Klaus Iohannis a primit medalia Sf. Gheorghe în Germania

Președintele Klaus Iohannis a primit Medalia Sf. Gheorghe în cadrul unui eveniment organizat de Opera "Semper" din Dresda, "pentru angajamentul său politic continuu în favoarea proiectului european și a valorilor sale", anunţă  Administrația Prezidențială.
Romania TV
04 feb. 2017, 09:20
Klaus Iohannis a primit medalia Sf. Gheorghe în Germania

„Primesc această Medalie în numele întregii Românii și o dedic prieteniei româno-germane, pe care o prețuim foarte mult. Numele Medaliei care mi-a fost înmânată — Sfântul Gheorghe — poartă o simbolistică aparte. Pilda Sfântului Gheorghe trimite, în plan ideatic, la lupta pe care statele democratice o duc în contextul european și internațional actual complicat”, se arată în mesajul transmis organizatorilor de către președinte.

Șeful statului a subliniat cu acest prilej, conform sursei citate, că Europa trebuie să arate lumii o față politică mai determinată și mai angajată în soluționarea problemelor cu care se confruntă, pentru apărarea fundamentelor proiectului european și ale democrațiilor liberale.

„Astăzi, mai mult ca oricând, trebuie să asumăm responsabilitatea acestei lupte. Datorăm acest efort predecesorilor noștri, care au pus bazele comunității pașnice, libere și prospere care este Europa de astăzi, dar și generațiilor următoare, care vor trăi în lumea de mâine. Europa înseamnă democrație, pluralism, toleranță, diversitate. Uniunea Europeană înseamnă libertate și responsabilitate! Toate acestea sunt atuuri, nu slăbiciuni. (…) Soluția ține de noi toți și constă în angajarea pe calea solidarității și a unității, în mod pragmatic și credibil”, a adăugat Klaus Iohannis în mesajul său.

Totodată, a arătat că important este ca Uniunea Europeană să-și păstreze, sincer și onest, valorile și principiile sale fundamentale și să identifice căi concrete pentru a fi mai apropiată de cetățenii săi.

„Cred că acesta este un aspect esențial pentru noi, toți europenii. România a demonstrat că este un partener predictibil și de încredere, prin asumarea clară, atât a statutului său de membru al UE, deplin angajat, cât și în ceea ce privește responsabilitățile euro-atlantice de securitate și apărare comună”, a evidențiat președintele Klaus Iohannis în mesaj.

În mod tradițional, menționează Administrația Prezidențială, în cadrul evenimentului cultural care s-a desfășurat la Dresda sunt omagiate o serie de personalități remarcabile din domeniile politicii, culturii, sportului, social și al afacerilor prin oferirea Medaliei Sf. Gheorghe.

Printre personalitățile în domeniul politic cărora le-a fost acordată această distincție se numără Christian Wulff, fost președinte al Germaniei, Günther H. Oettinger, fost comisar european, José Manuel Barroso, fost președinte al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, fost premier al Luxemburgului și actual președinte al Comisiei Europene.

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Cine este, de fapt, iubita lui Istvan Kovacs. Meseria extrem de bănoasă pe care o are Denisa Fazakas
Capital.ro
Alertă pentru părinți! Un produs pentru bebeluși, retras urgent de la vânzare. Există risc de sufocare, iar clienții sunt rugați să îl returneze imediat
Playtech.ro
Vine canicula în România. Judeţele în care se anunţă temperaturi de foc în următoarele zile
Adevarul
Propagandiști pro-Kremlin cer pedepse cu închisoarea pentru rușii care au filmat atacul cu drone asupra Moscovei
wowbiz.ro
Răzvan Lucescu a izbucnit în lacrimi atunci când a vorbit despre tatăl său! Nu poate trece nici acum peste pierderea suferită: „E greu de acceptat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tragică în industria muzicii hip-hop. Tay Keith, producătorul lui Travis Scott, a fost găsit fără suflare la 29 de ani
iamsport.ro
S-a aflat după patru decenii: Nicu Ceaușescu a blocat un transfer de răsunet la Dinamo!
MediaFlux
Război total în PNL! Partidul și Ilie Bolojan, dați în judecată
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?