ella, cum nu îşi vor lua nici părinţii sau prietenii apropiaţi. Biletele de avion costă peste 1.500 de euro, iar cei care vor merge vor avea nevoie de viză pentru America”, au spus apropiaţii celebrului cuplu.

Citeşte şi Andreea Bălan se mărită. Cântăreaţa a vorbit despre nunta cu George Burcea

Vestea l-a dezamăgit crunt pe tatăl Andreei, Săndel Bălan: „Pe mine nu m-au invitat, nu ştiu nimic. Dar îmi pare nespus de rău că nu o voi conduce pe fiica mea, la altar. Este singurul meu copil. Îi doresc numai bine, o s-o iubesc mereu, deşi ne-am mai certat. Mă bucur că se căsătoreşte cu George, este un bărbat cu suflet bun. Ea zice că nu mă cheamă pentru că nu am viză de America, dar aş putea face rost până în martie, dacă mă va chema”, a declarat acesta, ieri.

Din păcate, Andreea nu-şi poate ierta tatăl, pe care l-a acuzat recent că i-ar fi distrus copilăria: „De când aveam 18 ani, relaţiile au rămas aşa reci, e un război rece. Încerc să iert şi să uit anumite lucruri. E foarte dificil când un părinte spune: nu e adevărat, nu îţi aduci bine aminte, nu ţi-am dat nici o palmă. Nu e ok când un părinte trăieşte în negare. La terapie mi s-a spus să nu mai cer confirmare. Poate el chiar aşa crede. Sunt într-o continuă formare şi îmi doresc să ajung cea mai bună versiune a mea. Va trebui să fac pace cu trecutul”, a declarat ea, la Antena Stars.

În trupă era nevoie de disciplină

În perioada 1999-2001, când trupa Andre era pe val, Andreea Bălan şi Andreea Antonescu erau prezente în toate topurile muzicale. Săndel Bălan a fost nu numai impresarul trupei, ci şi compozitorul celor mai tari piese interpretate de cele două soliste, precum „Moşule, ce tânăr eşti!”, şi „Lasă-mă, papa, la mare!”. „Fetele erau pe val, erau foarte solicitate în concerte, era nevoie de seriozitate şi de disciplină. Trebuia să fiu mai ferm, să am grijă de fete, căci în lumea muzicală este foarte greu să rezişti. Andreea susţine că aş fi pălmuit-o atunci, însă, ce să baţi la ea, căci cântărea vreo 48 de kilograme cu tot cu haine”, a mai dezvăluit Săndel Bălan.

Citeşte şi Iubitul Andreei Bălan a dat vestea de ziua lui. „Va veni şi un băieţel”

În aprilie o botează pe micuţa Ella

Săndel speră ca măcar la creştinarea nepoatei, din luna aprilie, să figureze pe lista invitaţilor: „Sunt convins că la botez mă va chema, căci e firesc ca la un astfel de eveniment să vină toată familia”. Micuţa Ella s-a născut pe 8 octombie, la o clinică privată din Bucureşti. Deşi s-a grăbit să vină pe lume, Ella a primit nota 10, având o greutate de 3,270 de grame şi 49 de centimetri lungime. Andreea s-a întors foarte repede pe scenă, arătând impecabil după naştere.

DailyBusiness
Turişti înşelaţi într-o cunoscută staţiune din Italia. Taxa absurdă care apărea pe nota de plată
Spynews
Hidrologii anunță prăpăd în mai multe zone din România! A fost emis cod portocaliu de inundații. Unde vor lovi puhoaiele
Bzi.ro
Andra și-a sărbătorit ziua de naștere cu Poliția la ușă! Hărțuitorul ei a fost internat la Psihiatrie! – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Bebe Mihu, soțul Mariei Dragomiroiu, șochează lumea artistică: taxă la concertele din piețe și la zilele comunelor
Capital.ro
Momentul istoric în care Ungaria a refuzat Transilvania. Liderul care a oferit cadou o parte din România
Playtech.ro
Amendă de 4.000 de lei pentru depășirea vitezei legale în 2025. Diferența dintre drum național și drum european
Adevarul
Mihai Călin atacă dur naţionalismul: „Creştinismul nostru naţional e, de fapt, fascism”. Ce spune actorul despre Sergiu Nicolaescu
wowbiz.ro
Primele cuvinte ale tânărului care a agonizat 10 ore în râpa din munții Făgăraș lângă cei 4 prieteni morţi! Declarații sfâșietoare
Evz.ro
Ce magazine preferă românii și pe ce își cheltuie banii
Prosport.ro
FOTO. Fiica lui Ilie Năstase și a Amaliei Năstase s-a pozat la duș
kanald.ro
O tânără de 22 de ani a murit la scurt timp după efectuarea unui CT de rutină. Cum s-a produs tragedia
Cancan.ro
Numele lui Ilie Năstase, implicat în dosarele Epstein. Tenismenul face primele declaraţii despre cazul care a îngrozit Hollywood-ul: 'Au luat toate
iamsport.ro
Gigi Becali, acuzat de un personaj controversat că ar fi pariat împotriva FCSB: ”De asta a pierdut cu Slobozia, a trântit meciul! Știți câți bani a făcut?”
MediaFlux
Cât timp mai pot folosi românii buletinele fără cip. Ce se întâmplă într-un an
stirilekanald.ro
Rusia exclude o întâlnire directă cu Volodimir Zelenski. Răsturnare de situație în privința opririi războiului din Ucraina
Secretul prin care carnea ți se va topi în gură!