DSP Bucureşti face două controale pentru redeschiderea Secţiei ATI de la Spitalul de Arşi

Direcţia de Sănătate Publică a Municipilului Bucureşti (DSPMB) va face două controale pentru redeschiderea Secţiei Anestezie Terapie Intensivă de la Spitalul Clinic de Urgenţă de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri, unul realizat de un epidemiolog şi care vizează noua structură şi circuitele, iar al doilea de Inspecţia Sanitară, cea care a decis, în 14 iulie 2016, închiderea secţiei, a declarat directorul DSPMB, Cristina Pelin.
Filip Stan
06 feb. 2017, 17:55
DSP Bucureşti face două controale pentru redeschiderea Secţiei ATI de la Spitalul de Arşi

Conducerea spitalului ne-a cerut asistenţă de specialitate. Aşteptăm actele pe care le-am solicitat de la spital ca să înceapă controlul. În această etapă, un epidemiolog va verifica noua structură creată în spital şi care a fost aprobată de Ministerul Sănătăţii. De asemenea, va fi verificată respectarea şi funcţionarea circuitelor„, a declarat, pentru News.ro, directorul DSPMB, Cristina Pelin.

După ce se va încheia controlul epidemiologului privind asistenţa de specialitate, Inspecţia Sanitară va face propriul control pentru a vedea dacă acele probleme pentru care a decis închiderea secţiei au fost remediate, a mai spus Cristina Pelin.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului de Arşi, Adrian Stănculea, a declarat, pentru News.ro, că speră ca secţia să fie redeschisă curând.

Acum se lucrează la ultimele detalii. Sperăm ca secţia să-şi reia activitatea cât mai curând, o săptămână, cel mult două, pentru că avem foarte puţini bani„, a mai spus medicul.

Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a solicitat, încă din 10 ianuarie, să fie făcut un control la Spitalul de Arşi din Capitală, pentru a verifica dacă dezinfecţia în Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă a fost făcută corect înainte de începerea lucrărilor de reabilitare, urmând să fie luate probe de pe toate suprafeţele, dar şi de pe instrumentar.

Controlul a fost dispus de ministrul Sănătăţii după ce Gazeta Sporturilor a scris că Secţia Anestezie şi Terapie Intensivă a Spitalului de Arşi din Capitală ar urma să fie redeschisă, însă clădirea este contaminată în continuare, pentru că nu a fost făcută nicio dezinfecţie a pereţilor înaintea lucrărilor de reabilitare şi modernizare, iar potrivit unor analize de laborator făcute în toamnă, în pereţi există în continuare bacterii şi ciuperci.

Şeful Direcţiei de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti, Cristina Pelin, declara atunci, pentru News.ro, că nu a primit nicio solicitare pentru o inspecţie epidemiologică la Spitalul de Arşi, Secţia de Terapie Intensivă nefiind deschisă, dar când va exista o astfel de cerere vor fi recoltate probe de peste tot, aşa cum prevede legea.

Ea a explicat că pereţii trebuie trataţi cu anumite substanţe şi că sunt izolaţi cu produse speciale, care să nu permită dezvoltarea microbilor.

Spitalul Clinic de Urgenţă de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri din Capitală are secţia ATI închisă după ce Inspecţia Sanitară a dispus, în 14 iulie, suspendarea activităţii până la remedierea deficienţelor constatate, spitalul fiind amendat cu 6.000 de lei.

De atunci au început ample lucrări de reabilitare cu un buget de 250.000 de euro care a fost depăşit, a spus primarul sectorului 1, Dan Tudorache.

Primăria Sectorului 1 a finalizat lucrările de modernizare şi reabilitare a secţiei ATI de la Spitalul de Arsuri. Astfel, bolnavii cu arsuri grave din România vor putea beneficia de asistenţă medicală la înalte standarde şi în condiţii de maximă siguranţă, arăta primarul Sectorului 1, Dan Tudorache, în timpul vizitei la Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă a Spitalului de Arşi din luna decembrie.

Spitalul are o centrală de tratare a aerului, special concepută pentru spitalele de arsuri, care a fost cumpărată din import. Dan Tudorache a mai spus că medicii nu vor putea intra în salonul bolnavului dacă nu îşi vor steriliza mâinile.

Citeşte şi Managerii spitalelor din Bucureşti, obligaţi să depună Planul Alb pentru managementul incidentelor cu victime multiple

DailyBusiness
Rubio vizitează Bahrainul pentru a obține sprijinul liderilor arabi din Golf în legătură cu acordul de pace cu Iranul
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Lovitură financiară dată de sportivul care și-a înșelat soția cu cea mai bună prietenă a acesteia. Are pe ”masă” 2 milioane de euro
Capital.ro
BNR avertizează asupra riscurilor pentru economia României. Valentin Lazea: Dacă ar exista voință politică am avea venituri
Playtech.ro
Obligatoriu apa gratuită servită la masă în restaurante. „Exact cum se întâmplă în Franța, Spania, Italia și, practic, în toată Europa civilizată”
Adevarul
CTP îl atacă pe Ilie Bolojan, după ce l-a susținut constant. Motivul supărării: promovarea liberalului Peiu, fost membru AUR și SOS, în funcția de șef al organizației Ilfov
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un cunoscut antreprenor din Botoșani s-a stins din viață la 52 de ani. Era tatăl a doi copii
iamsport.ro
Nu îl iartă pe Gică Hagi: ”Nu am cum! E zero”
MediaFlux
România răspunde la amenințările Iranului. Suntem acuzați de complicitate cu SUA în război
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?