UDMR: Vom fi la dezbaterea moţiunii de cenzură, dar nu vom participa la vot

Parlamentarii UDMR vor fi prezenți la dezbaterea moțiunii de cenzură, dar nu vor participa la vot, a declarat, marți, liderul Uniunii, Kelemen Hunor.
Iulian Tudor
07 feb. 2017, 09:18
UDMR: Vom fi la dezbaterea moţiunii de cenzură, dar nu vom participa la vot

„Vom participa la dezbaterea moțiunii de cenzură. (…) Este un instrument constituțional și trebuie folosit ori de câte ori crede cineva că e nevoie de o dezbatere. Sunt, în același timp, convins că în acest moment PSD-ALDE are majoritate, deci nici inițiatorii nu au crezut că vor dărâma Guvernul, că altfel ar fi propus niște soluții alternative. Când vrei să dai jos Guvernul și cauți parteneri pentru așa ceva, trebuie să spui: ‘Vin cu următorul premier, vreau să fac următorul lucru, acesta e proiectul meu pentru următorii ani’. Deci, nici ei nu cred că vor dărâma Guvernul, fiindcă aritmetic PSD-ALDE are peste 50% (…) în Parlament”, a afirmat Kelemen, la Palatul Parlamentului, potrivit Agerpres.

El a arătat că liderii UDMR nu vor participa la votul moțiunii de cenzură.

„Pentru moțiune nu se poate vota fiindcă nu a arătat nimeni o altă cale și nu are posibilitatea de a da o majoritate și e greu să votez împotriva moțiune fiindcă greșelile Guvernului Grindeanu au fost greșeli majore pe care noi le-am criticat. Și ordonanța de urgență, inclusiv conținutul ordonanței fiindcă au fost și aspecte care la prima observație nu au fost văzute. De exemplu, reducerea pedepsei în cazul discriminării pe criterii de limbă, religie, etnice și așa mai departe. Deci, nici împotriva moțiunii nu se poate vota. Din acest punct de vedere, noi nu vom participa la vot, vom fi în sală. Vom participa la dezbatere și nu vom participa la vot”, a susținut liderul UDMR.

În ceea ce privește acordul parlamentar pe care Uniunea îl are cu PSD, Kelemen a afirmat că dacă acesta va funcționa, el va fi păstrat.

„Eu cred că orice decizie trebuie luată în mod rațional. În primul rând, trebuie să vedem dacă funcționează. Dacă nu funcționează, oricum noi avem prevăzut în acest acord că la sfârșitul sesiunii parlamentare vom analiza dacă ceea ce am propus s-a realizat sau nu și vom lua o decizie în funcție de rezultatul colaborării. Să renunți la un astfel de instrument fără să încerci dacă funcționează sau nu, nu e o chestiune rațională, nu e o decizie inspirată”, a spus liderul UDMR.

El a adăugat că, dacă UDMR va renunța la acest acord, va trebui să încheie unul cu opoziția care nu este „unitară”.

„Dacă vom renunța la acest acord va trebui să încheiem un acord cu altcineva, cu opoziția. Cel puțin un acord la fel cum avem cu coaliția. Altfel, ce poți să faci? În acest moment, o opoziție unitară nu există și nu există o gândire unitară în partea cealaltă a eșichierului politic. Prima încercare de a da conținut acestui acord e cu ocazia bugetului. Am avut discuții. Multe observații, amendamente ale noastre au fost acceptate, unele extrem de generale, pentru toată societatea, altele țintite spre anumite județe, anumite proiecte de investiții. Deci, un dialog constructiv a existat. Primul pas, din acest punct de vedere, a fost făcut. Vom vedea. Dacă funcționează, îl vom păstra, dacă nu, vom renunța. Nu e nicio problemă”, a mai declarat Kelemen.

DailyBusiness
Paștele devine tot mai scump. Bugete de până la 1.000 de lei per familie și semne de încetinire economică
Spynews
Bebelușul unui român, găsit printre droguri, mucegai și gunoaie. Scene greu de imaginat în Roma
Fanatik.ro
Compania de stat din Energie care a fentat bugetul cu sute de mii de lei. Directorul economic al societății, un fost lider PSD ajuns în PNL
Capital.ro
Reguli pentru gunoi. Se verifică tot gunoiul. Proprietarii și administratorii au obligații legale
Playtech.ro
Unde ar putea fi ascunse camere de filmat în apartamentele închiriate. Sfaturile unui specialist pentru a le găsi rapid
Adevarul
O rețea de escroci, majoritatea români, descoperită în Austria. Bunurile obținute erau vândute în București
wowbiz.ro
Mihaela Rădulescu, mărturisire total neașteptată despre familia lui Felix Baumgartner! Ce s-a întâmplat, de fapt, după moartea sportivului: „Nimeni nu a venit”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident tragic în Joia Mare! Un bărbat și-a pierdut viața în Bihor, după ce utilajul pe care îl conducea a căzut într-o râpă de 7 metri
iamsport.ro
Edi Iordănescu confirmă: Mircea Lucescu i-a cerut să rămână la națională! Dezvăluiri din culise
MediaFlux
A început Săptămâna Luminată! Ce este interzis pentru toți creștinii după Paște
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România!
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj